TravelFunPassion

Invata sa te bucuri de viata

Archive for the month “ianuarie, 2017”

Valea Ourika(Maroc), pe urmele vechilor berberi

Essaouira – o oază de liniste africană

dsc_0493

Marocul a fost o frumoasă descoperire a anului trecut:). Dacă Marrakech-ul m-a suprins prin culoare și haos (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă), Essaouira m-a suprins prin liniștea și prin capacitatea sa de a « calma » până și cel mai agitat turist (așa ca mine). Orașul fascineaza prin plajele sale, experiențele culinare autentice, farmec marocan blând și cu puțină sofisticare, dozată suficient încât să nu–l transforme într-o destinație prea exclusivistă.

dsc_0513

Am avut plăcerea să descopăr Essaouira pentru o zi, suficient timp încât să fiu convinsă că aș vrea să mă reîntorc și să îmi savurez cafeua admirând valurile oceanului Atlantic.

 Cât am stat am avut parte de o vreme halucinantă: ploaie, soare, vânt, cald, furtună și iar soare (toate pe parcursul a câtorva ore). 

Am optat pentru o excursie din Marrachesh cu un ghid local (Don Omar Marrakech) și am avut placerea de a afla de la un localnic cateva detalii despre cultura, arta culinară și isoria Essaouirei.

Află povestea caprelor alpiniste din copacii de Argan

DSC_0007.JPG

Dis de dimineață am pornit către Essaouira, traversând sate micuțe, orașe frumos împodobite cu bulevarde largi sau oprindu-ne pe marginea drumului doar pentru a admira copacul plin cu capre.

Aceasta a fost prima imagine ce m-a determinat să fiu atrasă de această țară : locul unde cineva putea sta ore întregi în mijlocul câmpului pentru a păzi un copac de argan pe ramurile căruia se cocoțau falnice câteva zeci de capre este un loc ce trebuie descoperit.

DSC_0009.JPG

Caprele sunt alpiniști calificați și sunt cunoscute că se cățăra pe roci abrupte și munți  în căutarea hranei. Caprele  din Maroc însă,  urcă în copaci, căutându-și în copaci hrana de care au nevoie, dat fiind că terenul este preponderent arid (din cauza secetei). Caprele sunt atrase de fructul arborelui de argan, care  se coace în luna iunie (dar și frunzele oferă o sursă nutritivă pentru acestea). Copacul de Argan crește la 8-10 metri inăltime și poate trăi pană la 150-200 de ani. Arganul oferă o variantă  de venit suplimentară pentru populația berberă datorită uleiului obținut (în mod tradițional) cu  «ajutorul caprelor». Acestea pot mânca fructul de argan și, odată, trecut prin sistemul lor digestiv, acesta va fi prelucrat în cooperativele locale și transformat în uleiul atât de folositor (fie ca produs cosmetic sau ca și produs comestibil).

DSC_0024.JPG

Am oprit la copac, am încercat să am o conversație cu păstorul caprelor (o combinație primitivă de franceză cu ceva englezaJ) și am făcut zeci de fotografii, fascinată fiind de eleganța acestor mamifere printre crengile încă înverzite de argan.

După acest scurt popas am oprit la o mini făbricuța de ulei de argan. În Maroc încă mai există cultura cooperativelor, ca cele pentru prelucrarea arganului, unde femeile din zona rurală, fără alte posibilități de a obține venituri, lucrează zilnic și produc produsul miraculos. În camere decorate cu diferite fotografii, femeile folosesc instrumente antice de presare manuală a  sâmburilor  pentru a  finaliza procesul elaborat de creare a cremei de argan.

DSC_0030.JPG

Este, într-adevăr, mai scump să cumperi produsele argan de aici dar merită, cu siguranță, prețul  tocmai pentru a vedea metodelele utilizate încă din timpurile de demult (poți considera că e un muzeu ce prinde viață în față ochilor tăi). Uleiul cosmetic este e util iar cremele care il conțin sunt extrem de bune pentru orice tip de piele (și știu, dat fiind că m-am întors în țara cu destul de multe sticlute și cutiuțe minune:)

dsc_0034

Admiră  orașul de pe Metereze

DSC_0060.JPG

dsc_0111

Încă de la intrarea în Essaouira vei vedea falnicele ziduri albe de apărare al fortăreței Mogador. Meterezele din Essaouira sunt o parte importantă a istoriei sale, un oraș de coastă marocan situat de-a lungul Oceanului Atlantic unde, în 1506, portughezii au construit primele ziduri ale orașului, cunoscut sub numele de Mogador, un punct extrem de startegic pentru viața economică a acelor vremuri.

dsc_0083

După construcția meterezelor a apărut și portul, cel care a deținut un rol cheie în comerțul cu navele portugheze ce acostau mereu aici. Zona a fost cunoscută sub mai multe nume: Mogador-„cetate mică”, portul de Timbuktusau și Orașul Vântului din Africa, (și am trăit pe pielea mea  vânturile sale total neprietenoase).

DSC_0135.JPG

Intrarea în interiorul fortăreței, ce și-a păstrat zidurile intacte,  costă doar 2 euro și ai posibilitatea de a admira oceanul și medina de sus. Vei înțelege cât de frumoasă este așezarea acestea, care a fascinat zeci de artiști de-a lungul vremii (mai ales creatori de filme: aici s-a filmat și Urzeala tronurilor). Prima impresia pe care am avut-o a fost că Essaouira pare un alt orășel din Grecia, nicidecum Africa: ziduri albe, case colorate albastru, ulei de masline  și oameni primitori. 

dsc_0156

Plimbă-te prin Medina si nu uita de…fresh ul de portocale:)

dsc_0448

Plimbarea prin Medina a fost una extrem de plăcută, diferită total de Medina din Marrakech, aici, vânzătorii erau pe jumate plictisiți parcă de tot showul străzii (poate pentru că am ajuns și la ora prânzului) și străduțele erau încă goale.

DSC_0189.JPGM-am bucurat enorm de plimbare, ascultând cuminte explicațiile ghidului local despre istorie și despre faptul că Essaouira este locul preferat al europenilor de vest pentru a se retrage la pensie (aces lucru mi-a dat si mie cateva idei 🙂).

Ce poate fi  mai frumos decât să te bucuri zilnic de valurile Atlanticului, să privești jocul pescărușilor și să savurezi cafeaua printre căsuțe cu ziduri albe și ferestre albastre ?:) 

DSC_0294.JPG

Ce altceva am mai aflat? Essaouira este intrată în patrimoniul UNESCO din 2001, fiind un simbol al toleranței religioase (se știe déjà că Marocul este unul dintre statele musulmane cele mai deschise), că cel mai bun pește se mănâncă direct în port, proaspăt pescuit dimineața. 

dsc_0238

Am vizitat un mic atelier de bijuterii, unde, încă de la intrare, era era scris ca este deținut de un musulman și un evreu: venind să susțină încă o data că oamenii aici sunt foarte deschiși și prietenoși. Un atelier în care bijuteriile făcute migălos în filigram erau create de ucenici, un fel de mini cooperativă. Bijuteriile expuse erau atât de frumoase încât, cu greu, am reușit să părăsesc magazinul fără a lasă o altă mică avere înăuntru 🙂.

DSC_0243.JPG

Ți-am spus în articolul despre Marrakech că fresh ul de portocale în Maroc este extrem de gustos și foarte ieftin, așa că nu puteam rata șansa de a încerca, și în Essaouira, ceva tipic: fresh făcut cu rodie, lime și zahăr de trestie . Cel care prepara fresh-ul avea degetele înnegrite de la trestie și mi-a povestit că amesta sucul trestiei cu lime-ul și boabele proaspete de rodie pentru a–i tăia puțin din dulceața.

DSC_0441.JPG

Cel mai gustors si parfumat fresh baut vreodata

Ia pranzul în  port

DSC_0247.JPG

Așa cum spuneam, în Essaouira poți găsi fructe de mare și peste proaspăt oriunde. Fiecare mică tarabă din port te îndeamnă că are cea mai bună marfă, ceea ce face greu procesul alegerii uneia dintre ele.

Dar cum Don Omar Marracheck era acolo, a sugerat un mic restaurant cu fețe de masă albastre cu pătrațele (o nouă amintire a Greciei) în fața căruia stătea întins peștele, caracatița, homarul sau creveții mișcând încă.

A fost foarte dificil să aleg exact ce vom mânca la prânz 🙂. Totul a fost pregătit la grătar, însoțit de o delicioasă salată și pastă iute cu măsline. Caracatița a fost atât de proaspătă încât atunci când am tăiat-o a ținut să îmi lase urme de cerneală pe bluza albă. O masă  mai mult decât delicioasă, cu o companie plăcută și cu un preț foarte bun pentru calitatea oferită (ca și gest de prietenie, am invitat ghidul să stea cu noi la prânz, ceea ce l-a surprins foarte plăcut).

dsc_0074

Admiră apusul pe malul Atlanticului

dsc_0040

Înainte de a mă întoarce în haosul din Marraceck am simțit nevoia să descopăr orașul fără ghid, efectiv să mă pierd pe străduțe, așa cum îmi place să fac mereu într-un loc nou.

DSC_0421.JPG Am reușit să surpind pescărușii, să stau să admir oceanul, de pe pietre, și să prind un apus absolut senzațional.

DSC_0517.JPGDa, era sfârșit de noiembrie, și am reușit să îmi bag picioarele totuși în apă, să îmi imaginez cu am fi fost această plajă în plină vară.  Essaouira este un loc excelent pentru sporturi de apă și dacă ești  un surfer pasionat valurile sunt ideale (fie poți veni cu echipamentul tău sau îl poți închiria de aici).

DSC_0117.JPG

M-am încărcat de energie pozitivă. Pur și simplu orașul acesta avea un vibe extraordinar, ceva ce te purta într-o mie de locuri în același timp : design grecesc, artă portugheza, cultură arabă :).

DSC_0469.JPG

Pe drumul, de 2 ore, la întoarcerea către Marrakech, am stat tăcută, bucurându-mă deplin de decizia de a alege Marocul pentru a încheia un an plin de călătorii superbe.

În urmatoarea relatare voi descrie Valea Ourika și cascadele sale uimitoare din Alpi:).

DSC_0273.JPG

 

Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă

Navigare în articole