Avem o noua locatie

Pentru a urmari articolele Travelfunpassion va invit sa utilizati noua adresa: http://www.travelfunpassion.com

Acolo veti gasi noile povesti de la „fata cu viata in valiza”.

Va multumesc frumos

Valea Ourika(Maroc), pe urmele vechilor berberi

Așa cum povesteam în celelalte relatări despre Maroc, țara aceasta m-a determinat  (cel puțin cu ceea ce am văzut până acum) să îmi doresc să o descopăr în următorii ani mai mult. Marrakech (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă, Essaouira (Essaouira – o oază de liniste africană) și Cascadele de la Ourika Valley sunt cele 3 mari obiective pe care le-am vizitat în excursia  de anul trecut.

La fel ca și în excursia de la Essaouira, am apelat la ghid (Don Omar Marracheck) pentru a organiza atât plecarea din oraș cât și micile opriri pe care le–am făcut pe drum, pentru a înțelege mai bine cultura berberă și modul lor de viață în inima munților.

Bucură-te de ospitalitatea berberă

Prima oprire am făcut-o la o casă berberă, o casă pe care am considerat-o inițial muzeu, dat fiind că erau și alți turiști ce îi treceau pragul, făceau fotografii și se minunau de cum se coace pâinea în cuptor sau se macină (primitiv ) secara, pentru a face acele turte delicioase pe care le-am descoperit în Maroc (și de care am făcut un abuz aproape impardonabil pentu dieta mea).

Surpriza cea mare a fost când, Omar ne-a spus că nu era un muzeu, era chiar căminul  în care trăiau acei oameni (deveniți ușor exponate pentru turiști), că își deschideau zilnic ușa pentru a face cunoscut felul lor de a trăi,  își întâmpinau oaspeții necunoscuți cu ceai făcut din mentă proaspătă, turte de secară, ulei de măsline, unt făcut în casă și miere delicioasă.

Mi-am dat seama că pentru ei era un venit constant de pe urma curioșilor turiști, că le făcea o deosebită plăcere să vorbească despre stilul lor de viață, să zâmbească în fața aparatului de fotografiat, știind că e un troc onest: pentru plăcerea de a avea aceste imagini aceștia  plăti, și cu banii gazdele i își vor asigura traiul pentru urmatoarele zile.

Oricum în Maroc totul are un preț, totul se negociează. Mulți s-au plâns că nu suportă faptul că turistul e văzut ca o „mașină de bani” pentru localnici dar, până la urmă, e un târg cinstit;  e ceea ce se întâmplă în orice țară africană sau chiar în, mult mai apropiata, Turcie. Nu pot spune că m-a deranjat acest aspect de-a lungul vacanței: am luat-o că pe un fapt asumat și am negociat cum am putut mai bine:).

Descoperă Legenda Doamnei Fatima (sătucul Setti Fatma)

După această mică oprire inedită ne-am continuat drumul către, mult așteptatele, cascade și originalul sătuc Setti Fatma.  Aceasta este ultima  așezare înaintea cascadelor, ultima bucățică de drum asfaltat înainte ca plimbarea să se transforme într-o escaladă printre stânci și drumuri pietruite.

Setti Fatma este un sătuc cu  numeroase restaurante mici, în aer liber, pe malul râului, câteva magazine de suveniruri, mult prea mulți însoțitori de parcare sau ghizi ce se oferă să te conducă spre faimoasele cascade.

Legenda spune că Fatima a venit din Egipt în Maroc, în urmă cu 1000 de ani, și a fost adoptată de o familie de aici, până când s-a căsătorit, la vârsta de 12 ani. După căsătorie a avut 2 copii, care au decedat înainte sa, și care, sunt îngropați în același mormânt ca și ea.  Într-o zi, când cauta lemne de foc, Fatima a lovit cu toiagul în sol și a dat de un izvor de apă proaspătă, aceasta fiind, se pare, originea cascadelor din valea Ourika. Tot despre Fatima se spune că a avut puteri miraculoase de vindecare ale  problemelor de infertilitate la femei iar după moartea sa, oamenii au continuat să vină și să bea apă de la izvorul descoperit de ea, aducând omagii acesteia. Mormântul său se află pe coasta muntelui, poziționat, astfel încât, se vede întregul sat ce îi poartă numele; Fatima a fost, de fapt, prima femeie mistică din Maroc.

Admiră imaginea piscurilor înzăpezite ale munților Atlas

M-a fascinat imaginea munților Atlas, acoperiți de zăpada la jumătatea lui noiembrie, lanțul muntos făcând legătura între Maroc, Algeria și Tunisia din Africa de Nord; cunoscut și pentru numeroasele stațiuni de ski. Am avut posibilitatea să traversez și micul râul Draa, cel care unește valea Imil și valea Ourika, pe un pod improvizat de lemn (nu a fost el foarte periculos dar mi-a dat câteva emoții când am văzut că se mișcă în bătaia vântului).

Am profitat și am urcat ceva vreme pe stânca abruptă, culegând cât mai fructe de cactus; ceea ce l-a cam speriat pe bunul ghid, Omar, dat fiind că acestea înțeapă mai ceva decât urzicile noastre, iar efectele se simnt doar la câteva minute bune de la contactul cu pielea:).

Abia mult mai târziu am observat și cât de gustoase sunt fructele de cactus, după ce le-am cumpărat din piață și am fost învățată tehnica de a le tăia 🙂

Urcușul către prima cascadă nu a fost foarte solicitant,  însă destul de dificil, dat fiind că nu eram echipată cu încălțămintea adecvată pentru abilitățile de „capră neagră” ale ghidului: care a ținut morțiș să îmi arate cât de repede te poți cățăra pe toate acele pietroaie alunecoase. A meritat totuși efortul :).

 

După o sesiune scurtă de foto, am hotărât să ne întoarcem și să mâncăm la unul dintre micuțele restaurante colorate de pe malul râului, în Setti Fatma. Locația a fost cu adevărat deosebită.  Ce poate fi mai frumos decât să mănânci în aer liber, având în față crestele albite ale munților Atlas, cu apa care susură liniștită la picioarele tale?!

Nimic, nici măcar prețurile ușor piperate nu mi-au deranjat starea de bine și am savurat bunul tajine de miel ales, asezonat, bineînțeles, cu un ceai de mentă („whiskey- ul marocan”- așa cum s-a lăudat chelnerul cel zâmbitor).

După cele câteva zile din Maroc, am decis, că această țară pentru a fi  descoperită, trebuie să lași acasă toate prejudecațile europene, să te bucuri de orice și să trăiești clipa.

Eu, una,  am folosit pe deplin în această vacanță  mottoul TravelFunPassion „Invață să te bucuri de viață”:).

Veliko Tarnovo – orașul medieval dintre dealuri

Bulgaria a știut în ultimii 10 ani să dea lovitura pe piața turismului și să se claseze pe un loc fruntaș în competiție cu țări ca Grecia, Turcia sau România. Dar dincolo de nebunia ofertelor ultra all inclusive ale litoralului bulgăresc, această țară are câteva zone de o frumusețe deosebită, cu o istorie foarte interesantă și o putere de reinventare care ar trebui să ofere un exemplu și României.
Am mai scris despre frumusețea bulgară de la graniță cu țara noastră ( Kaliakra & Balcic Kaliakra & Balcic -frumusete salbatica si istorie) și o să tot mai scriu despre locurile care reprezintă destinații de vacanță, de weekenduri romantice și de aventură.

Acum ceva ani am avut șansa să ajung pentru prima data la Veliko Tarnovo pentru o singură zi și mi-a plăcut atât de mult încât știam că mă voi întoarce să explorez mai mult și să aflu câte ceva despre istoria acetuia.

Veliko Tarnovo e destinația perfectă pentru toți cei care vor să scape de București într-un week end și să respire aer curat, să se bucure de servicii exclente și să îmbine relaxarea cu activitatea în aer  liber.  Acest oraș a fost de nenumărate ori comparat cu Sighișoara doar că se ajunge mai repede (doar 170 km de la București) și este mai ieftin :).

Veliko a fost construit pe trei dealuri: Tsarevets, Trapezita și Sveta Gora. În interiorul acestora s-au creat cetatea cu palatul regal, reședința Patriarhului și multe lăcasuri de cult, precum și marile conace ale celor din aristocrație. Pe lângă frumoasa urbe ce s-a înălțat, protejată de dealuri, a apărut și „orașul exterior”, fortificat, răspandit pană la raul Assenova Mahala, unde locuiau meșterii și  comercianții străini. 

Numele provine din cuvântul slav „Trun”, însemnând spin, deși alte teorii îl leagă de cuvântul român pentru cetate. Cuvântul „Veliko”, însemnând „mare”, a fost oficial adăugat abia în 1966 și așa s-a născut Veliko Tarnovo, orașul dintre dealuri:).

Încarcă-te de energie printre zidurile cetății Tsarevets

Ceea ce trebuie să știm e că Veliko e încărcat de istorie, fiind de altfel, pentru foarte mult timp, chiar capitală țării. Cel de-al doilea regat bulgar a luat sfârșit în anul 1393 când Turnovgrad a fost cucerit de către trupele otomane Turk, după un asediu trei luni. După dispariția regatului, micul orașul a cunoscut 500 de ani de stagnare culturală, spirituală și politică, pană când mișcarea Renașterii Naționale a început să se trezească bulgarilor simțul național  de mândrie față de propria lor istorie și ecolutie.  Eliberarea Bulgariei în 1877 a plasat iar Tarnovo în  centrul vieții politice iar rolul de capitală a țării a fost transferat  Sofiei, în 1879.

Astăzi cetatea a fost parțial  restaurată, după un studiu îndelungat al arhitecturii inițiale, cel puțin pe bază documentelor păstrate incă din secolul al XIIlea (mai mult cartografii sau mențiuni în cărtile istorice).  Se poate vedea cum acest fort a fost capabil să reziste de -a lungul istoriei , fiind format din pietre masive , porți și turnuri . Inițial intrarea se făcea în Tsaravets prin intermediul a trei porți uriașe, situate la intrarea centrală și construite pe un drum stâncos îngust.

Cetatea Tsarevets este embla orașului, este ceea ce îl face să fie asemuit cu Sighișoara. Odată ajuns pe pod admiră împrejurimile, și pornește într-o plimbare care te va umple de liniște și  bucurie la fiecare pas. Am explorat fiecared ungher al cetății, am admirat orașul de la înălțime, m-am încărcat de atât de multă energie de la verdele ce mă înconjura.

Poate m-ar fi ajutat mai mult dacă erau mai multe plăcute cu detalii istorice și posibilitatea de a luă un audio ghid însă trebuie să menționez despre organizarea ireproșabilă a domeniului, faptul că nu am găsit o singură hârtie aruncată pe jos și că puteai stă cu cel mai mare drag oriunde pe iarbă (nu știu dacă acest lucru se datora administrației locului sau faptului că turiștii au un mare respect față de istorie).

În mijlocul cetatetii se poate găsi și o veche catedrală, cu ziduri impunătoare, o bijuterie în mijlocul cetății. Totul pare  normal până aici însă supriza a vebit odată ajunsă în interiorul ei : picturi rupte parcă din tablourile moderniste, peise adunate parcă dintr-un muzeu de artă, nicidecum clasicele imagini murale dintr-o biserică.

Din punct de vedere artistic mi-a plăcut ceea ce am văzut, picturi destul e sumbre dar cu o încărcătură emoțională foarte mare; un mod extrem de original de a folosi lăcașul, fără nici o legătură cu obiectele de cult sau cu religia în general.

Am făcut un tur de jur împrejurul bisericii și am reușit să ne punem și o mică dorință lângă fântâna secată din spatele ei (nu, nu am aruncat nici o monedă:)).

După o plimbare de vreo 2 ore, am revenit către oraș să descoperim fiecare colțisor, să explorăm străduțele în pantă și să mai adaug câteva fotografii în portofoliul meu.

Dealul pe care e construită cetatea este foarte aproape de un centru mic dar plin de farmec și eleganță. Pe stradă principală sunt o mulțime de magazine cu suveniruri însă cel  mai mult m-au atras cele cu obiecte de artizanat hand made de la bijuterii la căni de cafea, farfurii sau produse cosmetice pe bază de trandafiri.

Vizitează monumentul lui Assen și savurează o cafea la barul muzeului de Artă

Din cameră de hotel vedeam direct ampreta erei comuniste asupra micului oraș, monumentul lui Assen, o statuie gigantică în inimă pădurii. Ne-a luat ceva timp să ne dăm seamă cum să ajungem acolo, deoarece este destul de complicat, asta după ce l-am fotografiat din fiecare colțisor ale orașului.

Momentul reprezintă testamentul dinatiei Assen, foarte frumos creat și de o mare valoare istorică. The Cei 4 călăreți îi reprezintă pe regii dinatiei Assen, care au condus zonă încă din din timpurile medievale, 1911-1241.  Sculptură a fost înălțat pentru a comemora cei 800 de ani capitală a Bulgariei ai Veliko Trnovo. Există chiar și o legendă care susține că poziția picioarelor caliilor este un simbol al modului în care se dezvoltă țara pe perioadă domniei fiecăruia dintre regii Assen: astfel, unul are doar două picioare pe sol , unul are trei și unul are patru (în timpul domniei primului rege țara era incă oarecum instabilă , în a două lucrurile au fost tot mai bine, și în ultima perioadă a existat stabilitate și prosperitate).

Mi-aș fi dorit să vizitez și muzeul de Artă, amplasat lângă monument, dar era închis la oră când am ajuns aici. Pe lângă faptul că am savurat o cafea delicioasă cu gheață și ne-am bucurat de muzică bună, pe vinil, am admirat și măsuțele mici, cu lumânări în borcane colorate, un apus fantastic și o panoramă asupra orașului minunată.

Mereu când călătoresc, pe perioade scurte, caut genul romanțat de hotel, mic, de familie, și neapărat cu un view fantastic. Toate acestea au fost clar îndeplinite de Gurko Hotel: cameră cu geamuri lărgi ce dădeau către Monumentul Assen și oferea i imaginea superbă, ghivece de muscate la fereastră, camere lărgi și un mic dejun savuros (atât de bogat că a ținut și loc de prânz).

Fă o oprire in Arbanassi înainte de a te intoarce acasă

Pentru că a fost un weekend minunat ne-am dorit să prelungim puțin întoarcerea acasă, să ne mai bucurăm puțin de sentimentul de scurtă vacanță așa că am decis să ne oprim la Arbanassi (găsit cu indicații exact în broșură hotelului).

Arbanassi  este un sătuc situat pe un platou înalt la 4 km de orașul Veliko Tarnovo . Acesta a  existat încă din timpul celui de al doilea stat bulgar ( 1185-1393 ) și era folosit de către cei bogați din Tarnovo pentru a-și construi reședințele de vară . Potrivit legendei, țarul din Tarnovo a bătut inclusiv monede aici .

Prima confirmare scrisă a existenței satului apare într- un decret al lui Suleiman Magnificul în 1538. Principalele activităti practicate de locuitorii din Arbanași, în timpul dominației otomane erau creșterea animalelor și comerțul dar și creșterea viermilor de mătase:). Un sat bogat care și-a păstrat o anumită eleganță și rafinament, cu „ulite” înguste, case văruite frumos în alb, bisericuțe mici de lemn sau piatră și cu mulți oameni foarte primitori.

Ne-am simțit că și cum am fi făcut o oprire în trecut doar pentru puțin timp, o incursiune în vremuri pline de legende.

Sunt fascinată de bisericuțele cu picturi vechi, locuri în care aș putea să îmi regăsesc credința demult ruinată de megalomania religiei.  Aceste mici lăcașuri de cult în care oamenii reușeau să vorbească cu divinitatea fără a avea nevoie de mii de metri pătrați de ziduri sau fără a investii milioane de „arginti” pentru a-și arată credința.

Atât pe drumul de la Veliko la Arbanassi dar și în sat am regăsit aceste mici clădiri încărcate de spiritualitate, subiect atât de bun pentru fotografiile mele.

Plimbându-ne pe străduțe am găsit  inclusiv un conac a cărui existența se împletește și cu istoria domnitorilor Țării Românești: conacul familiei Constantin Brâncoveanu. Am rămas uimită să citesc pe zidul fostului conac, azi restaurant și hotel, despre cunoscutul domnitor valah dar și despre alte familii reprezentative pentru Țara Românească, ce se retrăseseră pentru perioade scurte de timp în Arbanassi: Cantacuzino și Filipes.

Am încheiat acest weekend, care sper să fie primul din multe altele, promițându-ne că ne vom întoarce să mai explorăm puțin țara vecină, să ne lăsăm purtați pe străzi pietruite cu atât de multe povești:)

Kaliakra & Balcic -frumusete salbatica si istorie

Bulgaria e pentru unele persoane prima destinație în afara țării, e la granița noastră și oferă câteva variante de  „evadare” din cotidianul  românesc destul de interesante și frumoase.

Sunt născută la marea Neagră și e normal să ador tot ceea ce e legat de ea. Poate nu e cea mai frumoasă, poate nu are cele mai strălucitoare culori sau cel mai fin nisip, însă este a mea:).  Am tot scris pe acest blog despre destinații superbe de călătorit, despre excursii mai lungi sau doar de o singură zi însă nu am scris până acum despre ce putem găsi la doar câteva ore de condus de granițele țării.

Nu voi vorbi de motivele pentru care mulți turiști aleg Bulgaria și litoralul său ca locația numărul 1 pentru vacanțele de vară, voi vorbi însă despre cum am descoperit eu Cap Kaliakra si Balcic, în 2007, într-o perioada când nu aveam GPS sau, nici macar, indicatoare în litere latine. Am înțeles încă de atunci că mă voi întoarce mereu să admir stîncile de la Cap Kaliakra, să beau o cafea la Balcic sau să conduc liniștit pe drumurile spre Albena.

• Kaliakra – un loc cu multe povești

Capul Kaliakra se află la 1 oră și jumate de condus de la Vama Veche și oferă un peisaj ușor sălbatic, stânci de peste 70 de metri înălțime deasupra mării și o istorie ce se pierde în negura timpului.

Dincolo de frumusețea naturii, aici se găsește și un sit arheologic, Capul Kaliakra a fost mereu un punct cheie, oferind un avantaj strategic asupra Mării Negre, ocupat succesiv atât de Traci, Romani, Bizantini, Otomani sau de Români. Numele de ‘Kaliakra’ vine de la cuvintele grecești care înseamnă „frumos” și „fortareata”. Chiar înainte de sosirea bizantinilor, aici a existat încă din secolul 4 înainte de Hristos, o tabără a tracilor, trib cunoscut și cu numele de Tirizi. În 1444, regele Vladislav III al Poloniei și-a așezat tabăra aici în timpul războilui cu Imperiul otoman

Se spune că stâncile au culoarea roșiatică de la sângele celor care au murit să apere fortăreața de-a lungul vremurilor.  Dar această nu e singura legendă spusă la Kaliakra: o alta susține  că 40 de tinere, singurele supraviețuitoare ale atacurilor tucești, au sărit de pe stânci pentru a nu fi capturate și convertite la islamism de către atacatori.

La intrarea în sit  există un obelisc care se și numește „ Cele 40 de domnișoare”, ridicat în memoria acestora. Și în ziua de aici se mai găsesc rămășițe ale zidurilor originale, unele dintre acestea sunt însă păstrate în interiourl micului muzeu arheologic, așezat într-o mică peșteră de sub stânci. O poveste veche face referire la călătoriile Sfântului Nikola, patronul marinarilor, care și-a găsit sfârșitul în apele de la  Kaliakra, de aceea se poate găsi și o capela, așezată superb pe pietrele antice, ce oferă o imagine absolut încântătoare asupra mării.

În mod normal zonă e foarte aglomerată, este o oprire în drumul acelora care fie se duc la castelul reginei Măria de la Bâlci sau la fermă de scoici de la Dalboka.
Am avut anul acesta plăcerea deosebită de a veni cu un grup de fotografi doar că să prindem un răsărit și, pentru prima dată, m-am putut bucura de liniștea de la Kaliakra, de vegetația sălbatică, de culorile răvășitoare și de un răsărit fenomenal.

Am stat câteva ore bune doar pentru a putea să cuprind cu privirea tot ceea ce îmi fusese „interzis”  in celelate vizite:)

Dacă ai venit să bei cafeaua de dimineață pe stâncile de la Kaliakra, poți să iei prânzul la Dalboka, destinația preferata a tuturor constănțenilor:).

Pranz copios la Dalboka

Ce e aici? E o fermă de scoici, construită inteligent cu bani europeni, cu o invetitie minima în design și confort dar cu un respect pentru bucătărie și preparate cu scoici. Am avut atât experiențe pozitive cât și negative la Dalboka dar asta poate ține fie de norocul fiecăruia sau modul de a se organiza. Sfatul meu: nu mergi niciodată în weekend fără rezervare dacă ești într- un grup mai mare de 4 persoane, nu mergi niciodată flămând pentru că s-ar putea să mori de 2 ori de foame până se ia doar comandă și să ai cash leva cu tine pentru a evită să fii foarte păcălit („un pic” păcălit vei fi oricum:)). Dacă totuși nu ai leva cu tine, poți plăți cu RON sau cu cardul.
Este o experiență cu mâncare foarte bună, cu o priveliște frumoasă și cu multă voie bună, dacă reușești să treci peste inconvenientele logistice:)

 

• Balcic – un castel și o grădina de istorie

Castelul reginei

După ce ai luat prânzul la Dalboka sau ai băut cafeaua la Kaliakra, poți continuă vizită de o zi către Balcic, acel loc superb, cândva  romanesc, ce poartă încă ampreta Reginei Măria a României.

Veranda din castel

Astăzi Balcicul este mereu plin, poate prea multă lume, prea multe tarabe, prea comercializat și prea plin de tot felul de turiști. Balcicul descoperit de mine în 2007 era liniștit, turistul era tratat senzațional, te bucurai cu adevărat de picătură de istorie românească de pe teritoriu bulgăresc.

 

drumul catre gradinile de la Balcic

Cum a ajuns Balcic punct de reper pe hartă intelectualității românești di nperioada interbelică? În 1921 Regină Măria a Romaniei  a vizitat vechiul sit arheologic trac de la Balcic și s-a indragistit nebunește de aceste locuri și a decis să își construiască o casă de vară aici (cunoscută mai apoi că și castelul de la Balcic).

Eu nu aș numi-o „castel” aș numi-o „conac”, o casă superbă albă, înălțată pe o mică stâncă, cu camere incantatore și spațioase, cu ferestre ce dau către mare și către grădinile cu trandafiri.

Flori de vara la Balcic

Odată vizitată această, coboară către grădini, gustă un pahar de vin din trandafiri și păstrează un moment de reculegere la mică bisericuță sau admiră, pur și simplu, valurile Mării Negre.

 

Colectia de vinuri 

 În timpul celul de-al doilea război mondial, pentru a securiza alianță cu Bulgaria, Hitler a obligat România să cedeze teritoriul din sudul Dobrogei  inapoi propietarilor de drept (Bulgaria).

Bisericuta reginei

Noua conducere nu a renunțat însă al moștenirea culturală lăsată de curtea reginei Măria și a adăugat, că parte adiacentă a castelului, grădină botanică, în care se găsesc specii rare de casctuși sau plante exotice.

 

S-a scris mult pe blogurile de travel despre Balcic dar  pentru mine Balcic si Kaliakra vor rămâne mereu primul loc, din afara României, unde am dus-o pe mama mea, prima mea ieșire cu mașina pe drumuri necunoscute și un loc cu o atmosferă romanțată, dragă mie:).

Malmo- o oază de liniște suedeză

Danemarca și Suedia sunt legate de un pod, Öresund, ce oferă o priveliște  incredibilă a mării Nordului, ce poate să conducă orice călător în mai puțin de 45 de minute dintr-o țara într-altă . Deși eram cazată la Copenhaga (Copenhaga – arta și bicicletele (1) / Copenhaga – arta și bicicletele (2)/ Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana) nu puteam rata o scurtă vizită în cel mai apropiat oraș din țara alăturată, nu puteam să nu bifez și Suedia pe harta călătoriilor mele din Europa  .

Celebrul pod ce leaga Copenhaga de Malmo

Malmo este un orășel cochet, foarte curat, aproape gol în timpul unei zile însorite de sâmbătă, cu clădiri și parcuri exact ca din ghidurile de călătorie. A fost clasat în 2016 pe locul 3 în topul celor mai fericite orașe din Suedia și pe locul 7 în topul celor din Europa.

Intrarea din parcul din centrul orasului

 

Să vedem deci cam ce se poate face într-o zi în Malmo și cum poți cunoaște cât mai mult din spiritul suedez în doar câteva ore 🙂 . Aici poți găsi cel mai înalt turn din Suedia dar și cel mai vechi parc public din lume, numeroase muzee, o superbă catedrală și străduțe rupte parcă din poveștile scandinave.

un oras plin de flori

1.  Bucură-te de parcurile din centrul orașului

parcul Folkets

Malmö este cunoscut ca orașul parcurilor. Cu mii de acri de spațiu verde atât pentru plimbări, pentru mers cu bicileta sau, pur și simplu, pentru făcut un grătar. Parcul cel mai cunoscut este Folkets (sau parcul poporului) în care se organizează uneori concerte sau diferite jocuri pentru copii. Pe perimetrul său se găsește și o mini grădină zoologică, celebră pentru un anumit papagal  care știe să spună „la revedere” tuturor vizitatorilor.

 

Parcul Folkets ște similar cu Tivoli din Copenhaga și este locul preferat al familiilor cu copii datorită locurilor de joacă sau a animăluțelor ce umblă libere printre flori și fântâni arteziene. Fiind o zi superbă de primăvară, m –am putut bucură de curcubeul de flori și de păsările incantataore care populau parcul.

2.  Îmbină istoria orașului cu cea naturală la castelul Malmohus

reflexia celui mai vechi castel renascentist

Am început scurta mea vizită în Malmo, cu o mult așteptata oprire la cel mai vechi castel renascentist din Suedia, cunoscut atât datorită expoziției de artă fotografică dar și pentru micul muzeu natural ce este găzduit printre zidurile sale.

Malmohus a fost inițial contruit ca o mică citadelă în 1436 dar a fost distrust un secol mai târziu în timpul rebeliunii Skane. Forma originală a castelului a fost modificată de câteva ori de-a lungul istoriei, el fiind afectat profund de razboiele dintre suedezi și danezi (singurele părți care nu au fost distruse sunt clădirea principală și cele 2 turnuri cu arme).

Când am ajuns în fața castelului m-am simțit puțin dezamăgită deoarece așteptam ceva puțin mai măreț însă, acest sentiment a dispărut odată ce am început să explorez colecțiile permanenete.

Este un mix foarte interesant între nou și vechi, între camerele ce adăpostesc costume și arme și tapițerii din secolele trecute sau cele în care se poate găsi o expoziție de fotografie ce reprezintă ipostaze amuzante ale taților suedezi împreună cu princhindeii lor.

Cea mai mare bucurie o reprezintă însă expoziția de vietăți exotice, de la pești multicolori (inclusiv celebru Nemo:)) și iguane camuflate printre liane. A fost o plăcere să încerc să găsesc animăluțele descrise printre frunze și crengi, toate ascunse însă spatele unor geamuri, ce uneori m-au împiedicat să fotografiez:).

un Nemo timid:)

În prețul de intrare de 40 de coroane suedeze intră și biletul la Muzeul tehnic dar și o plimbare la vechea moară de vânt olandeză.

Odată ajuns în zonă muzeului tehnic, nu uita să faci câțiva păși pe jos, undeva în stânga castelului, și să admiri una dintre cele mai vechi mori de vânt din Suedia, păstrată aproape în formă perfectă.

Slottmollan – moara olandeza pe pamant suedez

Slottsmöllan reprezintă atracția principală a parcului Mölleplatsen, cunoscut pentru evenimentele pe care le găzduiește, dar și pentru clubul de canotaj, unde se fac antrenamente zilnic. Frumoasa moară de vânt olandeză a fost construită în 1851 și reprezintă un simbol al prieteniei între Suedia și Olanda.

Pe mine m-a impresionat extraordinar de mult cât de mică și elegantă părea în imensitatea verde a parcului, pentru „tabloul” pe care îl crea și, cumva, pentru modul în care mi-a adus aminte de o perioadă frumoasă a vieții mele din Olanda:)

3.     Descoperă străduțe vechi și colorate

Orașul e micuț și este ușor să îl parcurgi pe jos de la un obiectiv turistic la altul, însă, ceea ce mi-a plăcut, nu a fost doar ceea ce am vizitat, ci străduțele cochete, colorate, cu o arhitectură tipică satelor scandinave.

Cea mai populară zonă pentru o astfel de plimbare este „Micul Bulevard”, Lilla Torg, construit în ultima parte a secolului al 16-lea de către micii comercianți. În această zonă poți găsi cele mai multe restaurante, baruri sau cafenele, dar și magazine ce te fac să înțelegi, încă o data, dacă mai e nevoie, de nivelul de trai din țările nordice ( cu prețuri destul de piperate însă locația merită toți banii:).

Lilla torg – zona de shopping

În imediata apropiere a acestul bulevard se află și cartierul Gamla Väster, cunoscut datorită clădirilor din cărămidă roșie.

 

Mie mi-a plăcut mult centrul vechi, cu ghivece imense de flori colorate, cu o o atmosferă relaxantă, cu oameni ieșiți să se bucure de soare dar și de muzica unei viori „ mângâiate” de către un conațional al nostru.

Acest ultim muzician rămas în vechea piață din Malmo, a reușit să îi impresioneze puternic și pe oamenii „reci” ai Nordului cu suavul sunet al „Valurilor Dunării” :))

Din piață centrală este imposibil să nu te oprești să admiri biserica Sfântul Petru (Peter), cea mai veche clădire existentă în Malmo, ce datează de la începuturile secolului al 14-lea.

catedrala Sf Petru

Turnul din cărămidă roșie are peste 105 metri de înălțime iar frescele medievale care îi împodobesc pereții au fost distruse în timpul războaielor religioase din secolul al 16-lea.

Altarul

Din păcate nu am putut să mă plimb în voie în interiorul bisericii deorece la acel moment găzduia un botez:) dar am reușit să fur câteva cadre cu vitraliile și picturile de la intrare.

4.  Admiră apusul pe malul mării și lasă-te uimit de măreția podului Øresund

Podul Øresund leagă Suedia de Danemarca și a fost ridicat în 1999,  măsurând cam 8 kilometri lungime și peste 4 kilometri de tuneluri. Tunelul a fost contruit pentru ca traficul intens între cele 2 țări să nu afecteze aterizarea avioanelor pe aeroportul din Copenhaga.

Dincolo de detaliile tehnice, văzut de la deparatare, podul Øresund oferă o imagine cu adevărat superbă, simbolul conexiunii a două țări ce au fost  rivale de-a lungul istoriei dar care, în ziua de azi, sunt ușor asemuite una cu cealaltă.

 Pe partea opusă a imaginii cu podul Øresund se poate observa și turnul Apoteket Lejonet, o altă clădire simbol a orașului Malmo, Turnul Torso, cea mai înaltă din Suedia cu peste 190 de metri înălțime, proiectat de către cunoscutul arhitect Santiago Calatrava.

Lângă turn se află și cel mai mare parc de skateborading și cățărare din Europa, Stapelbäddsparken. Parcul ce înconjoară zona este o oază de liniște, o altă zonă plină de păsări sălbatice, numeroase oportunități pentru sportivi dar și pentru romaticii incurabili, ce vor să găsească un loc doar al lor, aproape de mare:).

Tot ceea ce pot spune e că în Malmo am avut un sentiment continuu de relaxare și de liniște; bucurându-mă de tot acel verde intens, de o viață la care aș putea să mă întorc oricând:).

Trebuie să recunosc că doar prin scurta vizită în Malmo m-am comvins să Suedia merită descoperită mai mult așa că, trebuie să organizez neapărat o nouă excursie să cunosc mai multe despre această țara:).

Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana

Castelul Kronborg – intrarea principala

Danemarca e țara în care castelele și poveștile cu regi și regine se pot găsi aproape oriunde la malul mării.  Odată ajuns în Copenhaga și ai vizitat cele mai importante obiective turistice (Copenhaga – arta și bicicletele (2) sau Copenhaga – arta și bicicletele (1) ), este indicat să profiți de o zi și să vizitezi locurile înconjurătoare. Două dintre acestea sunt chiar castelul Kronborg (reședința „oficială” a lui Hamlet) și Louisiana (cea mai mare expoziție de artă modernă din Europa).

• Caută-l pe Hamlet la Kronborg

Intodeauna am fost fascinată de castele și palate și, tocmai de aceea, nu puteam rata o vizită la unul dintre cele mai renumite castele daneze: Kronborg. Fiind o veche  fortăreață, castelul este împrejmuit de ziduri vechi de sute de ani dar și de apele scandinave, deloc prietenoase cu cei care ar fi dorit să atace iubitul castel al regelui Frederic al II-lea.

Curtea interioara a castelului si turnurile de aparare

Castelul Kronborg este situat la nord de Elsinore pe un sit de o mare importanță strategică, la granița dintre Danemarca și Suedia, la 40 de minute de condus de Copenhaga. Biletul costă 100 de coroane daneze și, pentru că era în extra-sezon, în preț a fost inclus și un scurt tur cu ghidul. In general nu sunt un fan al vizitelor cu ghizi, majoritatea sunt mult prea plictisiți să spună aceeași poveste mereu, repetând-o aproape obsesiv ca un elev pedepsit:). Nu a fost clar situația de la Kronborg: ghida a vorbit pasionată nu doar despre castel dar și despre legende ce au marcat istoria tumultoasă a locului (acele povești fabuloase despre petreceri și turniruri, ce l-au determinat pe Shekspeare să aleagă acest loc ca și „casă” a lui Hamlet).

Castelul este construit în stil  renascentist, cu o curte spațioasă, amplasat într-o zonă extraordinar de frumoasă, lângă mare pe faza unei foste fortăreațe, construit de către regele Frederick al II-lea. Deoarece regele a dorit să ofere o nouă „casă” frumoasei sale soții, Sophie, Kronborg este decorat excesiv și bogat în ornamente de gresie cu modele unice, pline de imaginație.

Regina Sophia -marea iubire a lui Friedric al II-lea

Camerele reginei

Sala Mare (sala banchetelor) este una dintre camerele cele mai rafinate și cea mai mare de acest gen din Europa de Nord. Petrecerile care se organizau aici au adus faima castelului deoarece țineau câte 3-4 zile, ca în povești, și erau invitați oaspeți din toată Europa.

 

Camera de zi a reginei

Ghida ne-a povestit chiar și de un mod special de a ciocni paharele (rămas în istorie ca o altă  extravaganță a lui Frederic al II-lea: Împăratul se ridica în picioare cu paharul și propunea un toast. În acel moment, tobele și trompetele începeau să bată iar din afară meterezelor castelului, artileria pregătea tunurile și trăgea in aer. Toată lumea trebuia să se ridice apoi împreună cu regele și să se bucure de banchetul unde, în mod normal, se serveau peste 24 de feluri de mâncare.

 

Sala banchetului –  sala mare

Sala de bal era acoperită de tapiserii somptuase, țesute în fir de aur ce reprezentau momente decisive din isoria Danemarcei astfel că, de multe ori, erau considerate un mod de propagandă, ce trebuia să demonstreze oaspeților curajul și măreția împăratului și a supușilor săi.

Tunurile  erau folosite si pentru salutarea oaspetilor de seama

În subsolurile castelului se află catacombele fostei fortărețe și, tot aici, se găsește și statuia eroului național Holger Danske.  Acesta „doarme” în pasajele subterane de sute de ani. În conformitate cu o veche legenda, Holger Danske se va trezi si va ridica sabia în ziua în care Danemarca va fi din nou amenințată de dușmani.

Statuia lui Holger Danske

Catacombele castelului

Istoria castelului a fost una  presărată  nu doar cu povești de cap și spadă dar și cu războaie, incendii și lupte de putere . În anul 1629, castelul a ars din temelii, singura parte rămasă intactă fiind capela reginei. Doar arucand o privire în interiorul capelei ne putem da seama, încă o dată, de măreția castelului și de importanța celor care i-au călcat pragurile de-a lungul vremii.

Capela castelului – singura intacta dupa incendiu

Acestea toate fiind spuse despre istoria castelului, se înțelege de ce Shakespeare a ales să „construiască” povestea celebrului personaj tocmai printre aceste ziduri pline de povești nemuritoare:).

Portului micului oras

Hamlet a fost pus în scenă pentru pentru prima dată la Kronborg în 1816 pentru a comemora 200 de ani de la moartea lui Shakespeare iar din 1937 piesa a fost jucată recurent. Aceste performanțe au atras nume mari internaționale ca Laurence Olivier, Vivien Leigh, John Gielgud, Kenneth Branagh, Derek Jacobi, Simon Russell Beale si Jude Law.

•  Descoperă cea mai mare expoziție de artă modernă din Danemarca la Louisiana

 La întoarcerea de la Kronborg, în drumul spre Copenhaga, nu ezita să te oprești și să admiri muzeul de artă modernă Louisiana. Acesta nu este doar un loc pentru iubitorii de artă dar și pentru cei care vor să se bucure de o ieșire în aer liber, să admire de parcul ce înconjoară muzeul și să savureze o cană de cafea la malul mării. Am rămas suprinsă să văd cât de multă lume venea să își petreacă o după-amiază de dumincă printre tablouri sau sculturi contemporane.

În fiecare an, Muzeul Louisiana prezintă de la șase până la opt expoziții majore ale artei moderne, inclusiv maeștri clasici dar și nume noi pe piața artiștilor internaționali.

Atunci când Louisiana și-a deschis porțile în anul 1958, fondatorul, Knud W. Jensen, și-a dorit ca muzeul să fie o casă pentru arta daneză modernă. Dar, după doar câțiva ani, el a schimbat cursul, și în loc să fie o colecție predominant daneză, Louisiana a devenit un muzeu internațional cu numeroase lucrări de renume.

M-am întrebat de ce acest muzeu are nume de femeie, de altfel ciudat pentru o astfel de locație:). Ca tot ceea ce se întâmplă în Danemarca, și aici există o poveste de dragoste la mijloc: un nobil și cele trei neveste ale sale. Knud W. Jensen a ales să „preia” numele casei de la țară acestui nobilului, casă convertită mai târziu într-un muzeu. Proprietatea a fost construită în 1855 de Alexander Brun (1814-1893), fost ofițer și maestru al Royal Hunt, căsătorit cu trei femei care au avut toate același nume: Louise . Intrarea în muzeu este una romanțată, într-o mică pădure, la malul mării…locația perfectă pentru scurtele vacanțe la țară ale artistocratului.

Operele de artă expuse aici aparțin fie artiștilor cunoscuți sau celor la început de carieră. Unele dintre experimentele artistice pe care le-am văzut aici mi-au plăcut foarte mult, ca de exemplu camera cu lumini și umbre iar unele, personal, nu le-am putut înțelege deloc, ca de exemplu un artist care „desena” un cearșaf de peste 3000 de metri:)

O vizită la o expoziție de artă contemporană este mereu o incursiune în cele mai ascunse locuri ale minții mele: încerc mereu să înțeleg „ce a vrut să spună autorul”:).

La sfârșitul celor 3 ore de plimbare prin muzeu, am luat o cafea de la restaurantul din incita acestuia și am savurat-o pe malul mării, admirând și fotografiind lebedele elegante. Nu uita să iei un biscuit deoarece acestea vor reacționa la orice idee de mâncare…vor fi mai docile și vei face tone de fotografii faine:).

Sper că te-ai bucurat de Copenhaga și împrejurimile sale și te vei pregăti apoi de o scurtă vizită în Malmo, traversând unul dintre cele  mai mari poduri ce leagă Danemarca de Suedia:).

Kutna Hora -Orașul cu mister

Cehia oferă enorm de multe variante pentru a petrece timpul liber. Pentru unele dintre ele ai nevoie de zile întregi pentru a descoperi fiecare colțisor ( La pas prin Praga) iar pentru altele ai doar nevoie de o zi (Karlstein (Karlštejn) – castelul de lângă Praga) că să înțelegi minunățiile ce definesc acel oraș.

Unul dintre cele mai „ciudate” locuri pe care le-am vizitat vreodată a fost clar Kutna Hora-biserica ce a fost construită doar dn oase umane, păstrând însă o arhitectura cu adevărat deosebită, ce te lasă să vezi dincolo de macabrul situației.

Să începem deci să vorbim despre acest orășel atât de liniștit și elegant care și-a câștigat celebritatea datorită  acestei biserici ce depășește imaginația :).

În timpul Evului Mediu, minele de argint din Kutna Horă au adus faimă pământurilor coroanei cehe, ceea ce a făcut că acest oraș să fie cel mai bogat și cel mai puternic din regiune. Astăzi, orașul minier are mai multe situri Unesco și își păstrează arhitectura medievală, istoria și patrimoniul. Hutna Hora a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial Unesco în 1995,  atât pentru Centrul istoric al orașului, cât și pentru Biserică Sf Barbară și Catedrală Maicii Domnului de la Sedlec.

 La Hutna Hora se poate ajunge cu mașina sau cu trenul de la Praga (durează că 1 oră și 15 minute și costă 105 coroane cehești).

Am ajuns aici într-o zi călduroasă de vară și am rămas surpinsă de agitația orașului din timpul zilei dar și de liniștea absolut apăsătoare din timpul nopții.

Străduțe pietruite, clădiri înnegrite de timp și istorie dar cu oameni deschiși care să împărtășească poveștile celei mai macabre și cunoscute biserici din Europa.

• Vizitează Biserica de Oase însoțit de un ghid 

 

Dacă ai crezut, până la acest moment, că ai văzut totul în viață: gândește-te de două ori:). Această biserică te va suprinde nu prin arhitectură, nu prin modul în care atârnă candelabrul sau cum sunt create crucile ci prin faptul că absolut totul e creat din oase umane. Văzută de afară biserica nu are absolut nimic spectaculos, pare a fi o altă capelă de arhitectură gotică, încercuită de un cimitir micuț, ascunsă pe o stradă oarecare din Hutna Horă. Odată intrat vei află o poveste ce îți va face sângele să înghețe un moment, vei rămâne uimit că uneori sursa din care se crează arta poate fi atât de terifiantă.

Deci care e povestea de care  tot vorbesc:)?! 

E necesar să ai un ghid pentru a afla și acele mici „intrigi” care nu apar mereu în cărțile de istorie:). Totul a început în 1278, atunci când regele ceh a trimis un preot local pe Pământul Sfânt (acum Ierusalim). În semn de respect față de această călătorie, părintele a adua un borcan cu pământ de pe Golgota, de la Biserica Sfântului Mormânt, locul unde fusese crucificat Iisus. El a pus acel pământ în cimitirul de langă capela din Hutna Hora, ceea ce a determinat foarte mulți localnici să își dorească să își îngroape morții aici, plătind uneori sume exorbitante către biserică pentru a putea avea această „onoare”.Mai mult decât atât, din cauza ciumei care a decimat Europa, foarte mulți veneau să moară aici, pentru a putea să fie îngropați în „pământul sfânt”.

In secolul al 15-lea subsolul bisercii gotice  a fost folosit ca un osuar. Oasele au rămas acolo timp de secole, până când 1870, cand un sculptor local a primit sarcina de a aranja cumva acele sute de mii de oase, Frantisek Rint, iar ceea ce a creat a avut un rezultat impresionant și șocant in acelasi timp. Acesta a fost angajat de Casa Schwarzenberg – reprezentanți ai aristocrației din Boemia, ai cărei membri s-au ridicat din rândurile familiei regale din Sfântul Imperiu Roman. In semn de recunoaștere a patronilor săi, Rint  a replicat chiar și blazonul familiei Schwarzenberg pe un perete al osuarului; recreând fiecare detaliu, până și cioara care smulgea un ochi de cap retezat al unui soldat turc.

Ghidul a povestit că după al doilea război  mondial s-au cerut, de către reprezentanții comunității evreilor, să se demonstreze cu teste chimice că cele peste 40 000 de oase nu erau rămășițe ale victimelor Holocaustului. Testele au arătat că aceste oase erau vechi de sute de ani și că nu reprezentau urme are gazului utilizat în lagărele de concentrare pentru gazarea prizonierilor.

Am părăsit biserica cu un sentiment extrem de contradictoriu că uneori arta nu cunoaște limite și că, majoritatea care trec pragul acestul lăcaș, înțeleg că doar asta trebuie să admire: să lase la ușă orice sentiment de milă, să facă poze, să se minuneze și să plece fără să respire, închizând adânc orice legătură a acelor oase cu zeci de mii de trupuri, care cândva erau asemeni lor.

•  Descoperă minunată catedrală Sfânta Barbara

Cea de-a doua atracție a orașului  este catedrala gotică Sânta Barbară, considerată una dintre cele mai importante și valoroase pentru Republică Cehă. Drumul către aceasta este împrejmuit de un parc foarte frumos, vara plin de culori și parfumuri de la florile din grădină.  Legenda spune chiar că Barbara a fost convertită  la creștinism de către doica ei.

Acestă bijuterie unică de arhitectură gotică târzie a fost începută în 1388 și  finalizată 500 de ani mai târziu. Catedrala a fost dedicată patronului minerilor Saint Barbara, orașul, fiind cunoscut, în timpurile medievale, pentru minele sale de argint. De la terasa de deasupra orașului,se poate vedea un număr mare de monumente de toate tipurile și stiluri de artă, care au determinat că zona să intre pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

Interiorul e tipc catedralelor gotice, rece dar, în același timp, intim, cu vitralii superb colorate ce lasă să treacă doar fâșii de raze de soare.  Mă simț mereu atât de mică în bisericile acestea gotice, atât de insicnifianta în măreția lor.

După ce am ieșit din catedrală, am intrat în capela alăturată acesteia, unde avea loc o expoziție de artă. Cupole lărgi, aceeași liniște, aceași uitare de sine pe care le-am trăit și în superba Sfânta Barbara.

Am pornit ușor, către centrul orașului, către o terasă aflată la umbra pomilor,  ascunsă atât de privirile turiștilor curioși cât de razele soarelui puternic de iulie:).

Am plecat spre Praga cu zâmbetul pe buze că am reușit să descopăr un nou loc fenomenal. Așa că te laș  să  te bucuri și tude o excursie într-o locație plină de mister:).

Karlstein (Karlštejn) – castelul de lângă Praga

Cehia are atât de multe locuri frumoase încât cu greu aș găsi timpul să scriu si să povestesc despre ele. Există numeroase orașele, sătuce și castele pierdute printre munți și dealuri ce pot vizitate într-o singură zi.

Karlstein (Karlštejn) este unul dintre ele și se află în topul destinațiilor turistice din vecinătatea Pragăi.

Azi este momentul să discutăm despre unul dintre cele mai frumoase castele, locul perfect unde să fugi câteva ore din agitația capitalei cehești și să descoperi o lume atât de misterioasă, ascunsă adânc în inima pădurii.

De la Praga se poate lua trenul, care face cam 40 de minute și costă cam 200 de coroane cehești. Imediat ajunsă în gară din Karlstein am fost surpinsă de micul orășel, elegant și pierdut printre munți.

Prima data când am ajuns să vizitez Karlstein, prin 2009, mi-a rămas în memorie ca acel castel ce semăna izbitor cu Bran ul de la noi. Revăzând zona în 2015, mi-am dat seama că, deși cu aceeași arhitectură medievală, castelul cehesc, avea un plus de eleganță față de mult mai cunoscut loc „al lui Dracula” :).

Întregul sătuc trăiește și se dezvoltă de pe baza turismului și tot ceea ce există împrejurul său are legătură cu mărețul castel.

Castelul a fost construit în secolul al 14-lea (1365), locația sa, extrem de bine păzită de munți și păduri, transformandu-l în locul perfect de ascuns bijuteriile Imperiului Roman. Ridicat la inițiativa lui Carol al IV-lea, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului (de la stilul gotic la cel renascentist)  dar a jucat mereu un rol important în istoria Cehiei.

•  Rezervă biletele pentru a vizita castelul în avans 

Deoarece știam că cel mai indicat ar fi să rezerv un bilet pentru turul castelului înainte de ajunge la locație, din cauza aglomerației din timpul veri, am cumpărat biletul online (direct de pe site ul oficial).

Primul tur include interioarele istorice ale camerelor imperiale și etajele superioare sau inferioare ale turnului Marian. Prețul turului e de 270 de coroane și durează în jur de o oră să parcurgi toate camerele și să  asculți povestea ghidului.

Cel de-al doilea tur constă într-o vizită a etajelor superioare ale castelului dar și panorama din vârful turnurilor de apărare. Biletul este 150 de coroane și trebuie să îți rezervi cam 40 de pentru a vedea tot ceea ce se poate.

Cel de-al treilea tur este și cel mai complex dintre toate, cu o durată de aproximativ o oră și jumatate și un cost de 330 de coroane.  Acesta permite vizitarea capelei Sfintei Cruci (se că spune aici se mențin frânturi din crucealui Constantin), librăria și colecția de castelului cât și podul suspendat de lemn.

•  Ascultă cu atenție povestea ghidului 

Ceea ce mi s-a părut destul de interesant a fost că ghidul deținea un  buchet de chei ca să deschidă și să închidă toate ușile din castel. Pe masură ce treceam de la o cameră la alta, el era nevoit să închidă ușa din camera anterioară.   L-am întrebat de ce era necesară o astfel de  măsură de siguranță (eu  văzand-o mai mult că o relicvă a trecutului) și mi-a spus că aceasta era o acțiune pentru a preveni orice intrus să pătrundă și să deterioreze camerele în afara tururilor ghidate.

Toate cele trei dintre clădirile principale de la Karlstejn au fost bogat decorate cu picturi murale, picturi panou și, într-o mai mică măsură, vitralii. Cele mai importante zone au fost decorate în relief de aur cu pietre dure încrustate. Așa cum am menționat și mai sus, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul vremii, păstrându-și încă frumusețea orginala.

Ceea ce trebuie să știi, încă de la început, e că cele 3 tururi descrise mai sus nu sunt organizate pe toată durată anului. Ele sunt opționale pe perioadă verii, când Karlstein devine locul preferat pentru toți cei care doresc o mică excursie de câteva ore în afara mult mai vestitei, Praga.

Castelul este format din trei părți, amplasate pe trei terase la niveluri diferențiate; fiecare nivel are o poveste diferită. Pe cel mai jos nivel se afla Palatul Imperial (Císařský palác), deasupra sa este Turnul Marian (Mariánská věž) și, ultima terasa, Big Tower (Velká Vez).

Se spune că piatra folosită la construirea turnului central a fost adusă de către mineri de la Kutná Horă prin tunelurile secrete. Aceste tuneluri au fost construite la peste 70 de metri adâncime pentru a aduce apa din râul Berounka. Lipsa apei curente la castel a fost mereu o problemă cunoscută doar de către  împărat și minerii care ajutau la aducerea sa prin tuneluri. După finalizarea construcției toți cei care au particpat la acest plan de deviere a apei în interiorul castelului au fost masacrați pentru a ascunde secretul.

Capela din complex face legatura printr-un pod de lemn, între camerele împăratului din castel,  și Marele Turn, care e si cel mai înalt punct al castelului.

Dincolo de castel, Karlstein (Karlštejn) este un sat foarte dinamic și încântător Există numeroase terase, magazine de suveniruri dar și un muzeu micuț ce prezintă arta cristalului de Bohemia. Curtea muzeului este extrem de drăguță, o oază de liniște pe străzile agitate de turiștii obosiți de la urcușul scărilor către castel:).

•  Admiră pădurea ce înconjoară castelul 

După ce ai încheiat turul  castelului, poți să te pierzi puțin în pădurea de lângă și să te bucuri de mult verde și multă liniște, alături de plante și mici vietăți protejate de lege.

Dat fiind că această excursie va ocupa întreagă zi, nu uita să savurezi și o porție bună de mâncare cehească la una dintre multele terase pitorești de la poalele castelului.  Atenție mare la albine  pentru că sunt peste tot:)! 

Dar pe  lângă toate cele descrise mai sus, te invit să încerci să mai descoperi câteva lucruri intersante de făcut în acest sătuc străbatând străduțele mici și, uneori, încă prăfuite: )