Essaouira – o oază de liniste africană

Marocul a fost o frumoasă descoperire a anului trecut:). Dacă Marrakech-ul m-a suprins prin culoare și haos (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă), Essaouira m-a suprins prin liniștea și prin capacitatea sa de a « calma » până și cel mai agitat turist (așa ca mine). Orașul fascineaza prin plajele sale, experiențele culinare autentice, farmec marocan blând și cu puțină sofisticare, dozată suficient încât să nu–l transforme într-o destinație prea exclusivistă.

Am avut plăcerea să descopăr Essaouira pentru o zi, suficient timp încât să fiu convinsă că aș vrea să mă reîntorc și să îmi savurez cafeua admirând valurile oceanului Atlantic.

 Cât am stat am avut parte de o vreme halucinantă: ploaie, soare, vânt, cald, furtună și iar soare (toate pe parcursul a câtorva ore). 

Am optat pentru o excursie din Marrachesh cu un ghid local (Don Omar Marrakech) și am avut placerea de a afla de la un localnic cateva detalii despre cultura, arta culinară și isoria Essaouirei.

Află povestea caprelor alpiniste din copacii de Argan

Dis de dimineață am pornit către Essaouira, traversând sate micuțe, orașe frumos împodobite cu bulevarde largi sau oprindu-ne pe marginea drumului doar pentru a admira copacul plin cu capre.

Aceasta a fost prima imagine ce m-a determinat să fiu atrasă de această țară : locul unde cineva putea sta ore întregi în mijlocul câmpului pentru a păzi un copac de argan pe ramurile căruia se cocoțau falnice câteva zeci de capre este un loc ce trebuie descoperit.

Caprele sunt alpiniști calificați și sunt cunoscute că se cățăra pe roci abrupte și munți  în căutarea hranei. Caprele  din Maroc însă,  urcă în copaci, căutându-și în copaci hrana de care au nevoie, dat fiind că terenul este preponderent arid (din cauza secetei). Caprele sunt atrase de fructul arborelui de argan, care  se coace în luna iunie (dar și frunzele oferă o sursă nutritivă pentru acestea). Copacul de Argan crește la 8-10 metri inăltime și poate trăi pană la 150-200 de ani. Arganul oferă o variantă  de venit suplimentară pentru populația berberă datorită uleiului obținut (în mod tradițional) cu  «ajutorul caprelor». Acestea pot mânca fructul de argan și, odată, trecut prin sistemul lor digestiv, acesta va fi prelucrat în cooperativele locale și transformat în uleiul atât de folositor (fie ca produs cosmetic sau ca și produs comestibil).

Am oprit la copac, am încercat să am o conversație cu păstorul caprelor (o combinație primitivă de franceză cu ceva englezaJ) și am făcut zeci de fotografii, fascinată fiind de eleganța acestor mamifere printre crengile încă înverzite de argan.

După acest scurt popas am oprit la o mini făbricuța de ulei de argan. În Maroc încă mai există cultura cooperativelor, ca cele pentru prelucrarea arganului, unde femeile din zona rurală, fără alte posibilități de a obține venituri, lucrează zilnic și produc produsul miraculos. În camere decorate cu diferite fotografii, femeile folosesc instrumente antice de presare manuală a  sâmburilor  pentru a  finaliza procesul elaborat de creare a cremei de argan.

Este, într-adevăr, mai scump să cumperi produsele argan de aici dar merită, cu siguranță, prețul  tocmai pentru a vedea metodelele utilizate încă din timpurile de demult (poți considera că e un muzeu ce prinde viață în față ochilor tăi). Uleiul cosmetic este e util iar cremele care il conțin sunt extrem de bune pentru orice tip de piele (și știu, dat fiind că m-am întors în țara cu destul de multe sticlute și cutiuțe minune:)

Admiră  orașul de pe Metereze

Încă de la intrarea în Essaouira vei vedea falnicele ziduri albe de apărare al fortăreței Mogador. Meterezele din Essaouira sunt o parte importantă a istoriei sale, un oraș de coastă marocan situat de-a lungul Oceanului Atlantic unde, în 1506, portughezii au construit primele ziduri ale orașului, cunoscut sub numele de Mogador, un punct extrem de startegic pentru viața economică a acelor vremuri.

După construcția meterezelor a apărut și portul, cel care a deținut un rol cheie în comerțul cu navele portugheze ce acostau mereu aici. Zona a fost cunoscută sub mai multe nume: Mogador-„cetate mică”, portul de Timbuktusau și Orașul Vântului din Africa, (și am trăit pe pielea mea  vânturile sale total neprietenoase).

Intrarea în interiorul fortăreței, ce și-a păstrat zidurile intacte,  costă doar 2 euro și ai posibilitatea de a admira oceanul și medina de sus. Vei înțelege cât de frumoasă este așezarea acestea, care a fascinat zeci de artiști de-a lungul vremii (mai ales creatori de filme: aici s-a filmat și Urzeala tronurilor). Prima impresia pe care am avut-o a fost că Essaouira pare un alt orășel din Grecia, nicidecum Africa: ziduri albe, case colorate albastru, ulei de masline  și oameni primitori. 

Plimbă-te prin Medina si nu uita de…fresh ul de portocale:)

Plimbarea prin Medina a fost una extrem de plăcută, diferită total de Medina din Marrakech, aici, vânzătorii erau pe jumate plictisiți parcă de tot showul străzii (poate pentru că am ajuns și la ora prânzului) și străduțele erau încă goale.

M-am bucurat enorm de plimbare, ascultând cuminte explicațiile ghidului local despre istorie și despre faptul că Essaouira este locul preferat al europenilor de vest pentru a se retrage la pensie (aces lucru mi-a dat si mie cateva idei 🙂).

Ce poate fi  mai frumos decât să te bucuri zilnic de valurile Atlanticului, să privești jocul pescărușilor și să savurezi cafeaua printre căsuțe cu ziduri albe și ferestre albastre ?:) 

Ce altceva am mai aflat? Essaouira este intrată în patrimoniul UNESCO din 2001, fiind un simbol al toleranței religioase (se știe déjà că Marocul este unul dintre statele musulmane cele mai deschise), că cel mai bun pește se mănâncă direct în port, proaspăt pescuit dimineața. 

Am vizitat un mic atelier de bijuterii, unde, încă de la intrare, era era scris ca este deținut de un musulman și un evreu: venind să susțină încă o data că oamenii aici sunt foarte deschiși și prietenoși. Un atelier în care bijuteriile făcute migălos în filigram erau create de ucenici, un fel de mini cooperativă. Bijuteriile expuse erau atât de frumoase încât, cu greu, am reușit să părăsesc magazinul fără a lasă o altă mică avere înăuntru 🙂.

Ți-am spus în articolul despre Marrakech că fresh ul de portocale în Maroc este extrem de gustos și foarte ieftin, așa că nu puteam rata șansa de a încerca, și în Essaouira, ceva tipic: fresh făcut cu rodie, lime și zahăr de trestie . Cel care prepara fresh-ul avea degetele înnegrite de la trestie și mi-a povestit că amesta sucul trestiei cu lime-ul și boabele proaspete de rodie pentru a–i tăia puțin din dulceața.

Cel mai gustors si parfumat fresh baut vreodata

Ia pranzul în  port

Așa cum spuneam, în Essaouira poți găsi fructe de mare și peste proaspăt oriunde. Fiecare mică tarabă din port te îndeamnă că are cea mai bună marfă, ceea ce face greu procesul alegerii uneia dintre ele.

Dar cum Don Omar Marracheck era acolo, a sugerat un mic restaurant cu fețe de masă albastre cu pătrațele (o nouă amintire a Greciei) în fața căruia stătea întins peștele, caracatița, homarul sau creveții mișcând încă.

A fost foarte dificil să aleg exact ce vom mânca la prânz 🙂. Totul a fost pregătit la grătar, însoțit de o delicioasă salată și pastă iute cu măsline. Caracatița a fost atât de proaspătă încât atunci când am tăiat-o a ținut să îmi lase urme de cerneală pe bluza albă. O masă  mai mult decât delicioasă, cu o companie plăcută și cu un preț foarte bun pentru calitatea oferită (ca și gest de prietenie, am invitat ghidul să stea cu noi la prânz, ceea ce l-a surprins foarte plăcut).

Admiră apusul pe malul Atlanticului

Înainte de a mă întoarce în haosul din Marraceck am simțit nevoia să descopăr orașul fără ghid, efectiv să mă pierd pe străduțe, așa cum îmi place să fac mereu într-un loc nou.

Am reușit să surpind pescărușii, să stau să admir oceanul, de pe pietre, și să prind un apus absolut senzațional.

Da, era sfârșit de noiembrie, și am reușit să îmi bag picioarele totuși în apă, să îmi imaginez cu am fi fost această plajă în plină vară.  Essaouira este un loc excelent pentru sporturi de apă și dacă ești  un surfer pasionat valurile sunt ideale (fie poți veni cu echipamentul tău sau îl poți închiria de aici).

M-am încărcat de energie pozitivă. Pur și simplu orașul acesta avea un vibe extraordinar, ceva ce te purta într-o mie de locuri în același timp : design grecesc, artă portugheza, cultură arabă :).

Pe drumul, de 2 ore, la întoarcerea către Marrakech, am stat tăcută, bucurându-mă deplin de decizia de a alege Marocul pentru a încheia un an plin de călătorii superbe.

În urmatoarea relatare voi descrie Valea Ourika și cascadele sale uimitoare din Alpi:).

 

Palate românești ascunse – Palatul Ghica (de la Caciulați) & Palatul Brancoveanu (de la Potlogi)

În ultima perioadă am încercat să găsesc soluții de weekend, în vecinătatea Bucureștiului, scurte destinații turistice de o zi.

De fiecare data când un bucureștean își dorește să iasă puțin din oraș, dă o fugă la Snagov, Știrbei sau Mogoșoaia; însă am descoperit  că există și alte variante, mai puțin aglomerate si la fel de intersante ca acestea. Azi voi vorbi despre Palatul Ghica de la Caciulați si despre Palatul Brancovenesc de la Potlogi.

Cele doua palate mi-au arătat ca uneori putem să ne respectăm comorile iar uneori, lăsați în lupta intereselor politice sau economice, distrugem ceea ce ar putea să ducă la creșterea turismului românesc.

Voi incepe cu exemplu de ASA NU, doar pentru a incheia apoi relatarea intr-o nota de optimism si speranta pentru ASA DA.

Palatul Ghica de la Caciulați – sau cum dezinteresul poate sa distrugă o pagina de istorie

Despre Palatul Ghica de la Caciulați mi-a tot povestit un prieten, îndemnându-mă să ajung și să fac cât mai multe fotografii. Într-o zi însorită a acestei luni am decis să mă urc în mașină și să descopar acest loc, uitat de vreme, încărcat cu povești frumoase dar și macabre.

Satul Caciulați se află la doar 40 min de condus de oraș iar palatul e situat pe strada principală, slab indicat dar ușor de găsit (waze ul funcționează perfect așa că îl poți seta să te ducă direct la destinația dorită).

Ceea ce trebuie să știi e că porțile palatului stau mereu închise însă, dacă ești politicos și drăguț cu paznicii , poți intra,, nu doar în grădină dar chiar în interiorul acestuia.

Clădirea s-a menținut ok dat fiind că în momentul de față pare doar o altă comoară arhitecturală lăsată în paragină de către autorități (se află acum în proprietatea Academiei Române însă lucrările de restaurare lipsesc cu desăvârșire).

Palatul este foarte frumos, ridicarea sa a fost demarată la începutul secolului al XIX-lea (de către Dimitrie Ghica) iar finalizarea s-a făcut abia în 1834, fiind lăsat moștenire fiiului său, domnitorul Alexandru Ghica.

Mi-a plăcut enorm încă din momentul în care am intrat pe poartă și am admirat cărarea protejată de copaci, fântâna din fața clădirii și scările frumos aranjate ce mi-au purtat pașii către ceea ce a fost, cândva, una dintre cele mai elegante clădiri de lângă capitală. Ceea ce m-a uimit e că, deși lăsat în ruină, majoritatea camerelor au mobilier elegant, vechi, ce restaurat ar putea fi de o valoare inestimabilă.

În continuare m-a șocat lipsa de interes a autorităților să protejeze un patrimoniu cultural, care, în afară țării, ar fi fost mai mult decât apreciat.

Dar dincolo de ceea ce a reprezentat palatul pe vremea lui Ghica, să nu uităm că a jucat un rol destul de important și în perioadă comunistă: fiind naționalizat (1984) și transformat în sediu al Securității. Locul este împânzit de legende, multe dintre acestea fiind alimentate de rețeaua de tunele care leagă palatul de biserică sau de clădirile administrative (galeria din curtea bisericii a apărut în urma surpării de teren și a demonstrat  că aceste tuneluri chiar există ). Unul dintre cele mai mari „mistere” neelucidate de la Palatului de la Caciulați este acela legat de scheletele care au fost descoperite în 1983, când se făceau săpături în curtea moșiei. Nimeni nu a răspuns încă tuturor întrebărilor apărute nu doar atunci, dar și zece ani mai târziu când alte schelete de femei, copii sau bărbați au fost găsite pe terenul palatului.

Dată fiind și locația sa extrem de izolată de sat, pe vremea securității, se spune că, în camerele de la subsol se făceau numeroase torturi pentru a obține toate mărturiile (fie ele false sau adevărate) de care avea nevoie sistemul comunist pentru a crea cât mai multă panică.

M-am plimbat dintr-o cameră în altă, am ieșit în curtea palatului să fac numeroase fotografii, să mă plimb prin codrii de lângă clădire, să visez la o lume apusă, cu multe povești încă nespuse. În ultimii ani, aflat în propietatea Academiei, palatul a fost puțin folosit, închiriat de câteva ori pentru diferite companii de film (atât producții românesti cât și străine cu actori cunoscuți – de expl Andy Garcia).

Sper că, la un moment dat, se vor face investițiile necesare pentru a pune această clădire pe harta turismului românesc,  să nu asistăm la o altă distrugere a istoriei din cauza nepăsării autorităților sau a razboialeor politice  (exemplul Cazinoului de la Constanța).

După câteva ore petrecute pentru a vizita domeniul Ghica, m-am retras către lacul de  la Snagov pentru a admira un apus superb și a face o lungă plimbare în liniște, bucurându-mă de aerul curat și rece al toamnei.

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi – exemplul pozitiv că se poate respecta moșterirea trecutului

Pentru a putea ajunge aici trebuie să ieși pe A1 pentru câțiva km și să urmezi indicatorul pentru Corbii Mari.  Încă de la intrarea în curtea palatului am observat asemănarea izbitoare între arhitectura acestui palat și a celui de la Mogoșoaia (grădinile, coloanele, biserica).

După plata biletului (1o ron), o doamnă ghid ne-a însoțit pe tot parcursul vizitei și, deși vizitele ghidate se fac doar pentru un grup de minim 10 persoane, ne-a răspuns extraordinar de calm la oricare dintre întrebări. În ziua în care am ajuns la palat, se ținea o conferință pe teme istorice, cu participare atât din partea Facultății de Istorie din București cât și a unor universități din afara țării. Din cauza acestui eveniment nu am putut vedea toate camerele însă m-a bucurat enorm că azi, după atâția ani de paragină, palatul acesta a putut să ajungă la nivelul de a găzdui astfel de evenimente.

Ceea ce am aflat de la doamna ghid dar și de la colega sa (muzeolog) m-a umplut de speranța că mai există oameni ce pun suflet în meseria lor, pun pasiune atunci când vorbesc despre istorie. Am reușit nu doar să aflu cât mai multe detalii despre palatul de la Potlogi dar și despre alte locații superbe, lăsate pradă uitării (pentru a le vizita voi apela cu drag la doamna muzeolog Irina, cea care a fost mai mult decât dornică să ofere suportul său).

Constantin Brâncoveanu  a ctitorit numeroase palate și biserici și a susținut enorm viața culturală din Țara Românească. Palatul de la Potlogi este primul dintre cele 4 construite de voievod pentru fii săi (mult mai puțin cunoscut decât cel de la Mogoșoaia), ridicat în 1689 și dat în folosință, pentru prima dată,  în 1699.

Istoria palatului de la Potlogi a fost marcată de câteva tragedii care au dus la distrugerea acestuia până acum câțiva ani, când a intrat într-un vast plan de reconstrucție. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu de către turci, aceștia au prădat locația de toate comorile sale iar palatul a rămas al familiei Brâncoveanu până la stingerea și ultimului urmaș, trecând apoi în propietatea familiei Bibescu și devastat în totalitate de către localnici.

Palatul a avut câteva restaurări de-a lungul vremii,  care au fost oprite fie din porunca Elenei Ceasusescu sau din lipsă de fonduri însă, începând cu 2014 , s-au obținut banii din proiecte europene, astfel că în 2016 acesta s-a redeschis publicului. Nu numai că a fost restaurat respesctând linia arhitecturii brâncovenești dar a și fost mobilat cu obiecte ce au aparținut domnitorului (cameră regală, cameră de scris, cameră reginei).

În curtea palatului se află și mica bisericuță din timpul voievodului, 1683, reconstruită să respecte canoane religioase, 1904.  De ce spun acest lucru, cu părere de rău? Inițial bisericăa avea o singură turlă, pictată manual, cu simbolurile specifice vremii (inclusiv portretul domniței și a celor 6 fiice).

Odată refăcută, bisericii i s-a adăugat nu doar o a două turlă dar și o parte nouă, pictată complet și frumos împodobită (mult și aurit). Ceea ce mi-a plăcut mie însă, este intrarea păstrată în formă sa originală, cu câteva picturi clasice perioadei brancovenesti dar de o simplitate absolută, în total contrast cu partea cea nouă. Băiatul care se afla în interiorul bisericii mi-a oferit deschis cât mai multe detalii despre istoria lacașului și a fost extrem de politicos și deschis încât să accepte comentariul meu legat de discrepanța dintre cele două stiluri. Din păcate nu am putut face fotografii înăuntru și nici explicația nu a  fost foarte clară (dat fiind că nici el nu a știut să îmi spună de ce e interzis să fac poze în biserică dar nu în palat).

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a reprezentat o supriză foarte frumoasă pentru mine, o plimbare care mi-a arătat că țara aceasta are atât de multe comorii ascunse.

Să sperăm însă că se vor face investiții și vom vedea din ce în ce mai multe exemple pozitive că acest palat: reconstruit practic de la zero (atașez câteva fotografii ale acestuia din 2008 – primite de la un prieten care mi-a și indicat să vizitez zonă).

2016

Voi încerca să continuu istoria România Magică și să găsesc cât mai multe locuri frumoase despre care să scriu.

Veliko Tarnovo – orașul medieval dintre dealuri

Bulgaria a știut în ultimii 10 ani să dea lovitura pe piața turismului și să se claseze pe un loc fruntaș în competiție cu țări ca Grecia, Turcia sau România. Dar dincolo de nebunia ofertelor ultra all inclusive ale litoralului bulgăresc, această țară are câteva zone de o frumusețe deosebită, cu o istorie foarte interesantă și o putere de reinventare care ar trebui să ofere un exemplu și României.
Am mai scris despre frumusețea bulgară de la graniță cu țara noastră ( Kaliakra & Balcic Kaliakra & Balcic -frumusete salbatica si istorie) și o să tot mai scriu despre locurile care reprezintă destinații de vacanță, de weekenduri romantice și de aventură.

Acum ceva ani am avut șansa să ajung pentru prima data la Veliko Tarnovo pentru o singură zi și mi-a plăcut atât de mult încât știam că mă voi întoarce să explorez mai mult și să aflu câte ceva despre istoria acetuia.

Veliko Tarnovo e destinația perfectă pentru toți cei care vor să scape de București într-un week end și să respire aer curat, să se bucure de servicii exclente și să îmbine relaxarea cu activitatea în aer  liber.  Acest oraș a fost de nenumărate ori comparat cu Sighișoara doar că se ajunge mai repede (doar 170 km de la București) și este mai ieftin :).

Veliko a fost construit pe trei dealuri: Tsarevets, Trapezita și Sveta Gora. În interiorul acestora s-au creat cetatea cu palatul regal, reședința Patriarhului și multe lăcasuri de cult, precum și marile conace ale celor din aristocrație. Pe lângă frumoasa urbe ce s-a înălțat, protejată de dealuri, a apărut și „orașul exterior”, fortificat, răspandit pană la raul Assenova Mahala, unde locuiau meșterii și  comercianții străini. 

Numele provine din cuvântul slav „Trun”, însemnând spin, deși alte teorii îl leagă de cuvântul român pentru cetate. Cuvântul „Veliko”, însemnând „mare”, a fost oficial adăugat abia în 1966 și așa s-a născut Veliko Tarnovo, orașul dintre dealuri:).

Încarcă-te de energie printre zidurile cetății Tsarevets

Ceea ce trebuie să știm e că Veliko e încărcat de istorie, fiind de altfel, pentru foarte mult timp, chiar capitală țării. Cel de-al doilea regat bulgar a luat sfârșit în anul 1393 când Turnovgrad a fost cucerit de către trupele otomane Turk, după un asediu trei luni. După dispariția regatului, micul orașul a cunoscut 500 de ani de stagnare culturală, spirituală și politică, pană când mișcarea Renașterii Naționale a început să se trezească bulgarilor simțul național  de mândrie față de propria lor istorie și ecolutie.  Eliberarea Bulgariei în 1877 a plasat iar Tarnovo în  centrul vieții politice iar rolul de capitală a țării a fost transferat  Sofiei, în 1879.

Astăzi cetatea a fost parțial  restaurată, după un studiu îndelungat al arhitecturii inițiale, cel puțin pe bază documentelor păstrate incă din secolul al XIIlea (mai mult cartografii sau mențiuni în cărtile istorice).  Se poate vedea cum acest fort a fost capabil să reziste de -a lungul istoriei , fiind format din pietre masive , porți și turnuri . Inițial intrarea se făcea în Tsaravets prin intermediul a trei porți uriașe, situate la intrarea centrală și construite pe un drum stâncos îngust.

Cetatea Tsarevets este embla orașului, este ceea ce îl face să fie asemuit cu Sighișoara. Odată ajuns pe pod admiră împrejurimile, și pornește într-o plimbare care te va umple de liniște și  bucurie la fiecare pas. Am explorat fiecared ungher al cetății, am admirat orașul de la înălțime, m-am încărcat de atât de multă energie de la verdele ce mă înconjura.

Poate m-ar fi ajutat mai mult dacă erau mai multe plăcute cu detalii istorice și posibilitatea de a luă un audio ghid însă trebuie să menționez despre organizarea ireproșabilă a domeniului, faptul că nu am găsit o singură hârtie aruncată pe jos și că puteai stă cu cel mai mare drag oriunde pe iarbă (nu știu dacă acest lucru se datora administrației locului sau faptului că turiștii au un mare respect față de istorie).

În mijlocul cetatetii se poate găsi și o veche catedrală, cu ziduri impunătoare, o bijuterie în mijlocul cetății. Totul pare  normal până aici însă supriza a vebit odată ajunsă în interiorul ei : picturi rupte parcă din tablourile moderniste, peise adunate parcă dintr-un muzeu de artă, nicidecum clasicele imagini murale dintr-o biserică.

Din punct de vedere artistic mi-a plăcut ceea ce am văzut, picturi destul e sumbre dar cu o încărcătură emoțională foarte mare; un mod extrem de original de a folosi lăcașul, fără nici o legătură cu obiectele de cult sau cu religia în general.

Am făcut un tur de jur împrejurul bisericii și am reușit să ne punem și o mică dorință lângă fântâna secată din spatele ei (nu, nu am aruncat nici o monedă:)).

După o plimbare de vreo 2 ore, am revenit către oraș să descoperim fiecare colțisor, să explorăm străduțele în pantă și să mai adaug câteva fotografii în portofoliul meu.

Dealul pe care e construită cetatea este foarte aproape de un centru mic dar plin de farmec și eleganță. Pe stradă principală sunt o mulțime de magazine cu suveniruri însă cel  mai mult m-au atras cele cu obiecte de artizanat hand made de la bijuterii la căni de cafea, farfurii sau produse cosmetice pe bază de trandafiri.

Vizitează monumentul lui Assen și savurează o cafea la barul muzeului de Artă

Din cameră de hotel vedeam direct ampreta erei comuniste asupra micului oraș, monumentul lui Assen, o statuie gigantică în inimă pădurii. Ne-a luat ceva timp să ne dăm seamă cum să ajungem acolo, deoarece este destul de complicat, asta după ce l-am fotografiat din fiecare colțisor ale orașului.

Momentul reprezintă testamentul dinatiei Assen, foarte frumos creat și de o mare valoare istorică. The Cei 4 călăreți îi reprezintă pe regii dinatiei Assen, care au condus zonă încă din din timpurile medievale, 1911-1241.  Sculptură a fost înălțat pentru a comemora cei 800 de ani capitală a Bulgariei ai Veliko Trnovo. Există chiar și o legendă care susține că poziția picioarelor caliilor este un simbol al modului în care se dezvoltă țara pe perioadă domniei fiecăruia dintre regii Assen: astfel, unul are doar două picioare pe sol , unul are trei și unul are patru (în timpul domniei primului rege țara era incă oarecum instabilă , în a două lucrurile au fost tot mai bine, și în ultima perioadă a existat stabilitate și prosperitate).

Mi-aș fi dorit să vizitez și muzeul de Artă, amplasat lângă monument, dar era închis la oră când am ajuns aici. Pe lângă faptul că am savurat o cafea delicioasă cu gheață și ne-am bucurat de muzică bună, pe vinil, am admirat și măsuțele mici, cu lumânări în borcane colorate, un apus fantastic și o panoramă asupra orașului minunată.

Mereu când călătoresc, pe perioade scurte, caut genul romanțat de hotel, mic, de familie, și neapărat cu un view fantastic. Toate acestea au fost clar îndeplinite de Gurko Hotel: cameră cu geamuri lărgi ce dădeau către Monumentul Assen și oferea i imaginea superbă, ghivece de muscate la fereastră, camere lărgi și un mic dejun savuros (atât de bogat că a ținut și loc de prânz).

Fă o oprire in Arbanassi înainte de a te intoarce acasă

Pentru că a fost un weekend minunat ne-am dorit să prelungim puțin întoarcerea acasă, să ne mai bucurăm puțin de sentimentul de scurtă vacanță așa că am decis să ne oprim la Arbanassi (găsit cu indicații exact în broșură hotelului).

Arbanassi  este un sătuc situat pe un platou înalt la 4 km de orașul Veliko Tarnovo . Acesta a  existat încă din timpul celui de al doilea stat bulgar ( 1185-1393 ) și era folosit de către cei bogați din Tarnovo pentru a-și construi reședințele de vară . Potrivit legendei, țarul din Tarnovo a bătut inclusiv monede aici .

Prima confirmare scrisă a existenței satului apare într- un decret al lui Suleiman Magnificul în 1538. Principalele activităti practicate de locuitorii din Arbanași, în timpul dominației otomane erau creșterea animalelor și comerțul dar și creșterea viermilor de mătase:). Un sat bogat care și-a păstrat o anumită eleganță și rafinament, cu „ulite” înguste, case văruite frumos în alb, bisericuțe mici de lemn sau piatră și cu mulți oameni foarte primitori.

Ne-am simțit că și cum am fi făcut o oprire în trecut doar pentru puțin timp, o incursiune în vremuri pline de legende.

Sunt fascinată de bisericuțele cu picturi vechi, locuri în care aș putea să îmi regăsesc credința demult ruinată de megalomania religiei.  Aceste mici lăcașuri de cult în care oamenii reușeau să vorbească cu divinitatea fără a avea nevoie de mii de metri pătrați de ziduri sau fără a investii milioane de „arginti” pentru a-și arată credința.

Atât pe drumul de la Veliko la Arbanassi dar și în sat am regăsit aceste mici clădiri încărcate de spiritualitate, subiect atât de bun pentru fotografiile mele.

Plimbându-ne pe străduțe am găsit  inclusiv un conac a cărui existența se împletește și cu istoria domnitorilor Țării Românești: conacul familiei Constantin Brâncoveanu. Am rămas uimită să citesc pe zidul fostului conac, azi restaurant și hotel, despre cunoscutul domnitor valah dar și despre alte familii reprezentative pentru Țara Românească, ce se retrăseseră pentru perioade scurte de timp în Arbanassi: Cantacuzino și Filipes.

Am încheiat acest weekend, care sper să fie primul din multe altele, promițându-ne că ne vom întoarce să mai explorăm puțin țara vecină, să ne lăsăm purtați pe străzi pietruite cu atât de multe povești:)

Constanța sau eleganța Belle Epoque

În vara aceasta mi-am propus să fiu turist în țara mea:), să văd locurile natale cu ochi de vizitator și să mă bucur, exact că atunci când călătoresc în țări străine.

Voi scrie azi despre locul meu preferat de la malul mării: faleza cazinoului Constanța, portul Tomis și Piața Ovidiu. 

Nu pierd nici o ocazie, indiferent de anotimp, să fac o plimbare prin fața unei bijuterii ale arhitecturii noastre, lăsată, din păcate, într-o dureroasă uitare și paragină. Campanii diferire de salvare ale Cazinoului au fost inițiate de-a lungul ultimiilor ani însă nimic nu s-a făcut încă pentru a salva de la distrugere această emblemă elegantă a perioadei Belle Epoque Românești. 

Cazinoul Constanta sau simbolul unei lumi apuse

Citeam că în Constanța au existat alte 2 cazinouri în zona Mării Negre, înlocuite apoi cu celebrul Cazino proiectat de arhitectul Daniel Renard, într-un stil inconfundabil de Art Nuoveau, la 1903. Se pare însă că istoria cazinoului a fost mereu una tulburătoare, încă de la începuturile sale, arhitecții au fost înlocuiți în funcție de culoarea politică a cârmuitorilor, stilul modificat în funcție de viziunea fiecăruia și astfel…la sfârșit avem o clădire absolut inpunatoare cu un stil inconfundabil. Cu toate acestea, inaugurarea a avut loc în 1910 și ceremonia a avut ca invitat de onoare și amfitrion pe Regele Ferdinant. Deși inițial a fost proiectat ca și sală de  teatru, apoi a devenit loc de refugiu pentru răniții celui dintâi război mondial sau loc de retragere pentru trupele germane (în cel de-al doilea război mondial),  cazinoul a fost folosit cu precădere pentru jocuri de noroc sau sală de conferințe. 

Se spune că în interior era de un lux greu de imaginat, că  multe personalități s-au plimbat pe scara sa elegantă, o lume exclusivistă care a fost vrăjită de mirajul jocurilor, de frumusețea mării văzute de la ferestrele cu arcade.

În  toamna anului trecut am avut șansa să vizitez această clădire în interior și, chiar dacă lăsată în ruină din cauza intereselor politice, am putut să descoper o lume uitată a eleganței, o scară interioară în formă de spirală, urmele unor candelabre grele de sticlă, lumina soarelui care se revarsă pe pereții, cândva împodobiți cu oglinzi și tablouri.

Am zeci de fotografii cu Cazinoul și îmi place să visez, uneori, la o lume demult apusă. Sper să pot să revăd, la un moment dat, această minunată clădire renovată în linia vremii, să văd o nevoie a românilor de a păstra un pic de istorie.

Cel puțin zona din fața cazinoului (foișorul dar și statuia Veronicăi Miclea) a fost refăcută acum câțiva ani cu Fonduri Europene și azi te face mândru că te poți plimba și poți admira un apus printre macaralele din port, că poți savura o înghețată în timp ce te bucuri de zborul pescărușilor.

În fiecare weekend e plin de constănțeni sau de turiști care își fac plimbarea de după amiază pe faleza cazinoului și se bucură de diferite evenimente care sunt organizate aici: fie un târg de obiecte de anticariat, fie un târg de carte sau un concert al fanfarei Marinei Militare.

Savurează o cafea în Portul Tomis 

Îmi place enorm să mă plimb printre terasele elgante din port, să admir ambarcațiunile trase la mal, să urmăresc oamenii care se perinda grăbiți…toate acestea mă fac să îmi placă România. Zona aceasta te lasă sa visezi că te afli  în orice alt oraș european cu ieșire la mare, lumea e la fel ca în orice alt colț al lumii și este momentul când poți spune că „și la noi e ca în afară”:).

Din zona teraselor se poate ajunge foarte ușor pe plaja Modern și indiferent de anotimp o incursiune la malul mării este o idee minunată. Cu toate acestea, trebuie  menționez  că doar vara în apele de lângă port se pot vedea, uneori, grupuri de delfini.

Oricând de târziu este, poți face fotografii cu adevărat impresionante și te poți bucura de locul cel mai iubit al constănțenilor 🙂.

Descoperă centrul vechi din Piața Ovidiu

Fie de pe faleză sau de pe plaja Modern se poate ajunge foarte ușor în piața Ovidiu, unde poți descoperi clădiri vechi dar și frumoasa Moschee Hunchiar.

Acest lăcaș de cult nu are dimensiuni foarte mari dar are o imensă  însemnătate pentru istoria Constanței, fiind de altfel cel mai vechi și cunoscut simbol al culturii musulmane din oraș. Dobrogea este un mix de culturi (români, aromâni, turci, tătari etc) și am știut dintotdeauna să respectăm cultura și religia fiecăruia (în școală sărbătoream atât crăciunul cât și baieramul cu aceeai bucurie și dragoste pentru …cozonac sau baclavale:). Nu am avut încă șansa să vizitez această mochee în interior dar este pe lista mea de activități turistice. 

Centrul Vechi din Constanța este într-o continuă reconstrucție și se pot vedea câteva îmbunătățiri enorme față de acum câțiva ani. S-a păstrat istoria, s-a respectat arhitectura și s-a investit în curățenia și refacerea moltor zone din Piața Ovidiu.

Ultimul meu sfat e să vizitezi orașul în orice anotimp dar, mie personal, în place toamna târziu și iarna:)…fără turiști prea mulți, cu apele sale calme și aerul elegant de Belle Epoque.

Weekend în zona Horezu

România are locurile sale magice și m-am hotărât să spun câteva cuvinte despre cum le văd eu, cum le percep și, mai ales, care este impresia pe care mi-au lăsat-o. În această vară  am descoperit câteva cu adevărat pline de liniște și frumos, locuri de care, spre rușinea mea, nu am știut până acum câteva săptămâni: culele boierești din Vrancea.

Trecusem de câteva ori prin Horezu de-a lungul timpului dar mă opream doar să  cumpăr ceva vase de ceramică și atât. Eram ca acel turist care se duce mereu la ceea ce este super cunoscut („ pomul lăudat”), fără să încerce să descopere și locurile mai ascunse privirilor. Norocul meu a fost că o colegă, știind că voi petrece un weekend la Horezu,  mi-a vorbit de Culele de la Maldaresti și de peștera de la Polovragi și m-a convins că merită să fac o scurtă oprire :).

Să vedem deci ce se poate face pentru 2 zile 🙂 pe aceste meleaguri oltenești.

Cumpără o mică amintire din Horezu

Acesta este un  orășel destul de drăguț, curat și cochet, recunoscut în toată țara și nu numai pentru artiștii săi olari și celebra ceramică ce îi poartă numele.

La intrarea în localitate poți găsi zeci de tarabe de o parte și de alta drumului, unde se cumpară de la străchini de lut autentice românești la diferite obiecte ce nu au nici o legătură cu arta și cultura noastră (cunoscutele „chinezarii”).

Prietenii din zonă ne-au sfătuit de unde să achiziționăm obiecte cu adevărat autentice și așa am ajuns la cunoscutul magazin în formă de oală de lut. Cu prețuri puțin peste media zonei dar cu un design deosebit, acesta este mereu plin de turiști atât pentru ceea ce vinde dar, mai ales, pentru frumoasa grădină de lângă, decorată în stil pur oltenesc.

În țarcul de lângă grădină am găsit unul dintre cei mai jucăuși câini din zonă, un labrador adorabil care a stat la sesiunea foto mai ceva decât orice alt model 🙂.

Ceea ce trebuie știut e că vasele originale de Horezu sunt caracterizate de simbolul cocoșului, simbol ce apare pe majoritatea dintre ele alături de alte elemente specifice ceramicii oltenești precum șerpi, stele, flori, frunze, pomul vieții sau coada de păun. Culorile cele mai des întâlnite în modelarea ceramicii de Horezu sunt roșu și galbenul, reprezentând prosperitatea.

Am fost cazate la o pensiune foarte cochetă, ușor romanțată și cu un personal extrem de primitor, Pensiunea Siva ( http://www.pensiuneasiva.ro/). O recomand pentru modul în care am fost primite dar și pentru micul dejun delicios pe care îl oferă în fiecare dimineață.

Fă o plimbare matinală la Peștera Polovragi

Știam că în apropiere de Horezu se află 2 mari peșteri: cea de la Polovragi și cea a Muierii, ambele deosebite și admirate de către iubitorii de speologie. Cum am nimerit în weekendul cu 15 august, peste tot era foarte aglomerat, semn că românii investesc în turismul românesc; mai rămâne ca și turismul românesc să respecte românii :). La peștera Muierii nu am putut intra deoarece biletele erau rezervate pentru câteva ore în avans așa că am decis să facem cale întoarsă și să mergem la Polovragi.

Drumul e unul chiar plăcut până la Mănăstirea Polovragi, ne-am lăsat conduse de Waze și bine am făcut deoarece este cea mai rapidă și inteligentă soluție dacă nu cunoaștem încă bine drumurile țării:).

Mănăstirea este așezată în apropiere de Baia de Fier, la poalele  Munților Parâng, și oferă o oază de liniște și pace, cu o curte interioară îngrijită impecabil și plină de flori multicolore. Pentru mine a reprezentat o surpriză foarte frumoasă (având o experiență ușor neplăcută într-un alt weekend la Mănăstirea Bușteni).

 Ne-am plimbat puțin, bucurându-ne de răcoare și am făcut câteva fotografii apoi am decis să ne îndreptăm către destinația dorită: peștera din inimă munților.

Citisem că distanța de la parcarea din fața mănăstirii până la peșteră este de 500 de metri, un drum prăfuit și neamenajat dar vremea era cu adevărat plăcută și pe margine era plin de tufișuri cu zmeură și mure (da, nu am rezistat și m-am cocoțat puțin pentru aceste delicii).

Ceea ce vreau să spun e că până la peșteră am reușit să mă enervez instant: deși era peste tot scris că accesul e interzis cu mașina (din motive foarte bine întemeiate cum ar fi drumul îngust, posibilitatea de a cădea pietre și imposibilitatea de intrare a unor salvări în cazuri de urgență majoră), au existat numeroase persoane care s-au considerat mai presus de lege și pentru a nu face 3 pași, au preferat să intre cu automobilele.

Ne-am simțit în minoritate dar am mers oricum pe jos, respectând semnele și logica din spatele lor (inutil de spus că la intrarea în peșteră erau mai multe mașini decât turiști dar asta este o altă poveste 😦 .

Am aflat de la ghid că la Polovragi s-a născut legenda lui ZamolxeJ, liderul geto-dacilor. Acesta ar fi locuit în peștera din inima muntelui și își putea schimba înfățișarea de fiecare dată dar avea un loc special al său, plin de încărcătură spirituală, care azi se numește simplu Tronul lui Zamolxe. Numele peșterii dar și al întregii localități vine de la o plantă medicinală, folosită de vrancii vremii, care se chema povragă, polvragă, sau polovragă.

Sunt 500 de metri de galerie ce se pot vizită cu ghid și fără o pregătire temeinică din cei 10 km de peșteră săpați în munte, cealată bucată fiind deschisă vizitării doar cu un antrenament anterior din cauza gradului de dificultate.

A meritat să facem această oprire și a meritat să ascultăm un ghid pasionat de meseria lui, cu numeroase povești și legende pregătite pentru a atrage atenția și celor mai „aerieni”vizitatori.

 Oprește-te într-un colț de rai: Culele din complexul de la Măldărești

Complexul de la Măldărești reunește mai multe vechi case boierești, cunoscute cu termenul de „Cule”, 3 dintre acestea sunt menținute încă într-o stare excepțională: Culele Greceanu, Duca, precum și Casa Memorială I.G.Duca.

Când am ajuns la complex, doamna ghid (o altă supriză foarte frumoasă alături de cea de la Polovragi) deja făcea un tur al așezărilor cu un grup mic de turiști și ne-a invitat și pe noi să mergem împreună cu ei (deși încă nu plătisem un bilet). Abia la sfârșitul vizitei am plătit 4 ron biletul de acces și 10 taxa de fotografiere.

Am aflat în turul ghidat că termenul de „cula” derivă din turcescul „kule”, ceea ce însemna un turn de apărare dar în zona noastră cuvântul poate însemna  și așezare în formă de turn, cu o scară interioară de acces. Deși forma aceasta de casă a fost extrem de răspândită în Balcani (în special  Bulgaria, Serbia sau Albania), în România o putem vedea doar în Oltenia sau Muntenia.  Aceste case erau ridicate de către familiile de boieri pentru a se apăra în fața atacurilor haiducilor, fiind atât de rezistente că încă mai există și azi într-o stare impecabilă.

Pe o poartă uriașa de lemn, sculptată cu modele vechi oltenești se intră în grădina „fermecata” unde se pot găsi Cula Duca și casa memorială I.G Ducă. Fără a intra în mod  deosebil în istoria fiecăreia dintre acestea, presărată cu legende și povești de amor (căpitanul Maldăr, fata boierilor și niște turci:), pot spune că am rămas uimită în fața acestui colț de rai.

Cula Măldărescu (cumpărată de Duca în 1912) a fost construită în 1827 și are o structură nemodificată încă de atunci: cu o scară mare interiorară, cu pereți de un alb strălucitor, cu mobilă pierdută în istorie (chiar dacă nu e cea originală, distrusă de-a lungul vremii).

Alături de aceasta se află Casa memorială  I.G Ducă, construită în 1912, ca și casă de vacanță, este simbolul faptului că dragostea unui singur om pentru aceste locuri poate salva o bucată de istorie de la uitare.

Cula Greuceanu, la 2 minute de grădina culelor Duca, este cea mai veche din România, ridicată în jurul anului 1512.

Vechea casă boierească a fost folosită și pentru filmările de la Aferim, în  interiorul său găsindu-se și colecția de costume folosite la filmări.

A fost o experiență foarte interesantă să mă plimb prin cămăruțele vopsite în alb și să îmi aduc aminte scenele care m-au impresionat din film.

Încheie această plimbare cu o băutură răcoritoare de soc la Conacul lui Maldăr (http://www.conaculmaldar.ro), fostă casă boierească transformată acum într-un mic hotel/ han.

Când am intrat în curtea conacului mi-am dat seama că acesta este locul care mi-ar plăcea să definească România: elegant, liniștit, colorat, curat, cu un aer boieresc, cu oameni primitori și deschiși. Așa cum a spus amica mea, mă aflam într-un mediu pur românesc rupt parcă din filmele vechi italiene :).

Chiar dacă nu ești cazat aici, oprește-te să iei un prânz savuros (cu o rezervare înainte deoarece au un meniu special în fiecare zi) și bucură-te de liniște și frumos. Noi am comandat o supă de morcovi cu pâinici calde de chimen (absolut delicioase), asezonate de o socată și o cafea special făcută cu gust profund de rom.

Nu am vizitat conacul în interior însă, sigur, mă voi întoarce să stau măcar o noapte în camere mobilate cu obiecte de colecție, refăcute în linia vremii.

Ne-am întors la București cu un sentiment absolut plăcut că și „la noi se poate” dar că trebuie voința, educație și bun simț :).

Halkidiki – un albastru fermecător

M-am gândit mult cât și cum să scriu despre Grecia.  Litoralul grecesc a fost în topul preferințelor românilor ani la rând astfel că într-unele zone limba română era mai des auzită decât cea locală:).

 Am câteva povești despre romatica Lekhada și mult mai activa Halkidiki; prima e definită de dragoste și cea de a două de distracție.

Grecia e caracterizată de culori senzaționale, plaje luxuriante, mâncare bună cu aromă de ulei de măsline și uzo, ospitalitate și multă voie bună. Fiecare insulă e diferită dar atât de asemănătoare una cu cealaltă; fiecare cu o istorie separată dar unite de aceleași legende.

Am încercat anul trecut să găsesc un loc nu atât de cunoscut românilor și am ajuns la concluzia că nu există așa ceva:).

După ce m-am informat puțin, am decis să merg în Halkidiki, la recomandarea unor prieteni, ce mi-au spus că aceasta îmbină perfect atmosefera liniștită de relaxare dar și distracția. Cazarea am ales-o într-un mic resort, construit pe un deal, în Chaniotis (Hanioti), o stațiune turistică de pe partea de sud-est a peninsulei Kassandra din Halkidiki cu aproximativ  1000 de locuitori.

Se spune că, satul a fost numit după primul său ocupant, care a venit din orașul Chania în Creta, și să stabilit la aproximativ 2,5 kilometri sud de curent Chaniotis.

Plaja de aici este destul de îngustă și apa abruptă însă la o distanță foarte mică se află una dintre cele mai moderne plaje din zonă, recunoscută pentru distracția pe timp de zi dar și de noapte. Cert e că de la resortul plin de verdeață până la plaja  îngustă, Hanioti s-a dovedit o alegere foaret bună ce mi-a oferit pentru 8 zile exact ceea ce îmi doream).

Halkidiki este o fantastică destinație de vacantă pentru cei care caută soare, mare și situri istorice fascinante. Situat în nordul Greciei, regiunea este alcătuită din trei peninsule la  Marea Egee: Kassandra, Sithonia și Athos. Relieful este unul foarte variat cu dealuri, păduri de pini, plaje uimitoare cu steag albastru (Flu Fag- distincție data celor mai faine plaje) dar și cu o largă varietate de activități de joc și relaxare 🙂.

In primul rând există regiuni uimitoare cu plaje întinse, unele dintre ele recunoscute pentru distracție și viață de noapte și altele, preferate de mine, ascunse și romanțate:).

Am încercat mereu să îmi organizez vacanțele un pic altfel decât marea majoritate, să văd locuri nu atât de des căutate de turiști.

Nu am fost și nici nu voi fi vreodată un fan al ideii de vacanțe all inclusive așa că optez mereu doar pentru mic dejun pentru a avea cât mai multă libertate de mișcare, să pot explora fiecare particică a locului pe care îl vizitez. Am aplicat aceeași „politică” și concediilor din Grecia, deși această este extrem de apreciată pentru serviciile all inclusive pe care le oferă la prețuri foarte bune.

Dar înainte de a vorbi despre frumusețea peisajului și a apei din Halkidiki aș vrea să spun că zona oferă și alte atracții decât apa & plaja.

• Răcorește-te la peștera Petrona:

Într-una dintre zilele ploiase am optat să vizitez  peștera de la Petrona, un loc fascinant unde vei găsi un labirint complicat de peșteri, o lume necunoscută, oferindu-ți o idee despre modul în care primii coloniști europeni ar fi trăit, o istorie ce te duce  înapoi cu 700.000 de ani! Tot aici se spune că au găsi și la cele mai vechi rămăsițe umane descoperite vreodată în Europa!

Dincolo de peșteră și dincolo de micul muzeu construit aici, drumul e unul atât de plăcut pentru o zi toridă de vară: un drum șerpuit ce urcă prin o mică pădure, un parfum atât de frumos de leadri și pin, dealurile arse de soare și un sentiment că, deși ești venit în Grecia doar să te relaxezi, poți să folosești fiecare ocazie să mai cunoști ceva, să mai descoperi ceva despre istoria atât de veche și încurcată a Europei.

Peștera Petrona este situată aproape de Nea Moudania, la 300 de metri deasupra nivelului mării, la poalele de vest a muntelui Katsika în Halkidiki. Acesta este celebră și  pentru decorul superb cu stalactite și stalagmite precum și pentru un craniu fosilizat care a creat foarte multe dispute în lumea arheologica în ceea ce privește vechimea sa.

• Ia pranzul in Athitos

Ceea ce m-a uimit, la început, este că aces loc atât de pitoresc are 3 nume diferite (de altfel nu foarte așa rar în Grecia: Afytos, Afitos or Athitoz).  Acesta este una dintre cele mai pitorești sate din Halkidiki, la doar 15 km de Sani și datează din 3000 i.Hr.

Orice fotograf pasionat va rămâne impresionat de imaginile care pot fi create aici: drumul șerpuit al coastei, casele vechi din piatră, mărturii clare ale unui trecut mult prea îndepărtat, alei pietruite, tavernele colorate și peisajul superb de la Golful Toroneos.

Afitos datează de la începutul secolului al 19-lea, are o arhitectură autentică, cu case mici din piatră, păstrată și pentru noile clădiri ridicate în zonă.  În piața satului se află Biserică Sf. Dimitrie, construită în 1858, singura bazilică rotundă din peninsula Halkidiki.

• Mergi la shopping în Salonic

Salonic este doar la 70 de kilometri depărtare de Halkidiki așa că am ales să facem o excursie de o zi în frumosul oraș. Mai fusesem și altă data în Salonic și m-a impresionat foarte tare așa că mi-am dorit să mă întorc. După ce petreci câteva zile liniștite pe unul dintre cele 3 brațe din Halkidiki, Salonic îți pare o capitală a distracției și haosului:).

Orașul e unul plin de viață, caracterizat de multe terase întinse elegant de-a lungul portului, de muzee arheologice, de biserici vechi și de multe magazine. Poate, la un moment dat, mă voi întoarce aici pentru a stat câteva zile și pentru a savura magia orașului, însc, pânv acum, Salonicul a reprezentat doar o scurtă oprire către alte destinații.

Ceea ce mi-a plăcut foarte multe a fost piațeta din fața Turnului Alb, simbolul viu al oraslui, emblemă unei istorii foarte bogate. Frumoasă clădire a fost construită în timpul secolului al 15-lea, în locul unei fortificații bizantine mai vechi și mai târziu a fost reconstruit de turci.

Prin trecerea timpului Turnul a fost folosit că fortificație, dar, de asemenea, ca o închisoare celebra („Turnul Sângelui”), din motive evidente. Acesta a fost numit Turnul Alb în 1891, când a fost văruite. În zilele noastre, Turnul este deschis publicului, iar vizitatorii au posibilitatea de a se bucură de o vedere panoramică uimitoare de la partea superioară a acesteia.

După ce ai vizitat turnul, nu uită să străbați puțin orașul pe străduțele înguste și pline de terase cu flori dar și sa te oprești la una dintre multele biserici construite din piatră în timpurile străvechi. Bisericile post-bizantine sunt unele dintre cele mai reprezentative probe de artă din perioadă ocupației turcești. Religia ortodoxă a fost un factor dominant al identitătii grecești în timpul acelor vremuri grele, așa cum grecii din Salonic au găsit adăpost spiritual în bisericile ortodoxe. Unele dintre cele mai interesante biserici creștine datează din perioadă ocupației turcești sunt Agios Dimitrios, Agios Athanasios, Panagia Trani, Agios Antonios și Agios Minas.

• Mergi cu vaporul pe cele 3 brațe

Călătoria cu vaporul este un must atunci când vorbim de Halkidiki:). Este o croazieră ce îți dă posibilitatea să înoți în cele mai curate și transparente ape, să te bucuri de plaje ușor sălbatice și de imesitatea albastră a mării Egee dintre cele 3 brațe :).

Există o excursie care te duce pe câteva plaje cu Steag Albastru de pe brațul Sithonia și oferă chiar și un tur la Insulei Broaștei Țestoase. Excursia îți oferă șansa să culegi fotografii fabuloase și  să te bronzezi pe plaje frumoase. Vaporul se oprește cam o oră sau 2 pentru a da șansa celor curajoși să se scufunde în apele adânci iar celor mai puțin curajoși să admire țărmul aspru al salbaticei insule.

Mini croazieră pe care am ales-o avea plecarea din Pefkohori, un orășel drăguț, ușor romanțat și atât de plin de viață și culori. Nu numai că am ajuns la primele ore ale dimineții pe malul apei dar am reușit să ne întoarcem la  exact cat să prindem și apusul. O plimbare pe faleza din Pefkohori te lasă ușor fără glas, te impresionează, te face să îți dorești să te reîntorci mereu în Grecia, doar pentru a deascoperi așa ceva 🙂.

Bucură-te de soare, mare, relaxare

Dar să nu uităm că rostul unei vacanțe în Grecia nu este să te întorci mai obosit decât te-ai dus așa că..cel mai bine e să îți rezervi câteva zile doar pentru a „zace” la soare, a savura un fresh bun de portocale, a te delecta cu o carte bună, a te juca în ape cristaline.

Brațul Kassandra oferă atât de multe opțiuni pentru fiecare tip de turist: plaje pentru tineri cu chef de distracție (Hanioti & Polychrono), plaje pentru cei ce vor să se bucure de liniște și dragoste (Kriopigi & Nea Potidea), plaje pentru fotografii înrăiți ce vor să suprinda absolut orice adiere a vântului (Sani & Fourka).

Cuvintele nu își au rostul atunci când vorbim de plajele din Grecia, în general, în special despre Hankidiki 🙂.

Voi lasă câteva fotografii să spună ele ceva în locul meu.

De cele 2 ori când am ajuns pe plajele din Grecia, am ales această destinație pentru că știam că voi savura câteva amintiri senzaționale pe care le voi purta mult timp cu mine, suficient încât, la următoare vacanță, să caut un nou loc cu plaje verzi/albastre, o nouă insulă pierdută, o nouă șansă să iau un prânz savuros cu măsline și tzatziki :).

Amsterdam – orașul contrastelor

Amsterdamul e orașul pe care îl poți vedea de 100 de ori și tot vei găsi ceva nou, ceva ce nu ai descoperit în vizita anterioară, ceva ce te va surpinde și incantaJ. Este orașul libertații controlate, locul în care cultura se îmbină perfect cu distracția, profanul cu sacrul și zgomotul haotic cu linșitea absolutăJ. 

Biciclete parcate langa simbolul orasului (xxx)

Să va povestesc insa câte ceva despre orașul contrastelor care m-a cucerit iremediabil în 2009 și care nu încetează să mă „vrajească” de fiecare dată. Poți  alege Amsterdamul pentru varii motive: de la magia picturilor lui Van Gogh, la romatismul canalelor ce l-au transformat  în „Venetia din Nord”, la  libertatea fumatului de droguri ușoare în cafenele sau plăcerea de a privi femei în vitrine. Nu contează de ce ai ales să ajungi  aici,  e important să vezi cum poți să îmbini toate atracțiile orașului astfel încât să nu ratezi nici una.  

Canalele Amsterdamului

 Eu ador orașul asta, am folosit fiecare oportunitate pe care o oferă, am vizitat muzee, am mers cu bicicletă, am cumpărat flori, am dansat nebunește și am pierdu tmulte ore prin Red light District și cafenele aferente. Toate acestea au în spate tone de povești, unele vor fi spuse în rândurile de mai jos, altele vor fi spuse, la un pahar de vin, prietenilor apropiați iar altele, cele mai intense, nu vor fi spuse niciodată:).

Olandezii vor sa ajute  tot timpul   – chiar dacă ești turist axat pe partea artistică  a orașului sau ai venit doar să pierzi vremea în Cartierul Roșu.  Am găsit oameni extrem de săritori, de la  de la doamna de la  ghișeu din stația de tren, care a ieșit din gară doar  îmi arate exact drumul către hotel, până  la domnul de la metrou care a  coborât special să îmi arate cum  funcționa tonomatul de cumpărat bilete:)

Să  vedem de ce îmi place mie Amsterdamul, cel putin din povestile care po fi spuse :).

• Descoperă cultura  și artiștii Tărilor Nordice

Olanda este una dintre țările cu cel mai mare număr de muzee din lume (există un muzeu pentru aproape orice: artă, brânză, lalele, canale, sex, mori de vânt etc). Foarte multe dintre acestea se pot găsi  în Amsterdam dar aș vrea să va vorbesc despre 2 dintre cele mai fabuloase muzee pe care le-am văzut, până acum, în Europa: Rijksmuseum și Van Gogh Museum.

Manifestatie impotriva violentei in familiei – in fata muzeului

Înainte de  a  vorbi de fiecare dintre cele 2, trebuie  să specific ele se află unul lângă celălalt într-un parc,  în zona istorică a  orașului , înconjurat de biciclete și  voie bună. Începe turul de forță al celor doua muzee  cu o cafea , vei avea nevoie deoarece îți vei petrece câteva ore bune pierdut printre tablouri. Prețul unui bilet de intrare la muzeu  este  destul de piperat, 17,50 euro  dar merită  fiecare bănuț dat.

Rijksmuseum –  este unul dintre muzeele în care putem găsi,  în special, lucrările  artiștilor olandezi de la 1800  (Epoca de aur a creației Tărilor de Jos) pană în 2013. Ințial, la 1800,  colecția deținută acum de Rijksmuseum  făcea parte din muzeul de artă din Haga dar a fost mutată în Amsterdam în 1808. Clădirea muzeului e fabuloasă, iar grădinile te poartă prin diferite perioade ale epocii artistice din Europa și  nu numai (există inclusiv o aripă dedicată artei asiatice).

Gradina din fata Rijkmuseum

 Unul dintre cele mai cunoscute tablouri adăpostite de arcadele de la Rijksmuseum  este „Tura de noapte” (The Night Watch) a lui Rembrant, pictat în 1642. Am stat 2 ore și jumătate pe holurile muzeului, am descoperit picturi senzaționale, sculpturi impresionante și o vastă colecție de porțelanuri japoneze și olandeze.

Portelan Olandez

Cel mai tare mi-a plăcut însă biblioteca, cea care deține una dintre cele mai vechi colecții de carte veche, un loc de poveste cu cărți așezate pe diferite coloane și rânduri,  paradisul pentru orice citiror pasionat.

Biblioteca

Carte veche –  unicat 

Muzeul Van Gogh – a fost mereu preferatul meu deoarece îmi place Van Gogh foarte mult, admir tablourile sale, linia pensulei ce dă senzația de mișcare în fiecare operă. În cadrul muzeului se pot găsi și primele sale schițe, de pe vremea când era considerat un pictor al țăranilor, minunatele Floarea Soarelui și Dormitorul cât și foarte multe autoportrete. Dincolo de lucrările sale, ceea ce creează o emoție specială este colecția de scrisori către fratele său sau prietenul cel mai bun, Paul Gaugain. Deși muzeul îi este dedicat cunoscutului pictor, putem să descoperim și opere ale altor contemporani ai săi precum Gauguin, Toulouse-Lautrec și  Monet.

Autoportret- Van Gogh

• Fă un tur cu barca pe canale și află poveștile ascunse ale orașului

Sistemul de canale al Amsterdamului a fost creat în Epoca de aur, după secolul al 17 lea pentru a proteja  orașul medieval de apele mării. Din 2013 cele peste 165 de canale și 8o de poduri au intrat în patrimoniul Unesco.

Există numeroase oferte pentru astfel de plimbări însă, cum îmi doream să fac cât mai multe fotografii, am ales o barcă micuță, cu max 8 persoane, cu o doamnă ghid extrem de haioasă și bună cunoscătoare a poveștilor din oraș.

Și de o parte și de cealalta se pot admira binecunoscutele case înguste și colorate tipice arhitecturii olandeze. Am aflat că ele sunt atât de înguste deaoerece pe la 1600-1700 impozitele se plăteau în funcție de lățimea casei și cu cât o făcea mai înaltă și îngustă cu atât costa mai puțin. Dar ele sunt și strâmbe nu doar înguste, din cauza terenului care s-a mutat la fiecare nouă inundație (Și sunt destule dat  fiind că aici plouă mult și apele se revarsă de fiecare dată).

Diversitatea caselor

Ghida era extrem de jovială și foarte prietenoasă, încercând chiar să treacă peste cei 3 francezi destul de „veseli” puși pe soții și glume deocheate. A intrat în jocul lor și a spus povestea orașului exact în același stil, exact cu aceeași voioșie. Și-a început relatarea cu faptul că în fiecare an cel puțin 2 turiști amețiți de „magia Amsterdamului” sunt găsiți pe marginea canalelor, fie căzuți în apa fie pur și simplu lesinati:).

Case plutitoare

Ce am mai aflat de simpatica ghida?!

a.  Fiecare casă are în vârf anul în care a fost construită și meseria proprietarului, numele meseriei s-a transformat mai târziu în numele de familie a acestuia.. Din cauza formei acestor case, interiorul lor e foarte îngust și pe scările în formă de spirală e imposibil, uneori, să treacă două persoane. De aceea fiecare casă e prevăzută, cu un cârlig pe care se obișnuia să se ridice mobila sau obiectele grele ce nu puteau fi urcare pe holurile minuscule

b. Bisericile superbe care se pot vedea pe malurile canalelor și-au modificat scopul inițial, s-au transformat din lăcașe de cult în cluburi moderne (trupe cunoscute vin să concerteze pentru grupuri restrânse de prieteni), în hoteluri de lux sau Săli de conferințe

c. Mica barcă a trecut și pe lângă mult cunoscutul muzeu Anne Frank, casa micuței ce a cunoscut celebritatea după moarte, autoarea unei cărți ce a devenit simbol al luptei împotrivă Holocaustului.  Anne Frank a stat ascunsă în această casă, timp de 2 ani,  într-o cameră împreună cu alte 4  persoane, până când a fost capturată și dusă la Auschwitz. Anne Frank e simbolul curajului olandez, celebritatea ei este însă simbolul unei publicități puțin exagerate (aș spune eu).

Case plutitoare

În rest, bucură-te de această plimbare, ia-ți energia din frenezia celor care organizează petreceri pe canale (deși muzica tare e interzisă pentru a nu deranja locatarii caselor), admiră casele plutitoare (soluții mai puțin costisitoare pentru multe persoane) și fotografiează cât mai multe cadre speciale.

Romance la Amsterdam

• Plimbă-te pe străduțele din Centrul Vechi

Canelel orasului

Este aproape imposibil să nu te pierzi în Amsterdam: toate străduțele par a fi la fel, fiecare pod e prevăzut cu ghiveche, biciclete colorate și călători plini de entuziasm și bucurie. Traseul meu preferat pe jos este de la Piața de flori (cea mai mare pe care am văzut-o până acum) până în piața Palatului regal, pe lângă Gara Centrală (o clădire absolut impresionantă), pe canale, până la celebrul Cartier Roșu.

Celebrele lalele de lemn Van Gogh

Piata de Flori

La început vorbeam despre faptul că Amsterdamul este orașul controverselor și antagonismelor, fapt dovedit și de faptul că cea mai veche biserică din oraș (datând de la 1300) se află îm mijlocul Red Light District:). Această biserică se află în inima Red Light District  și este închinată Sfântului Nicholas, patronul marinarilor.  Clădirea este un simbol al libertății de gândire, nu doar că e rămășiță a religiei într-o zonă înclinată laicului dar, în 2015, a gazduit o expoziție de fotografie lesbi, gay sau bisexuală .

Vechea Biserica Oute Kerk – Cartierul Rosu

 La  1410, o nouă biserică a fost ridicată în piața Palatului Regal și micul lăcaș de cult din Cartierul Roșu, și-a păstrat doar denumirea de  Oude Kerk,  Biserica Veche.  O expoziție de fotografie era expusă în Biserica Nouă, din centru.

Noua Biserica 

Și pentru că e destul de extenuant să mergi atât de mult pe jos și pentru că ai nevoie de multă  bună dispoziție, nu îți poți refuza o waffle cu ciocolată multă și fructe proaspete:).  Și da….vei avea nevoie de multă energie în acest oraș care își începe a două viață, cea de noapte, după orele 22:00.

Opera Nationala 

• Ia pulsul plăcerilor interzise

Cartierul Roșu- sau Casa Păpușilor umane (așa cum îmi place să îi spun)

Teatrul erotic-inchis pe timp de zi

Chiar dacă nu ești fan al libertății absolute și  nu susții legalizarea prostituției, eu tot îți sugerez să pierzi ceva vreme prin Cartierul Roșu.  Este istoric ,în primul rând;  tolerarea prostituției este foarte veche în Amsterdam și deși au fost multe voci care au reclamat acest lucru, practica a continuat (acest lucru este mult mai ok pentru cele care chiar oferă aceste servicii).

 Imaginea romantică a orașului se poate, uneori, îmbina perfect și cu luminile roșii de aici, străzile sunt pline de oameni curioși: tineri puși pe distracție (este locația numarul 1 pentru petrecerile burlacilor și burlăcițelor din Europa), oameni de toate vârstele care tratează zona fix ca pe o curiozitate, cupluri dornice sa mai  codimenteze relația etc. Este zona cu cele mai multe restaurante, cluburi și hoteluri, este  pulsul vieții de noapte și simbolul libertății controlate, este cea mai veche parte a orașului.

Take it or leave it: nu trebuie să susții o idee dar trebuie să o tratezi fix așa cum e! Nu uita că nu ai voie să faci poze cu fetele din vitrine, nu ești obligat să intri, nu ești obligat să ajungi aici așa că dacă tu crezi că moralitatea ta nu suportă o astfel de vizită, evit-o:)! (și da, am avut o amică ce s-a simțit, acum ceva ani, lezată de ideea Cartierului Roșu).

Coffe Shops – locul în care te amețești doar inpirând fumul

Dacă atunci când spui Cafenea ai imaginea  Starbuks sau Costa Caffe, gândește-te de două ori când intri într-una în Amsterdam:). Legalizarea drogurilor ușoare a fost și ea subiect de discuție în Amsterdam, însă cu toate acestea, funcționează perfect din 1970. Sunt peste 200 de „cafenele” în Amsterdam din care poți să îți procuri astfel de țigări, să bei cafea, sucuri sau orice altă băutură fără alcool.

Produse ce se pot cumpara de la Suveniruri

 Un coleg olandez povestea, în 2012 , că s-a discutat  interzicerea comercializării de droguri ușoare către cei care nu erau rezidenți ai orașului (pentru a evita că orașul să devină țintă turistică doar pentru acest scop).

După lungi dezbateri s-a ajuns la concluzia că o astfel de interzicere va duce la creșterea traficului și ar încalcă ideea libertății atât de mult susținută în Olanda.  Așa că liberul arbitru funcționează perfect: vrei să intri și să fumezi, e ok  atâta timp cât ești pașnic; nu vrei să faci acest lucru, este perfect- treci pe lângă aceste cafenele și îți poți continuă liniștit turul orașului.

 Așa că eu te laș să descoperi singur orașul, să îi cunoști bogățiile și frumusețile (turistice sau umane) și să ai parte de cât mai multă distracție.

 

 

Malmo- o oază de liniște suedeză

Danemarca și Suedia sunt legate de un pod, Öresund, ce oferă o priveliște  incredibilă a mării Nordului, ce poate să conducă orice călător în mai puțin de 45 de minute dintr-o țara într-altă . Deși eram cazată la Copenhaga (Copenhaga – arta și bicicletele (1) / Copenhaga – arta și bicicletele (2)/ Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana) nu puteam rata o scurtă vizită în cel mai apropiat oraș din țara alăturată, nu puteam să nu bifez și Suedia pe harta călătoriilor mele din Europa  .

Celebrul pod ce leaga Copenhaga de Malmo

Malmo este un orășel cochet, foarte curat, aproape gol în timpul unei zile însorite de sâmbătă, cu clădiri și parcuri exact ca din ghidurile de călătorie. A fost clasat în 2016 pe locul 3 în topul celor mai fericite orașe din Suedia și pe locul 7 în topul celor din Europa.

Intrarea din parcul din centrul orasului

 

Să vedem deci cam ce se poate face într-o zi în Malmo și cum poți cunoaște cât mai mult din spiritul suedez în doar câteva ore 🙂 . Aici poți găsi cel mai înalt turn din Suedia dar și cel mai vechi parc public din lume, numeroase muzee, o superbă catedrală și străduțe rupte parcă din poveștile scandinave.

un oras plin de flori

1.  Bucură-te de parcurile din centrul orașului

parcul Folkets

Malmö este cunoscut ca orașul parcurilor. Cu mii de acri de spațiu verde atât pentru plimbări, pentru mers cu bicileta sau, pur și simplu, pentru făcut un grătar. Parcul cel mai cunoscut este Folkets (sau parcul poporului) în care se organizează uneori concerte sau diferite jocuri pentru copii. Pe perimetrul său se găsește și o mini grădină zoologică, celebră pentru un anumit papagal  care știe să spună „la revedere” tuturor vizitatorilor.

 

Parcul Folkets ște similar cu Tivoli din Copenhaga și este locul preferat al familiilor cu copii datorită locurilor de joacă sau a animăluțelor ce umblă libere printre flori și fântâni arteziene. Fiind o zi superbă de primăvară, m –am putut bucură de curcubeul de flori și de păsările incantataore care populau parcul.

2.  Îmbină istoria orașului cu cea naturală la castelul Malmohus

reflexia celui mai vechi castel renascentist

Am început scurta mea vizită în Malmo, cu o mult așteptata oprire la cel mai vechi castel renascentist din Suedia, cunoscut atât datorită expoziției de artă fotografică dar și pentru micul muzeu natural ce este găzduit printre zidurile sale.

Malmohus a fost inițial contruit ca o mică citadelă în 1436 dar a fost distrust un secol mai târziu în timpul rebeliunii Skane. Forma originală a castelului a fost modificată de câteva ori de-a lungul istoriei, el fiind afectat profund de razboiele dintre suedezi și danezi (singurele părți care nu au fost distruse sunt clădirea principală și cele 2 turnuri cu arme).

Când am ajuns în fața castelului m-am simțit puțin dezamăgită deoarece așteptam ceva puțin mai măreț însă, acest sentiment a dispărut odată ce am început să explorez colecțiile permanenete.

Este un mix foarte interesant între nou și vechi, între camerele ce adăpostesc costume și arme și tapițerii din secolele trecute sau cele în care se poate găsi o expoziție de fotografie ce reprezintă ipostaze amuzante ale taților suedezi împreună cu princhindeii lor.

Cea mai mare bucurie o reprezintă însă expoziția de vietăți exotice, de la pești multicolori (inclusiv celebru Nemo:)) și iguane camuflate printre liane. A fost o plăcere să încerc să găsesc animăluțele descrise printre frunze și crengi, toate ascunse însă spatele unor geamuri, ce uneori m-au împiedicat să fotografiez:).

un Nemo timid:)

În prețul de intrare de 40 de coroane suedeze intră și biletul la Muzeul tehnic dar și o plimbare la vechea moară de vânt olandeză.

Odată ajuns în zonă muzeului tehnic, nu uita să faci câțiva păși pe jos, undeva în stânga castelului, și să admiri una dintre cele mai vechi mori de vânt din Suedia, păstrată aproape în formă perfectă.

Slottmollan – moara olandeza pe pamant suedez

Slottsmöllan reprezintă atracția principală a parcului Mölleplatsen, cunoscut pentru evenimentele pe care le găzduiește, dar și pentru clubul de canotaj, unde se fac antrenamente zilnic. Frumoasa moară de vânt olandeză a fost construită în 1851 și reprezintă un simbol al prieteniei între Suedia și Olanda.

Pe mine m-a impresionat extraordinar de mult cât de mică și elegantă părea în imensitatea verde a parcului, pentru „tabloul” pe care îl crea și, cumva, pentru modul în care mi-a adus aminte de o perioadă frumoasă a vieții mele din Olanda:)

3.     Descoperă străduțe vechi și colorate

Orașul e micuț și este ușor să îl parcurgi pe jos de la un obiectiv turistic la altul, însă, ceea ce mi-a plăcut, nu a fost doar ceea ce am vizitat, ci străduțele cochete, colorate, cu o arhitectură tipică satelor scandinave.

Cea mai populară zonă pentru o astfel de plimbare este „Micul Bulevard”, Lilla Torg, construit în ultima parte a secolului al 16-lea de către micii comercianți. În această zonă poți găsi cele mai multe restaurante, baruri sau cafenele, dar și magazine ce te fac să înțelegi, încă o data, dacă mai e nevoie, de nivelul de trai din țările nordice ( cu prețuri destul de piperate însă locația merită toți banii:).

Lilla torg – zona de shopping

În imediata apropiere a acestul bulevard se află și cartierul Gamla Väster, cunoscut datorită clădirilor din cărămidă roșie.

 

Mie mi-a plăcut mult centrul vechi, cu ghivece imense de flori colorate, cu o o atmosferă relaxantă, cu oameni ieșiți să se bucure de soare dar și de muzica unei viori „ mângâiate” de către un conațional al nostru.

Acest ultim muzician rămas în vechea piață din Malmo, a reușit să îi impresioneze puternic și pe oamenii „reci” ai Nordului cu suavul sunet al „Valurilor Dunării” :))

Din piață centrală este imposibil să nu te oprești să admiri biserica Sfântul Petru (Peter), cea mai veche clădire existentă în Malmo, ce datează de la începuturile secolului al 14-lea.

catedrala Sf Petru

Turnul din cărămidă roșie are peste 105 metri de înălțime iar frescele medievale care îi împodobesc pereții au fost distruse în timpul războaielor religioase din secolul al 16-lea.

Altarul

Din păcate nu am putut să mă plimb în voie în interiorul bisericii deorece la acel moment găzduia un botez:) dar am reușit să fur câteva cadre cu vitraliile și picturile de la intrare.

4.  Admiră apusul pe malul mării și lasă-te uimit de măreția podului Øresund

Podul Øresund leagă Suedia de Danemarca și a fost ridicat în 1999,  măsurând cam 8 kilometri lungime și peste 4 kilometri de tuneluri. Tunelul a fost contruit pentru ca traficul intens între cele 2 țări să nu afecteze aterizarea avioanelor pe aeroportul din Copenhaga.

Dincolo de detaliile tehnice, văzut de la deparatare, podul Øresund oferă o imagine cu adevărat superbă, simbolul conexiunii a două țări ce au fost  rivale de-a lungul istoriei dar care, în ziua de azi, sunt ușor asemuite una cu cealaltă.

 Pe partea opusă a imaginii cu podul Øresund se poate observa și turnul Apoteket Lejonet, o altă clădire simbol a orașului Malmo, Turnul Torso, cea mai înaltă din Suedia cu peste 190 de metri înălțime, proiectat de către cunoscutul arhitect Santiago Calatrava.

Lângă turn se află și cel mai mare parc de skateborading și cățărare din Europa, Stapelbäddsparken. Parcul ce înconjoară zona este o oază de liniște, o altă zonă plină de păsări sălbatice, numeroase oportunități pentru sportivi dar și pentru romaticii incurabili, ce vor să găsească un loc doar al lor, aproape de mare:).

Tot ceea ce pot spune e că în Malmo am avut un sentiment continuu de relaxare și de liniște; bucurându-mă de tot acel verde intens, de o viață la care aș putea să mă întorc oricând:).

Trebuie să recunosc că doar prin scurta vizită în Malmo m-am comvins să Suedia merită descoperită mai mult așa că, trebuie să organizez neapărat o nouă excursie să cunosc mai multe despre această țara:).

Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana

Castelul Kronborg – intrarea principala

Danemarca e țara în care castelele și poveștile cu regi și regine se pot găsi aproape oriunde la malul mării.  Odată ajuns în Copenhaga și ai vizitat cele mai importante obiective turistice (Copenhaga – arta și bicicletele (2) sau Copenhaga – arta și bicicletele (1) ), este indicat să profiți de o zi și să vizitezi locurile înconjurătoare. Două dintre acestea sunt chiar castelul Kronborg (reședința „oficială” a lui Hamlet) și Louisiana (cea mai mare expoziție de artă modernă din Europa).

• Caută-l pe Hamlet la Kronborg

Intodeauna am fost fascinată de castele și palate și, tocmai de aceea, nu puteam rata o vizită la unul dintre cele mai renumite castele daneze: Kronborg. Fiind o veche  fortăreață, castelul este împrejmuit de ziduri vechi de sute de ani dar și de apele scandinave, deloc prietenoase cu cei care ar fi dorit să atace iubitul castel al regelui Frederic al II-lea.

Curtea interioara a castelului si turnurile de aparare

Castelul Kronborg este situat la nord de Elsinore pe un sit de o mare importanță strategică, la granița dintre Danemarca și Suedia, la 40 de minute de condus de Copenhaga. Biletul costă 100 de coroane daneze și, pentru că era în extra-sezon, în preț a fost inclus și un scurt tur cu ghidul. In general nu sunt un fan al vizitelor cu ghizi, majoritatea sunt mult prea plictisiți să spună aceeași poveste mereu, repetând-o aproape obsesiv ca un elev pedepsit:). Nu a fost clar situația de la Kronborg: ghida a vorbit pasionată nu doar despre castel dar și despre legende ce au marcat istoria tumultoasă a locului (acele povești fabuloase despre petreceri și turniruri, ce l-au determinat pe Shekspeare să aleagă acest loc ca și „casă” a lui Hamlet).

Castelul este construit în stil  renascentist, cu o curte spațioasă, amplasat într-o zonă extraordinar de frumoasă, lângă mare pe faza unei foste fortăreațe, construit de către regele Frederick al II-lea. Deoarece regele a dorit să ofere o nouă „casă” frumoasei sale soții, Sophie, Kronborg este decorat excesiv și bogat în ornamente de gresie cu modele unice, pline de imaginație.

Regina Sophia -marea iubire a lui Friedric al II-lea

Camerele reginei

Sala Mare (sala banchetelor) este una dintre camerele cele mai rafinate și cea mai mare de acest gen din Europa de Nord. Petrecerile care se organizau aici au adus faima castelului deoarece țineau câte 3-4 zile, ca în povești, și erau invitați oaspeți din toată Europa.

 

Camera de zi a reginei

Ghida ne-a povestit chiar și de un mod special de a ciocni paharele (rămas în istorie ca o altă  extravaganță a lui Frederic al II-lea: Împăratul se ridica în picioare cu paharul și propunea un toast. În acel moment, tobele și trompetele începeau să bată iar din afară meterezelor castelului, artileria pregătea tunurile și trăgea in aer. Toată lumea trebuia să se ridice apoi împreună cu regele și să se bucure de banchetul unde, în mod normal, se serveau peste 24 de feluri de mâncare.

 

Sala banchetului –  sala mare

Sala de bal era acoperită de tapiserii somptuase, țesute în fir de aur ce reprezentau momente decisive din isoria Danemarcei astfel că, de multe ori, erau considerate un mod de propagandă, ce trebuia să demonstreze oaspeților curajul și măreția împăratului și a supușilor săi.

Tunurile  erau folosite si pentru salutarea oaspetilor de seama

În subsolurile castelului se află catacombele fostei fortărețe și, tot aici, se găsește și statuia eroului național Holger Danske.  Acesta „doarme” în pasajele subterane de sute de ani. În conformitate cu o veche legenda, Holger Danske se va trezi si va ridica sabia în ziua în care Danemarca va fi din nou amenințată de dușmani.

Statuia lui Holger Danske

Catacombele castelului

Istoria castelului a fost una  presărată  nu doar cu povești de cap și spadă dar și cu războaie, incendii și lupte de putere . În anul 1629, castelul a ars din temelii, singura parte rămasă intactă fiind capela reginei. Doar arucand o privire în interiorul capelei ne putem da seama, încă o dată, de măreția castelului și de importanța celor care i-au călcat pragurile de-a lungul vremii.

Capela castelului – singura intacta dupa incendiu

Acestea toate fiind spuse despre istoria castelului, se înțelege de ce Shakespeare a ales să „construiască” povestea celebrului personaj tocmai printre aceste ziduri pline de povești nemuritoare:).

Portului micului oras

Hamlet a fost pus în scenă pentru pentru prima dată la Kronborg în 1816 pentru a comemora 200 de ani de la moartea lui Shakespeare iar din 1937 piesa a fost jucată recurent. Aceste performanțe au atras nume mari internaționale ca Laurence Olivier, Vivien Leigh, John Gielgud, Kenneth Branagh, Derek Jacobi, Simon Russell Beale si Jude Law.

•  Descoperă cea mai mare expoziție de artă modernă din Danemarca la Louisiana

 La întoarcerea de la Kronborg, în drumul spre Copenhaga, nu ezita să te oprești și să admiri muzeul de artă modernă Louisiana. Acesta nu este doar un loc pentru iubitorii de artă dar și pentru cei care vor să se bucure de o ieșire în aer liber, să admire de parcul ce înconjoară muzeul și să savureze o cană de cafea la malul mării. Am rămas suprinsă să văd cât de multă lume venea să își petreacă o după-amiază de dumincă printre tablouri sau sculturi contemporane.

În fiecare an, Muzeul Louisiana prezintă de la șase până la opt expoziții majore ale artei moderne, inclusiv maeștri clasici dar și nume noi pe piața artiștilor internaționali.

Atunci când Louisiana și-a deschis porțile în anul 1958, fondatorul, Knud W. Jensen, și-a dorit ca muzeul să fie o casă pentru arta daneză modernă. Dar, după doar câțiva ani, el a schimbat cursul, și în loc să fie o colecție predominant daneză, Louisiana a devenit un muzeu internațional cu numeroase lucrări de renume.

M-am întrebat de ce acest muzeu are nume de femeie, de altfel ciudat pentru o astfel de locație:). Ca tot ceea ce se întâmplă în Danemarca, și aici există o poveste de dragoste la mijloc: un nobil și cele trei neveste ale sale. Knud W. Jensen a ales să „preia” numele casei de la țară acestui nobilului, casă convertită mai târziu într-un muzeu. Proprietatea a fost construită în 1855 de Alexander Brun (1814-1893), fost ofițer și maestru al Royal Hunt, căsătorit cu trei femei care au avut toate același nume: Louise . Intrarea în muzeu este una romanțată, într-o mică pădure, la malul mării…locația perfectă pentru scurtele vacanțe la țară ale artistocratului.

Operele de artă expuse aici aparțin fie artiștilor cunoscuți sau celor la început de carieră. Unele dintre experimentele artistice pe care le-am văzut aici mi-au plăcut foarte mult, ca de exemplu camera cu lumini și umbre iar unele, personal, nu le-am putut înțelege deloc, ca de exemplu un artist care „desena” un cearșaf de peste 3000 de metri:)

O vizită la o expoziție de artă contemporană este mereu o incursiune în cele mai ascunse locuri ale minții mele: încerc mereu să înțeleg „ce a vrut să spună autorul”:).

La sfârșitul celor 3 ore de plimbare prin muzeu, am luat o cafea de la restaurantul din incita acestuia și am savurat-o pe malul mării, admirând și fotografiind lebedele elegante. Nu uita să iei un biscuit deoarece acestea vor reacționa la orice idee de mâncare…vor fi mai docile și vei face tone de fotografii faine:).

Sper că te-ai bucurat de Copenhaga și împrejurimile sale și te vei pregăti apoi de o scurtă vizită în Malmo, traversând unul dintre cele  mai mari poduri ce leagă Danemarca de Suedia:).

Copenhaga – arta și bicicletele (2)

În prima parte a relatării  despre Copenhaga am descris viața culturală bogată dar și dragostea pentru biciclete a danezilor Copenhaga – arta și bicicletele (1)  iar în această a două parte voi vorbi despre distracție și spațiul verde extins din frumoasa capitală a Nordului:).

Să vedem deci ce mai poți face prin Copenhaga pentru a o îndrăgi la fel de mult ca și mine:)

•  Trăiește momentul în parcul de distracții Tivoli  

Tivoli a fost deschis inițial sub conducerea regelui Christian al VIII ca o inițiativă de a menține mulțumirea cetățenilor. Inițial a fost situat în afara porții de vest a orașului în Vesterport, dar cum Copenhaga s-a extins și parcul a fost încet încorporat în centrul istoric. De-a lungul istoriei sale, proprietarii parcului s-au concentrat în mod constant pe menținerea și ambianța sa istorică în timp ce au lucrat, în mod creativ, pentru a adăuga alei pentru plimbări moderne și noi atracții.

Grădina are în prezent douăzeci și cinci de curse, dintre care patru sunt roller-coastere. Pe lângă distracțiile cu senzații extreme există numeroase alte oportunități de petrecere a timpului în grădinile Tivoli: concerte pop-rock, spectacole de teatru și balet, jocuri de lumini, restaurante și multă voie bună:).

Chiar dacă îmi este teribi de teamă de înălțime, am ales să merg totuși cu roller coaster ul și să mă dau și în turnul acela înfiorător din care îți da drumul instant de vreo 2-3 ori :). Eram așa speriată că cei de la intrare mi-au oferit aceste „experimente” gratis:). La sfârșit poți cumpăra o fotografie instantanee a momentului când roller-coasterul începe să coboare vertiginos de la 2000 de metri :). Inutil să spun că cea a mea va fi pe vecie ascunsă de ochii privitorilor:).

Trebuie menționat că deși intrarea în parcul de distracții costă 100 de coronae daneze, pentru fiecare dintre „mașinuțe” trebuie plătită o taxă supliementară. Atmosferă este una cu adevărat specială și m-am distrat teribil savurând vată de zahăr ars, admirând fântânile colorate sau ascultând un concert de roack-roll, la care toată lumea dansa fericită.

•   Admiră apusul în grădinile regale – Rosenborg 

Copenhaga este împânzită de castele și grădini regale, este orașul în care centrul este un reper istoric și architectural. Pe mine personal m-a impresionat foarte mult parcul din fața castelului Roseburg, emblema casei regale daneze.

Rosenborg este un mic palat renascentist situat în mijlocul Kongens Have. A fost construit în 1606 ca o casă de vară pentru Christian IV și a fost folosit ca reședință regală până la aproximativ 1710. Castelul a devenit apoi celebru pentru colecțiile regale, așa cum a rămas până în această zi, care includ costume, opere de artă, mobilă și, în special, bijuteriile coroanei regale și care sunt adăpostite într-o expoziție specială.

Plimbarea prin acest parc a fost plăcută, o șansă să văd un apus cu adevărat minunat, printre castele și muzee. În această zonă se află și grădină botanică și muzeul SMK. Intrarea principală în Castelul Rosenborg și este păzită de doi soldați din Garda Regală, îmbrăcați în uniforma militară verde a armatei daneze.

Copenhaga cu grădinile ei verzi, cu copaci în forme interesante și cu castelele sale reprezintă visul oricărui fotograf și a oricărui împătimit de istorie. Eu nu am avut șansa să vizitez castelul Rosenbourg și pe interior deaorece închide la oră 3pm și nu reușeam să ajung niciodată în timp, așa că rezervă 2 ore ca să vezi impresionanta colecție de artă sau sbijuteriile coroanei, aflate la subsolul castelului.

•  Admiră eolienele de la malul mării

La primul zbor către Copenhaga, la aterizare, am rămas uimită să văd câte eoliene există și, multe dintre ele, se înalță direct din apele mării. Este o imagine impresionanata care te dermină, încă din zbor, să îți dorești să cunoști acest oraș care investește atât de mult în energia verde:).

Municipalitatea din Copenhaga are drept scop de a reduce emisiile de carbon prin stabilirea unor ferme eoliene profitabile iar turbinele eoliene reprezintă o tehnologie testata și bine dezvoltată. Copenhaga are ambiția de a înființă cât mai multe eoliene, atât în interiorul cât și în afara limitelor orașului, pe țărm precum și de pe mal.

O plimbare în această zonă este extrem de frumoasă, atâta timp cât iei în considerare că vântul și briza mării vor scădea și temperatura de afară și că, la mult timp după plimbare, o să simți un bubuit puternic în urechi:).

•  Plimbă-te pe străzi și nu uita să ajungi în Christiania 🙂

Străduțe romantice și shopping plăcut :

Așa cum am spus și în povestirea anterioară despre Copenhaga , Copenhaga – arta și bicicletele (1) ,  orașul este frumos de descoperit la picior sau, pur și simplu, închiriând o bicicletă și străbătând străduțele, admirând fiecare clădire, fiecare simbol al unei istorii cu adevărat impresionante.  În centrul vechi se află și zona de shopping cea mai cunoscută a orașului, la fiecare pas găsești magazine de renume cu haine de designer sau mici producători locali.

Christiania sau orașul fără legi:

Dar ce anume e Christiania și de se reprezintă  un subiect tabu pentru  locuitorii orașului? Este „orașul liber” de  84 de acri,  fostă bază militară abandonată,  construit în 1971 de către intruși  artiști  sau renegați ai societății ca un „experiment social”.

Există sute de clădiri în Christiania , în tot felul de forme imaginative, dimensiuni și culori. Toate clădirile au propria lor poveste unică iar dacă ești prietenos, deschis la minte și un pic norocos poți convinge uneori localnicii să spună povești despre casă lor, despre modul cum au ajuns să locuiască într-o zonă liberă, în afara UE (la ieșire chiar e scris „acum intri în UE”).

Este o zonă extrem de colorată, plină de graffiti, de vânzători hippie, de terase pline de mâncare bio, de oameni care își doresc să trăiască puțin în afărA oricărei legi:). La prima vedere aș spune că este un fel de Vama Veche:) doar că lipsește nebunia dormitului pe plajă:).

În 2012 s-a hotărât că Christiania se poate vinde locuitorilor săi și că fiecare poate cumpăra acțiuni însă această idee este în contradicție cu ceea ce a reprezenta la început acest loc: zonă în care nimeni nu își doreste să dețină proprietați sau orice fel de responsabilitate civilă.

Există chiar și câteva reguli ale „statului Christiania”: propiul steag (cele trei puncte galbele pe un drapel roșu), este interzis să alergi, să deții arme sau să faci orice tip de fotografii pentru a proteja indetitatea celor care se bucură de o țigară de marijuana sau hașiș, liniștiți (am uitat să spun că fumatul celor două este permis în Chistiania și că există numeroase tarabe de unse se pot cumpăra).

Așa că eu sincer recomand o mică plimbare în Christiania, să admiri o altfel de atmosferă, să te bucuri de graffitti și oameni liber, să savurezi un ceai sau o cafea bio sau pur și simplu să faci o mică plimbare la expoziția de artă de la intrare.

Copenhaga are enorm de multe posibilități de a petrece timpul liber iar această a doua relatare va avea chiar și o continuare: în următoarea ne vom plimba împreună la Kronbourg (castelul lui Hamlet) și vom descoperi apoi una dintre cele mai mari expoziții de artă modernă din Europa, Lousiana.