Valea Ourika(Maroc), pe urmele vechilor berberi

Așa cum povesteam în celelalte relatări despre Maroc, țara aceasta m-a determinat  (cel puțin cu ceea ce am văzut până acum) să îmi doresc să o descopăr în următorii ani mai mult. Marrakech (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă, Essaouira (Essaouira – o oază de liniste africană) și Cascadele de la Ourika Valley sunt cele 3 mari obiective pe care le-am vizitat în excursia  de anul trecut.

La fel ca și în excursia de la Essaouira, am apelat la ghid (Don Omar Marracheck) pentru a organiza atât plecarea din oraș cât și micile opriri pe care le–am făcut pe drum, pentru a înțelege mai bine cultura berberă și modul lor de viață în inima munților.

Bucură-te de ospitalitatea berberă

Prima oprire am făcut-o la o casă berberă, o casă pe care am considerat-o inițial muzeu, dat fiind că erau și alți turiști ce îi treceau pragul, făceau fotografii și se minunau de cum se coace pâinea în cuptor sau se macină (primitiv ) secara, pentru a face acele turte delicioase pe care le-am descoperit în Maroc (și de care am făcut un abuz aproape impardonabil pentu dieta mea).

Surpriza cea mare a fost când, Omar ne-a spus că nu era un muzeu, era chiar căminul  în care trăiau acei oameni (deveniți ușor exponate pentru turiști), că își deschideau zilnic ușa pentru a face cunoscut felul lor de a trăi,  își întâmpinau oaspeții necunoscuți cu ceai făcut din mentă proaspătă, turte de secară, ulei de măsline, unt făcut în casă și miere delicioasă.

Mi-am dat seama că pentru ei era un venit constant de pe urma curioșilor turiști, că le făcea o deosebită plăcere să vorbească despre stilul lor de viață, să zâmbească în fața aparatului de fotografiat, știind că e un troc onest: pentru plăcerea de a avea aceste imagini aceștia  plăti, și cu banii gazdele i își vor asigura traiul pentru urmatoarele zile.

Oricum în Maroc totul are un preț, totul se negociează. Mulți s-au plâns că nu suportă faptul că turistul e văzut ca o „mașină de bani” pentru localnici dar, până la urmă, e un târg cinstit;  e ceea ce se întâmplă în orice țară africană sau chiar în, mult mai apropiata, Turcie. Nu pot spune că m-a deranjat acest aspect de-a lungul vacanței: am luat-o că pe un fapt asumat și am negociat cum am putut mai bine:).

Descoperă Legenda Doamnei Fatima (sătucul Setti Fatma)

După această mică oprire inedită ne-am continuat drumul către, mult așteptatele, cascade și originalul sătuc Setti Fatma.  Aceasta este ultima  așezare înaintea cascadelor, ultima bucățică de drum asfaltat înainte ca plimbarea să se transforme într-o escaladă printre stânci și drumuri pietruite.

Setti Fatma este un sătuc cu  numeroase restaurante mici, în aer liber, pe malul râului, câteva magazine de suveniruri, mult prea mulți însoțitori de parcare sau ghizi ce se oferă să te conducă spre faimoasele cascade.

Legenda spune că Fatima a venit din Egipt în Maroc, în urmă cu 1000 de ani, și a fost adoptată de o familie de aici, până când s-a căsătorit, la vârsta de 12 ani. După căsătorie a avut 2 copii, care au decedat înainte sa, și care, sunt îngropați în același mormânt ca și ea.  Într-o zi, când cauta lemne de foc, Fatima a lovit cu toiagul în sol și a dat de un izvor de apă proaspătă, aceasta fiind, se pare, originea cascadelor din valea Ourika. Tot despre Fatima se spune că a avut puteri miraculoase de vindecare ale  problemelor de infertilitate la femei iar după moartea sa, oamenii au continuat să vină și să bea apă de la izvorul descoperit de ea, aducând omagii acesteia. Mormântul său se află pe coasta muntelui, poziționat, astfel încât, se vede întregul sat ce îi poartă numele; Fatima a fost, de fapt, prima femeie mistică din Maroc.

Admiră imaginea piscurilor înzăpezite ale munților Atlas

M-a fascinat imaginea munților Atlas, acoperiți de zăpada la jumătatea lui noiembrie, lanțul muntos făcând legătura între Maroc, Algeria și Tunisia din Africa de Nord; cunoscut și pentru numeroasele stațiuni de ski. Am avut posibilitatea să traversez și micul râul Draa, cel care unește valea Imil și valea Ourika, pe un pod improvizat de lemn (nu a fost el foarte periculos dar mi-a dat câteva emoții când am văzut că se mișcă în bătaia vântului).

Am profitat și am urcat ceva vreme pe stânca abruptă, culegând cât mai fructe de cactus; ceea ce l-a cam speriat pe bunul ghid, Omar, dat fiind că acestea înțeapă mai ceva decât urzicile noastre, iar efectele se simnt doar la câteva minute bune de la contactul cu pielea:).

Abia mult mai târziu am observat și cât de gustoase sunt fructele de cactus, după ce le-am cumpărat din piață și am fost învățată tehnica de a le tăia 🙂

Urcușul către prima cascadă nu a fost foarte solicitant,  însă destul de dificil, dat fiind că nu eram echipată cu încălțămintea adecvată pentru abilitățile de „capră neagră” ale ghidului: care a ținut morțiș să îmi arate cât de repede te poți cățăra pe toate acele pietroaie alunecoase. A meritat totuși efortul :).

 

După o sesiune scurtă de foto, am hotărât să ne întoarcem și să mâncăm la unul dintre micuțele restaurante colorate de pe malul râului, în Setti Fatma. Locația a fost cu adevărat deosebită.  Ce poate fi mai frumos decât să mănânci în aer liber, având în față crestele albite ale munților Atlas, cu apa care susură liniștită la picioarele tale?!

Nimic, nici măcar prețurile ușor piperate nu mi-au deranjat starea de bine și am savurat bunul tajine de miel ales, asezonat, bineînțeles, cu un ceai de mentă („whiskey- ul marocan”- așa cum s-a lăudat chelnerul cel zâmbitor).

După cele câteva zile din Maroc, am decis, că această țară pentru a fi  descoperită, trebuie să lași acasă toate prejudecațile europene, să te bucuri de orice și să trăiești clipa.

Eu, una,  am folosit pe deplin în această vacanță  mottoul TravelFunPassion „Invață să te bucuri de viață”:).

Essaouira – o oază de liniste africană

Marocul a fost o frumoasă descoperire a anului trecut:). Dacă Marrakech-ul m-a suprins prin culoare și haos (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă), Essaouira m-a suprins prin liniștea și prin capacitatea sa de a « calma » până și cel mai agitat turist (așa ca mine). Orașul fascineaza prin plajele sale, experiențele culinare autentice, farmec marocan blând și cu puțină sofisticare, dozată suficient încât să nu–l transforme într-o destinație prea exclusivistă.

Am avut plăcerea să descopăr Essaouira pentru o zi, suficient timp încât să fiu convinsă că aș vrea să mă reîntorc și să îmi savurez cafeua admirând valurile oceanului Atlantic.

 Cât am stat am avut parte de o vreme halucinantă: ploaie, soare, vânt, cald, furtună și iar soare (toate pe parcursul a câtorva ore). 

Am optat pentru o excursie din Marrachesh cu un ghid local (Don Omar Marrakech) și am avut placerea de a afla de la un localnic cateva detalii despre cultura, arta culinară și isoria Essaouirei.

Află povestea caprelor alpiniste din copacii de Argan

Dis de dimineață am pornit către Essaouira, traversând sate micuțe, orașe frumos împodobite cu bulevarde largi sau oprindu-ne pe marginea drumului doar pentru a admira copacul plin cu capre.

Aceasta a fost prima imagine ce m-a determinat să fiu atrasă de această țară : locul unde cineva putea sta ore întregi în mijlocul câmpului pentru a păzi un copac de argan pe ramurile căruia se cocoțau falnice câteva zeci de capre este un loc ce trebuie descoperit.

Caprele sunt alpiniști calificați și sunt cunoscute că se cățăra pe roci abrupte și munți  în căutarea hranei. Caprele  din Maroc însă,  urcă în copaci, căutându-și în copaci hrana de care au nevoie, dat fiind că terenul este preponderent arid (din cauza secetei). Caprele sunt atrase de fructul arborelui de argan, care  se coace în luna iunie (dar și frunzele oferă o sursă nutritivă pentru acestea). Copacul de Argan crește la 8-10 metri inăltime și poate trăi pană la 150-200 de ani. Arganul oferă o variantă  de venit suplimentară pentru populația berberă datorită uleiului obținut (în mod tradițional) cu  «ajutorul caprelor». Acestea pot mânca fructul de argan și, odată, trecut prin sistemul lor digestiv, acesta va fi prelucrat în cooperativele locale și transformat în uleiul atât de folositor (fie ca produs cosmetic sau ca și produs comestibil).

Am oprit la copac, am încercat să am o conversație cu păstorul caprelor (o combinație primitivă de franceză cu ceva englezaJ) și am făcut zeci de fotografii, fascinată fiind de eleganța acestor mamifere printre crengile încă înverzite de argan.

După acest scurt popas am oprit la o mini făbricuța de ulei de argan. În Maroc încă mai există cultura cooperativelor, ca cele pentru prelucrarea arganului, unde femeile din zona rurală, fără alte posibilități de a obține venituri, lucrează zilnic și produc produsul miraculos. În camere decorate cu diferite fotografii, femeile folosesc instrumente antice de presare manuală a  sâmburilor  pentru a  finaliza procesul elaborat de creare a cremei de argan.

Este, într-adevăr, mai scump să cumperi produsele argan de aici dar merită, cu siguranță, prețul  tocmai pentru a vedea metodelele utilizate încă din timpurile de demult (poți considera că e un muzeu ce prinde viață în față ochilor tăi). Uleiul cosmetic este e util iar cremele care il conțin sunt extrem de bune pentru orice tip de piele (și știu, dat fiind că m-am întors în țara cu destul de multe sticlute și cutiuțe minune:)

Admiră  orașul de pe Metereze

Încă de la intrarea în Essaouira vei vedea falnicele ziduri albe de apărare al fortăreței Mogador. Meterezele din Essaouira sunt o parte importantă a istoriei sale, un oraș de coastă marocan situat de-a lungul Oceanului Atlantic unde, în 1506, portughezii au construit primele ziduri ale orașului, cunoscut sub numele de Mogador, un punct extrem de startegic pentru viața economică a acelor vremuri.

După construcția meterezelor a apărut și portul, cel care a deținut un rol cheie în comerțul cu navele portugheze ce acostau mereu aici. Zona a fost cunoscută sub mai multe nume: Mogador-„cetate mică”, portul de Timbuktusau și Orașul Vântului din Africa, (și am trăit pe pielea mea  vânturile sale total neprietenoase).

Intrarea în interiorul fortăreței, ce și-a păstrat zidurile intacte,  costă doar 2 euro și ai posibilitatea de a admira oceanul și medina de sus. Vei înțelege cât de frumoasă este așezarea acestea, care a fascinat zeci de artiști de-a lungul vremii (mai ales creatori de filme: aici s-a filmat și Urzeala tronurilor). Prima impresia pe care am avut-o a fost că Essaouira pare un alt orășel din Grecia, nicidecum Africa: ziduri albe, case colorate albastru, ulei de masline  și oameni primitori. 

Plimbă-te prin Medina si nu uita de…fresh ul de portocale:)

Plimbarea prin Medina a fost una extrem de plăcută, diferită total de Medina din Marrakech, aici, vânzătorii erau pe jumate plictisiți parcă de tot showul străzii (poate pentru că am ajuns și la ora prânzului) și străduțele erau încă goale.

M-am bucurat enorm de plimbare, ascultând cuminte explicațiile ghidului local despre istorie și despre faptul că Essaouira este locul preferat al europenilor de vest pentru a se retrage la pensie (aces lucru mi-a dat si mie cateva idei 🙂).

Ce poate fi  mai frumos decât să te bucuri zilnic de valurile Atlanticului, să privești jocul pescărușilor și să savurezi cafeaua printre căsuțe cu ziduri albe și ferestre albastre ?:) 

Ce altceva am mai aflat? Essaouira este intrată în patrimoniul UNESCO din 2001, fiind un simbol al toleranței religioase (se știe déjà că Marocul este unul dintre statele musulmane cele mai deschise), că cel mai bun pește se mănâncă direct în port, proaspăt pescuit dimineața. 

Am vizitat un mic atelier de bijuterii, unde, încă de la intrare, era era scris ca este deținut de un musulman și un evreu: venind să susțină încă o data că oamenii aici sunt foarte deschiși și prietenoși. Un atelier în care bijuteriile făcute migălos în filigram erau create de ucenici, un fel de mini cooperativă. Bijuteriile expuse erau atât de frumoase încât, cu greu, am reușit să părăsesc magazinul fără a lasă o altă mică avere înăuntru 🙂.

Ți-am spus în articolul despre Marrakech că fresh ul de portocale în Maroc este extrem de gustos și foarte ieftin, așa că nu puteam rata șansa de a încerca, și în Essaouira, ceva tipic: fresh făcut cu rodie, lime și zahăr de trestie . Cel care prepara fresh-ul avea degetele înnegrite de la trestie și mi-a povestit că amesta sucul trestiei cu lime-ul și boabele proaspete de rodie pentru a–i tăia puțin din dulceața.

Cel mai gustors si parfumat fresh baut vreodata

Ia pranzul în  port

Așa cum spuneam, în Essaouira poți găsi fructe de mare și peste proaspăt oriunde. Fiecare mică tarabă din port te îndeamnă că are cea mai bună marfă, ceea ce face greu procesul alegerii uneia dintre ele.

Dar cum Don Omar Marracheck era acolo, a sugerat un mic restaurant cu fețe de masă albastre cu pătrațele (o nouă amintire a Greciei) în fața căruia stătea întins peștele, caracatița, homarul sau creveții mișcând încă.

A fost foarte dificil să aleg exact ce vom mânca la prânz 🙂. Totul a fost pregătit la grătar, însoțit de o delicioasă salată și pastă iute cu măsline. Caracatița a fost atât de proaspătă încât atunci când am tăiat-o a ținut să îmi lase urme de cerneală pe bluza albă. O masă  mai mult decât delicioasă, cu o companie plăcută și cu un preț foarte bun pentru calitatea oferită (ca și gest de prietenie, am invitat ghidul să stea cu noi la prânz, ceea ce l-a surprins foarte plăcut).

Admiră apusul pe malul Atlanticului

Înainte de a mă întoarce în haosul din Marraceck am simțit nevoia să descopăr orașul fără ghid, efectiv să mă pierd pe străduțe, așa cum îmi place să fac mereu într-un loc nou.

Am reușit să surpind pescărușii, să stau să admir oceanul, de pe pietre, și să prind un apus absolut senzațional.

Da, era sfârșit de noiembrie, și am reușit să îmi bag picioarele totuși în apă, să îmi imaginez cu am fi fost această plajă în plină vară.  Essaouira este un loc excelent pentru sporturi de apă și dacă ești  un surfer pasionat valurile sunt ideale (fie poți veni cu echipamentul tău sau îl poți închiria de aici).

M-am încărcat de energie pozitivă. Pur și simplu orașul acesta avea un vibe extraordinar, ceva ce te purta într-o mie de locuri în același timp : design grecesc, artă portugheza, cultură arabă :).

Pe drumul, de 2 ore, la întoarcerea către Marrakech, am stat tăcută, bucurându-mă deplin de decizia de a alege Marocul pentru a încheia un an plin de călătorii superbe.

În urmatoarea relatare voi descrie Valea Ourika și cascadele sale uimitoare din Alpi:).

 

Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă

În această toamnă am descoperit pentru prima dată Marocul și am rămas uimită cât de mult mi-a plăcut. Nu mai fusesem până acum în Africa și am decis să încep cu singura țară încă extrem de „europenizată” pentru a nu simți un șoc cultural foarte mare. Mă gândisem de la început că e foarte posibil să nu îmi placă, că nu o să mă integrez în haosul și agitația africană,  că o nu o să mă simnt deloc în singuranță.

Gradinile Agdal

Am plecat cu mindset-ul pregătit pentru tot ceea ce era mai rău deși, intrinsec, am fost sigură că voi fi, cel puțin, fascinată de această lume.

Și am fost!

Parcul Koutubia

Marocul fie îți place fie nu; efectiv nu cred că există o cale de mijloc la acestea două. Clar te șochează, mai ales dacă ajungi seara târziu și te pierzi pe străzile din Medina, încercând disperat să găsești cazarea (și asta în circumstanțele în care aveam un șofer cu noiJ ).

Dar să o iau cu începutul: când am aterizat ploua torențial…da, e ciudat, să merg în Africa și să îmi cumpăr o umbrelă. Un prieten susținea, acum ceva ani, că eu ar trebui să merg în deșert și să aduc ploaia, că în toate concediile în care ajungeam ploua. 

Încă din taxi m-a fascinat orașul împodobit, cu bulevarde mari, cu palmieri, cu arcade maiestuoase la fiecare intrare în centru.

Piata Jemaa el-Fna

Și apoi…șoc și groază: agitație, oameni peste tot, motorete, biciclete, scutere, căruțe, copii, mâncare, pisici….toate acestea pe niște străduțe atât de strâmte că ar face stradă Sforii din Brașov (cică cea mai îngustă din Europa) să pară ditamai bulevardul:).

Ceea ce am vizitat în Măroc mi-a arătat că această țară e plină de contraste: cele mai multe te lasă fără grăi și te poartă într-o lume atât de  vibrantă că devine imposibil să nu îți dorești să vezi și să cunoști și mai mult. 

Cele câteva zile de vacanță le-am împărțit între excursii scurte în Essaouira, Cascadele de la Ourika și plimbări în Marrakech– de departe cel mai uimitor oraș pe care l-am văzut (și asta mai ales din prismă contrastelor de care scriam mai sus).

 Există o mulțime de lucruri de făcut în Marrakech, dar ceea ce atrage mereu turiștii este imaginea haotică a  măgariilor încărcați de bunătăți,  vanzătorilor ambulanți de covoare, ceai de mentă sau curajoșii imblanzitori de șerpi. „Orașul Rosu” numit așa datorită culorii roșiatice a pământului dar și culoarea zidurilor Medinei, a fost loc de întalnire a istoriei, culturii și modei secole întregi.

Hai să pătrundem deci, împreună, în această lume fascinantă a Maghrebului.

Lasă-te purtat pe străzile din Jemaa el-Fna și savurează un suc de portocale

Încearcă să te trezești dis de dimineață și, după un mic dejun copios (clătite, turte, miere, omletă și ceai de mentă) plimbă-te pe străduțele înguste ale Medinei  (în Maroc zidurile vechi ale orașelor înconjoară piața – numită Medina).

Soarele dimineatii parcă e mai frumos și mai cald pe străzile cu ziduri de lut, printre căsuțele mici ce ascund paradisul după fiecare poartă (celebrele Riaduri), sucul poaspat de portocale e mai gustos și parcă orașul mai frumos decât oricând. E încă liber, încă mai pot să pășești fără să îți fie teamă că vei di călcat de o bicicletă, motoretă, cărucior, măgar sau orice alt mijloc de trasport ce se poate infiltra pe micuțele străzi ale medinei.

Fresh de portocale si rodie

Orice indicator din Marrakech își arată drumul către Jemaa el-Fna, aproape imposibil să te pierzi (deși o secundă de neatenție și pari prins într-o buclă în care fiecare tarabă și fiecare casă pare aceeași). De ce Jemaa el-Fna este atât de cunoscută? De ce e patrimoniu UNESCO? În timpul zilei găsești oameni grăbiți care încearcă să vândă marfa și să negocieze fiecare diham, o lume dedicată turistului dornic să cumpere orice.

Seara, această lume colorată devine scena unui teatru viu, cu actori de toate culorile și speciile (de la localnici zâmbitori, la turiști pierduți total, la îmblânzitori de șerpi sau posesori de maimuțe jucăușe).

Tatuaj cu henna

În prima seară când am ajuns aici m-am simți exact că un copil mic ce trebuia ținut de mână : absolut orice îmi făcea poftă (se gătește exclusiv pe stradă), orice suvenir devenea un must have, orice rochie marocană se transforma într-un outfit pe care mi-l doream.

Ruj natural facut din argila

Jemaa el-Fna  a fost construită în secolul al XI-lea și a devenit un simbol al orașului Marrakech, bucurându-se  de protecție încă din anul 1922, sub patrimoniul artistic al Marocului. A intrat în patrimoniul UNESCO pentru a putea să fie protejata în fața turismului masiv și să își păstreze tocmai această imagine unică, plină de tradiții, cum ar fi povestitorii, medicina traditională sau gătitul direct în stradă, folosind ingrediene naturale.

Ascultă povești cu sultani și Secherezade

Palatul Bahia

Orașul este încărcat de o istorie atât de veche încât e greu să te oprești la câteva rânduri pentru a o descrie. Dacă vrei să afli măcar câteva frânturi alocă-ți câteva ore bune pentru a descoperi misterele de la Palatele Badi și Bahia.

Palatul Badi

Palatul Badi a fost opera regelui Saadian Ahmad al-Mansur Ed-Dahbi (Gold) (1578-1603) pentru a comemora victoria sa asupra armatei portugheze în bătălia celor trei regi în 1578. Suveranul a construit acest palat în apropierea camerelor sale private și era locul perfect pentru sărbători sau audiențe ale suveranilor statelor alăturate. Palatul acum este în reconstrucție și grădinile sale încă nu au fost readuse la viață și la luxul antic însă aș vrea să mă reîntorc și să va povestesc cum va fi. Să te pierzi pe aleile sale, să admiri fântânile arteziene și să mirosi florile de portocali. 

Palatul Badi

  

Palatul Badi

Palatul Bahia este de fapt o casă mare și foarte veche, în jurul căreia a fost ridicat un set de alte locuințe,  transformate de fapt în palat abia pe la secolul al XIX-lea de către arhitectul marocan El Mekki în numele marelui vizir Ahmed Ben Moussa . Cei mai buni muncitori și artizani din țară au lucrat continuu timp de șase ani (1894-1900) pentru a finisa curtea internă și arcadele fiecărei intrări. Culoare, prafum și simetrie…asta mi-a arătat acest palat, în interiorul căruia era găzduită o expoziție de fotografie – un experiment extrem de interesant a unui schimb cultural între Maroc și Portugalia. 

Mozaicul din Palatul Bahia

Unul dintre cele mai frumoase locuri ale Palatului Bahia este curtea să de marmură, construită între 1896 și 1897, ce măsoară cam 30 de metri lătime și 50 de metri lungime. Pavajul este alcătuit  din piese mici, multicolore, de gresie sau faianță iar fiecare cadran este pavat cu marmură …o imensă tablă de șah colorat 🙂.

Respiră parfum de flori exotice în grădinile din Marrachesh 

În Marrachesh sunt nenumărate grădini în care te poți relaxa după multe zeci de kilometri printre bulevarde lărgi (în afară medinei) sau straduțe  înguste și aglomerate. Cum noi am ajuns în noiembrie în Maroc, nu era foarte cald însă o plimbare în grădinile Majorelle sau Menara au reprezentat o gură de aer proaspăt și o încantare fascinantă pentru ochiul  fotografului:)

Să începem deci cu acele grădini care l-au fascinat pe celebrul creator de modă Yves Saint Laurent: Majorelle, cele care l-au inspirat să creeze în ultimii săi ani de viață și să se retragă în solitudine printre flori colorate și palmieri  semeți.

Povestea grădinilor, însă, începe cu mult înainte de dragostea lui Yves Saint Laurent pentru ele; începe la 1917 când au fost desenate și create de către Jacques Majorelle, fiul unui cunoscut botanist francez.  În 1923 Jacques Majorelle a cumpărat terenul pe care a „elaborat” grădinile și a colorat atât pereții de la intrare cât și fântânile din interiorul acestora; albastrul care se poate vedea atât de strălucitor printre verdele luxuriant al plantelor, a căpătat și un numele de  „albastru Majorelle”, recunoscut și folosit intens în întreaga arhitectură.

Gradinile Majorelle

Majorelle au fost descoperite de Saint Laurent și Pierre Bergé abia în 1966, în timpul primei lor vizite în Maroc, când s-au îndrăgostit de ele și, mulți ani mai târziu, în 1980, le-au și cumpărat. Noii propietari s-au și mutat în interiorul vilei Oasis și au demarat și lucrările de remodelare a grădinilor. După dispariția creatorului de modă, aterlierul sau a fost transformat într-un muzeu dedicat culturii berbere dar și expunerii colecției sale private de artă berberă.

Dincolo de orice istorie, dincolo de orice cuvinte, lasă-te doar pierdut pe aleile acestor grădini, plimbându-te fascinat de toată explozia de culoare pe care o vei întâlni la orice pas.

Agdal sunt grădinile cele mai mari și importante din Marrakech, cu o istorie de peste 800 de ani, acestea sunt considerate Versailles ul islamic. 

Gradinile Agdal si muntii Atlas

Trebuie să știi că doar o foarte mică parte din acestea e deschisă publicului, de două ori pe săptămană (vineri și duminică), atunci când vizitatorii vin de pretutndeni pentru a se bucura de ceea ce eu am numit: cel mai spectaculos peisaj din Marrakech. Din prima clipă, când am pășit aici, am rămas fără glas, admirând în tăcere munții Atlas, cerul infinit de albastrau și lacul ce adăpostește pești „monstruosi”:)

Gradinile Agdal

Există o veche casă la intrarea în parc, pe acoperișul căreia am putut să urcăm (este în paragină și este puțin periculos) și să cuprindem într-o singură privire imensitatea acestor grădini, imperiale (500 de hectare- dacă nu ai înțeles încă exact cât de mari sunt).

Pot spune că acesta a fost locul meu preferat, grădină care mi-a plăcut cel mai mult…poate datorită munților Atlas care se oglindeau în apa limpede a lacului.

Menara este o altă grădină din oraș, o soră mai mică a celei din Agdal (pe „doar 98 de hectare), ale cărei  alei sunt împrejmuite de măslini, construită sub dinastia Almohad, locul de picnic favorit al localnicilor.  Într-adevăr nu erau așa mulți turiști când am ajuns noi, dar nici oameni , în general, dat fiind că am nemerit în mijlocul unei furtuni de nisip ce a dus la o rupere de nori la tarziu:).

Gradinile Menara

Dar dacă ai reușit să prinzi o ploaie torențială fie te poți adăposti în interiorul micului muzeu din mijlocul grădinilor, fie să mai faci câțiva pași să intri în mall ul de lângă ( acolo unde vei găsi o lume total diferită, modernă, definită de lux și grandoare).

Menara Mall

Citește despre istoria mocheilor – 100% cultura marocană

Koutubia este una dintre cele mai frumoase moschei pe care le-am văzut (cel puțin de afară – nu se poate vizita decât de către musulmani). A fost construită în secolul al XII-lea și este un simbol al arhitecturii musulmane îmbinate artisc cu cea hispanico-maură și, inițial, nu a fost îndreptată către Mecca. Abia din 1162 mocheea incepe să capete splendoarea pe care o are azi, atunci când noul sultan decide să o orienteze către Mecca, dându-i numele de Koutubia – derivată de la numele breslei librarilor, care se află în imediată să apropiere.

Parcul de langa Koutubia

Koutubia

De jur imprejul moscheei se află un parc micuț și foarte elegant, pe băncuțele căruia te poți odihni și asculta chemarea la rugăciune ce se aude din minaret de 5 ori pe zi; am mereu un sentiment extrem de pios când aud așa ceva (și l-am avut și în Istanbul și în Alacati) – ceva de te pătrunde deși nu ești credincios musulman.

Pornește pe urmele lui Alladin la Chez Ali

Chez Alli – Teatrul Fantesia

Chez Ali sau Teatrul Fantesia a fost una dintre cele mai interesante experiențe ale mele in Marrakech. Este numărul 1 pe Tripadvisor pentru turiști (este clar DOAR pentru turiști) dar cred că nu m am mai bucurat de un „Show” de foarte mult timp ca de cel de aici. 

Rochie marocana

 Locul „celor 1000de nopți” este de fapt un complex imens construit acum 25 de ani în desert, un spectacol ce îi dă turistului o frântură din vechea cultură marocană. Pentru această seară mi-am achiziționat chiar o rochie specială, să întru și mai bine în atmosfera de poveste dar, cu toate acestea, nu eram pregătită pentru ceea ce a urmatJ.  Escortați de călăreți pe căi albi, am pășit în căutarea lui Alladin a celebrilor săi hoți, am savurat mâncăruri alese, am ascultat muzică folclorică marocană și ne-am pierdut într-un decor demn de filmele de la Hollywood. 

Spectacolul de la Chez Alli

După încheierea cinei am asistat înfrigurați, pe marginea arenei, la îndemânarea călăreților, dânsul suav al unei „cadâne”, la luptele și focurile trase de „viteji”. Cred că a fost una dintre serile în care emoția și suspansul s-au îmbinat perfect și, chiar dacă un pic comercial, tot showul oferit la Chez Alli a meritat fiecare bănuț.

Aș putea continuă mult despre orașul care mi s-a părut mai curat decât Parisul, mai safe decât Bruxelles ul,  mai civilizat decât Bucureștiul și mai colorat decât Istanbulul. Voi încerca însă să „omor” câteva mituri pe care le-am tot aflat înainte de a veni aici:

1.       Este sigur – nimeni nu trage de tine, nimeni nu ne atacă și, mai ales, nimeni nu te obligă să cumperi ceea ce nu vrei.

2.       Mâncarea cea mai bună pe care am mâncat-o am găsit-o pe străzi lăturalnice (am ales carnea din geam și ne-au preparat-o în fața noastră). Chiar dacă nu arată apetisant să știți că este extrem de gustoasă

3.       Nu trebuie să te vaccinezi – da, este recomandat, dar nu obligatoriu. Nu am pățit nimic și nici măcar cu febră nu m-am întors de acolo

4.        Chiar dacă sunt săraci sunt foarte politicoși și dacă le vorbești frumos vor aprecia mai mult decât oricât. Trăiesc din bacșișuri și din comerțul cu orice – nu prea am văzut cerșetori – toți ofereau ceva în schimbul a câțiva dihami

5.       Este ok să stai într-un Riad (chiar dacă nu are prea multe stele). Riadul este casă tipic marocană și este cea care m-a surpins cel mai mult – în spatele unei uși de fier, pe o stradă pierdută în haos, se ascundea un loc rupt din paradis

6.       Poți negocia cât de mult îți dorești dar NU uita că unele lucruri chiar au o valoarea mult prea mică pentru a mai încerca și uneori îi jignești încercând să le iei „pe nimic”.

Așa cum spuneam, în Marrakech se trăiește și se mănâncă pe stradă așa că orașul este plin de feline superbe, grase și bine întreținute, care abia așteaptă să devină vedete ale fotografiilor făcute de turiștii fascinați de ele:).

Pisica de Maroc

O pisica ascunsa intr-un magazin de artizanat marocan

Voi continua povestea cu detalii despre excursia de la Essouira, Cascadele de pe Valea Ourika și mâncarea delicioasă pe care am savurat-o în această frumoasă vacanță.