Avem o noua locatie

Pentru a urmari articolele Travelfunpassion va invit sa utilizati noua adresa: http://www.travelfunpassion.com

Acolo veti gasi noile povesti de la „fata cu viata in valiza”.

Va multumesc frumos

Valea Ourika(Maroc), pe urmele vechilor berberi

Așa cum povesteam în celelalte relatări despre Maroc, țara aceasta m-a determinat  (cel puțin cu ceea ce am văzut până acum) să îmi doresc să o descopăr în următorii ani mai mult. Marrakech (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă, Essaouira (Essaouira – o oază de liniste africană) și Cascadele de la Ourika Valley sunt cele 3 mari obiective pe care le-am vizitat în excursia  de anul trecut.

La fel ca și în excursia de la Essaouira, am apelat la ghid (Don Omar Marracheck) pentru a organiza atât plecarea din oraș cât și micile opriri pe care le–am făcut pe drum, pentru a înțelege mai bine cultura berberă și modul lor de viață în inima munților.

Bucură-te de ospitalitatea berberă

Prima oprire am făcut-o la o casă berberă, o casă pe care am considerat-o inițial muzeu, dat fiind că erau și alți turiști ce îi treceau pragul, făceau fotografii și se minunau de cum se coace pâinea în cuptor sau se macină (primitiv ) secara, pentru a face acele turte delicioase pe care le-am descoperit în Maroc (și de care am făcut un abuz aproape impardonabil pentu dieta mea).

Surpriza cea mare a fost când, Omar ne-a spus că nu era un muzeu, era chiar căminul  în care trăiau acei oameni (deveniți ușor exponate pentru turiști), că își deschideau zilnic ușa pentru a face cunoscut felul lor de a trăi,  își întâmpinau oaspeții necunoscuți cu ceai făcut din mentă proaspătă, turte de secară, ulei de măsline, unt făcut în casă și miere delicioasă.

Mi-am dat seama că pentru ei era un venit constant de pe urma curioșilor turiști, că le făcea o deosebită plăcere să vorbească despre stilul lor de viață, să zâmbească în fața aparatului de fotografiat, știind că e un troc onest: pentru plăcerea de a avea aceste imagini aceștia  plăti, și cu banii gazdele i își vor asigura traiul pentru urmatoarele zile.

Oricum în Maroc totul are un preț, totul se negociează. Mulți s-au plâns că nu suportă faptul că turistul e văzut ca o „mașină de bani” pentru localnici dar, până la urmă, e un târg cinstit;  e ceea ce se întâmplă în orice țară africană sau chiar în, mult mai apropiata, Turcie. Nu pot spune că m-a deranjat acest aspect de-a lungul vacanței: am luat-o că pe un fapt asumat și am negociat cum am putut mai bine:).

Descoperă Legenda Doamnei Fatima (sătucul Setti Fatma)

După această mică oprire inedită ne-am continuat drumul către, mult așteptatele, cascade și originalul sătuc Setti Fatma.  Aceasta este ultima  așezare înaintea cascadelor, ultima bucățică de drum asfaltat înainte ca plimbarea să se transforme într-o escaladă printre stânci și drumuri pietruite.

Setti Fatma este un sătuc cu  numeroase restaurante mici, în aer liber, pe malul râului, câteva magazine de suveniruri, mult prea mulți însoțitori de parcare sau ghizi ce se oferă să te conducă spre faimoasele cascade.

Legenda spune că Fatima a venit din Egipt în Maroc, în urmă cu 1000 de ani, și a fost adoptată de o familie de aici, până când s-a căsătorit, la vârsta de 12 ani. După căsătorie a avut 2 copii, care au decedat înainte sa, și care, sunt îngropați în același mormânt ca și ea.  Într-o zi, când cauta lemne de foc, Fatima a lovit cu toiagul în sol și a dat de un izvor de apă proaspătă, aceasta fiind, se pare, originea cascadelor din valea Ourika. Tot despre Fatima se spune că a avut puteri miraculoase de vindecare ale  problemelor de infertilitate la femei iar după moartea sa, oamenii au continuat să vină și să bea apă de la izvorul descoperit de ea, aducând omagii acesteia. Mormântul său se află pe coasta muntelui, poziționat, astfel încât, se vede întregul sat ce îi poartă numele; Fatima a fost, de fapt, prima femeie mistică din Maroc.

Admiră imaginea piscurilor înzăpezite ale munților Atlas

M-a fascinat imaginea munților Atlas, acoperiți de zăpada la jumătatea lui noiembrie, lanțul muntos făcând legătura între Maroc, Algeria și Tunisia din Africa de Nord; cunoscut și pentru numeroasele stațiuni de ski. Am avut posibilitatea să traversez și micul râul Draa, cel care unește valea Imil și valea Ourika, pe un pod improvizat de lemn (nu a fost el foarte periculos dar mi-a dat câteva emoții când am văzut că se mișcă în bătaia vântului).

Am profitat și am urcat ceva vreme pe stânca abruptă, culegând cât mai fructe de cactus; ceea ce l-a cam speriat pe bunul ghid, Omar, dat fiind că acestea înțeapă mai ceva decât urzicile noastre, iar efectele se simnt doar la câteva minute bune de la contactul cu pielea:).

Abia mult mai târziu am observat și cât de gustoase sunt fructele de cactus, după ce le-am cumpărat din piață și am fost învățată tehnica de a le tăia 🙂

Urcușul către prima cascadă nu a fost foarte solicitant,  însă destul de dificil, dat fiind că nu eram echipată cu încălțămintea adecvată pentru abilitățile de „capră neagră” ale ghidului: care a ținut morțiș să îmi arate cât de repede te poți cățăra pe toate acele pietroaie alunecoase. A meritat totuși efortul :).

 

După o sesiune scurtă de foto, am hotărât să ne întoarcem și să mâncăm la unul dintre micuțele restaurante colorate de pe malul râului, în Setti Fatma. Locația a fost cu adevărat deosebită.  Ce poate fi mai frumos decât să mănânci în aer liber, având în față crestele albite ale munților Atlas, cu apa care susură liniștită la picioarele tale?!

Nimic, nici măcar prețurile ușor piperate nu mi-au deranjat starea de bine și am savurat bunul tajine de miel ales, asezonat, bineînțeles, cu un ceai de mentă („whiskey- ul marocan”- așa cum s-a lăudat chelnerul cel zâmbitor).

După cele câteva zile din Maroc, am decis, că această țară pentru a fi  descoperită, trebuie să lași acasă toate prejudecațile europene, să te bucuri de orice și să trăiești clipa.

Eu, una,  am folosit pe deplin în această vacanță  mottoul TravelFunPassion „Invață să te bucuri de viață”:).

Essaouira – o oază de liniste africană

Marocul a fost o frumoasă descoperire a anului trecut:). Dacă Marrakech-ul m-a suprins prin culoare și haos (Marrakech-o lume multicoloră și fascinantă), Essaouira m-a suprins prin liniștea și prin capacitatea sa de a « calma » până și cel mai agitat turist (așa ca mine). Orașul fascineaza prin plajele sale, experiențele culinare autentice, farmec marocan blând și cu puțină sofisticare, dozată suficient încât să nu–l transforme într-o destinație prea exclusivistă.

Am avut plăcerea să descopăr Essaouira pentru o zi, suficient timp încât să fiu convinsă că aș vrea să mă reîntorc și să îmi savurez cafeua admirând valurile oceanului Atlantic.

 Cât am stat am avut parte de o vreme halucinantă: ploaie, soare, vânt, cald, furtună și iar soare (toate pe parcursul a câtorva ore). 

Am optat pentru o excursie din Marrachesh cu un ghid local (Don Omar Marrakech) și am avut placerea de a afla de la un localnic cateva detalii despre cultura, arta culinară și isoria Essaouirei.

Află povestea caprelor alpiniste din copacii de Argan

Dis de dimineață am pornit către Essaouira, traversând sate micuțe, orașe frumos împodobite cu bulevarde largi sau oprindu-ne pe marginea drumului doar pentru a admira copacul plin cu capre.

Aceasta a fost prima imagine ce m-a determinat să fiu atrasă de această țară : locul unde cineva putea sta ore întregi în mijlocul câmpului pentru a păzi un copac de argan pe ramurile căruia se cocoțau falnice câteva zeci de capre este un loc ce trebuie descoperit.

Caprele sunt alpiniști calificați și sunt cunoscute că se cățăra pe roci abrupte și munți  în căutarea hranei. Caprele  din Maroc însă,  urcă în copaci, căutându-și în copaci hrana de care au nevoie, dat fiind că terenul este preponderent arid (din cauza secetei). Caprele sunt atrase de fructul arborelui de argan, care  se coace în luna iunie (dar și frunzele oferă o sursă nutritivă pentru acestea). Copacul de Argan crește la 8-10 metri inăltime și poate trăi pană la 150-200 de ani. Arganul oferă o variantă  de venit suplimentară pentru populația berberă datorită uleiului obținut (în mod tradițional) cu  «ajutorul caprelor». Acestea pot mânca fructul de argan și, odată, trecut prin sistemul lor digestiv, acesta va fi prelucrat în cooperativele locale și transformat în uleiul atât de folositor (fie ca produs cosmetic sau ca și produs comestibil).

Am oprit la copac, am încercat să am o conversație cu păstorul caprelor (o combinație primitivă de franceză cu ceva englezaJ) și am făcut zeci de fotografii, fascinată fiind de eleganța acestor mamifere printre crengile încă înverzite de argan.

După acest scurt popas am oprit la o mini făbricuța de ulei de argan. În Maroc încă mai există cultura cooperativelor, ca cele pentru prelucrarea arganului, unde femeile din zona rurală, fără alte posibilități de a obține venituri, lucrează zilnic și produc produsul miraculos. În camere decorate cu diferite fotografii, femeile folosesc instrumente antice de presare manuală a  sâmburilor  pentru a  finaliza procesul elaborat de creare a cremei de argan.

Este, într-adevăr, mai scump să cumperi produsele argan de aici dar merită, cu siguranță, prețul  tocmai pentru a vedea metodelele utilizate încă din timpurile de demult (poți considera că e un muzeu ce prinde viață în față ochilor tăi). Uleiul cosmetic este e util iar cremele care il conțin sunt extrem de bune pentru orice tip de piele (și știu, dat fiind că m-am întors în țara cu destul de multe sticlute și cutiuțe minune:)

Admiră  orașul de pe Metereze

Încă de la intrarea în Essaouira vei vedea falnicele ziduri albe de apărare al fortăreței Mogador. Meterezele din Essaouira sunt o parte importantă a istoriei sale, un oraș de coastă marocan situat de-a lungul Oceanului Atlantic unde, în 1506, portughezii au construit primele ziduri ale orașului, cunoscut sub numele de Mogador, un punct extrem de startegic pentru viața economică a acelor vremuri.

După construcția meterezelor a apărut și portul, cel care a deținut un rol cheie în comerțul cu navele portugheze ce acostau mereu aici. Zona a fost cunoscută sub mai multe nume: Mogador-„cetate mică”, portul de Timbuktusau și Orașul Vântului din Africa, (și am trăit pe pielea mea  vânturile sale total neprietenoase).

Intrarea în interiorul fortăreței, ce și-a păstrat zidurile intacte,  costă doar 2 euro și ai posibilitatea de a admira oceanul și medina de sus. Vei înțelege cât de frumoasă este așezarea acestea, care a fascinat zeci de artiști de-a lungul vremii (mai ales creatori de filme: aici s-a filmat și Urzeala tronurilor). Prima impresia pe care am avut-o a fost că Essaouira pare un alt orășel din Grecia, nicidecum Africa: ziduri albe, case colorate albastru, ulei de masline  și oameni primitori. 

Plimbă-te prin Medina si nu uita de…fresh ul de portocale:)

Plimbarea prin Medina a fost una extrem de plăcută, diferită total de Medina din Marrakech, aici, vânzătorii erau pe jumate plictisiți parcă de tot showul străzii (poate pentru că am ajuns și la ora prânzului) și străduțele erau încă goale.

M-am bucurat enorm de plimbare, ascultând cuminte explicațiile ghidului local despre istorie și despre faptul că Essaouira este locul preferat al europenilor de vest pentru a se retrage la pensie (aces lucru mi-a dat si mie cateva idei 🙂).

Ce poate fi  mai frumos decât să te bucuri zilnic de valurile Atlanticului, să privești jocul pescărușilor și să savurezi cafeaua printre căsuțe cu ziduri albe și ferestre albastre ?:) 

Ce altceva am mai aflat? Essaouira este intrată în patrimoniul UNESCO din 2001, fiind un simbol al toleranței religioase (se știe déjà că Marocul este unul dintre statele musulmane cele mai deschise), că cel mai bun pește se mănâncă direct în port, proaspăt pescuit dimineața. 

Am vizitat un mic atelier de bijuterii, unde, încă de la intrare, era era scris ca este deținut de un musulman și un evreu: venind să susțină încă o data că oamenii aici sunt foarte deschiși și prietenoși. Un atelier în care bijuteriile făcute migălos în filigram erau create de ucenici, un fel de mini cooperativă. Bijuteriile expuse erau atât de frumoase încât, cu greu, am reușit să părăsesc magazinul fără a lasă o altă mică avere înăuntru 🙂.

Ți-am spus în articolul despre Marrakech că fresh ul de portocale în Maroc este extrem de gustos și foarte ieftin, așa că nu puteam rata șansa de a încerca, și în Essaouira, ceva tipic: fresh făcut cu rodie, lime și zahăr de trestie . Cel care prepara fresh-ul avea degetele înnegrite de la trestie și mi-a povestit că amesta sucul trestiei cu lime-ul și boabele proaspete de rodie pentru a–i tăia puțin din dulceața.

Cel mai gustors si parfumat fresh baut vreodata

Ia pranzul în  port

Așa cum spuneam, în Essaouira poți găsi fructe de mare și peste proaspăt oriunde. Fiecare mică tarabă din port te îndeamnă că are cea mai bună marfă, ceea ce face greu procesul alegerii uneia dintre ele.

Dar cum Don Omar Marracheck era acolo, a sugerat un mic restaurant cu fețe de masă albastre cu pătrațele (o nouă amintire a Greciei) în fața căruia stătea întins peștele, caracatița, homarul sau creveții mișcând încă.

A fost foarte dificil să aleg exact ce vom mânca la prânz 🙂. Totul a fost pregătit la grătar, însoțit de o delicioasă salată și pastă iute cu măsline. Caracatița a fost atât de proaspătă încât atunci când am tăiat-o a ținut să îmi lase urme de cerneală pe bluza albă. O masă  mai mult decât delicioasă, cu o companie plăcută și cu un preț foarte bun pentru calitatea oferită (ca și gest de prietenie, am invitat ghidul să stea cu noi la prânz, ceea ce l-a surprins foarte plăcut).

Admiră apusul pe malul Atlanticului

Înainte de a mă întoarce în haosul din Marraceck am simțit nevoia să descopăr orașul fără ghid, efectiv să mă pierd pe străduțe, așa cum îmi place să fac mereu într-un loc nou.

Am reușit să surpind pescărușii, să stau să admir oceanul, de pe pietre, și să prind un apus absolut senzațional.

Da, era sfârșit de noiembrie, și am reușit să îmi bag picioarele totuși în apă, să îmi imaginez cu am fi fost această plajă în plină vară.  Essaouira este un loc excelent pentru sporturi de apă și dacă ești  un surfer pasionat valurile sunt ideale (fie poți veni cu echipamentul tău sau îl poți închiria de aici).

M-am încărcat de energie pozitivă. Pur și simplu orașul acesta avea un vibe extraordinar, ceva ce te purta într-o mie de locuri în același timp : design grecesc, artă portugheza, cultură arabă :).

Pe drumul, de 2 ore, la întoarcerea către Marrakech, am stat tăcută, bucurându-mă deplin de decizia de a alege Marocul pentru a încheia un an plin de călătorii superbe.

În urmatoarea relatare voi descrie Valea Ourika și cascadele sale uimitoare din Alpi:).

 

Palate românești ascunse – Palatul Ghica (de la Caciulați) & Palatul Brancoveanu (de la Potlogi)

În ultima perioadă am încercat să găsesc soluții de weekend, în vecinătatea Bucureștiului, scurte destinații turistice de o zi.

De fiecare data când un bucureștean își dorește să iasă puțin din oraș, dă o fugă la Snagov, Știrbei sau Mogoșoaia; însă am descoperit  că există și alte variante, mai puțin aglomerate si la fel de intersante ca acestea. Azi voi vorbi despre Palatul Ghica de la Caciulați si despre Palatul Brancovenesc de la Potlogi.

Cele doua palate mi-au arătat ca uneori putem să ne respectăm comorile iar uneori, lăsați în lupta intereselor politice sau economice, distrugem ceea ce ar putea să ducă la creșterea turismului românesc.

Voi incepe cu exemplu de ASA NU, doar pentru a incheia apoi relatarea intr-o nota de optimism si speranta pentru ASA DA.

Palatul Ghica de la Caciulați – sau cum dezinteresul poate sa distrugă o pagina de istorie

Despre Palatul Ghica de la Caciulați mi-a tot povestit un prieten, îndemnându-mă să ajung și să fac cât mai multe fotografii. Într-o zi însorită a acestei luni am decis să mă urc în mașină și să descopar acest loc, uitat de vreme, încărcat cu povești frumoase dar și macabre.

Satul Caciulați se află la doar 40 min de condus de oraș iar palatul e situat pe strada principală, slab indicat dar ușor de găsit (waze ul funcționează perfect așa că îl poți seta să te ducă direct la destinația dorită).

Ceea ce trebuie să știi e că porțile palatului stau mereu închise însă, dacă ești politicos și drăguț cu paznicii , poți intra,, nu doar în grădină dar chiar în interiorul acestuia.

Clădirea s-a menținut ok dat fiind că în momentul de față pare doar o altă comoară arhitecturală lăsată în paragină de către autorități (se află acum în proprietatea Academiei Române însă lucrările de restaurare lipsesc cu desăvârșire).

Palatul este foarte frumos, ridicarea sa a fost demarată la începutul secolului al XIX-lea (de către Dimitrie Ghica) iar finalizarea s-a făcut abia în 1834, fiind lăsat moștenire fiiului său, domnitorul Alexandru Ghica.

Mi-a plăcut enorm încă din momentul în care am intrat pe poartă și am admirat cărarea protejată de copaci, fântâna din fața clădirii și scările frumos aranjate ce mi-au purtat pașii către ceea ce a fost, cândva, una dintre cele mai elegante clădiri de lângă capitală. Ceea ce m-a uimit e că, deși lăsat în ruină, majoritatea camerelor au mobilier elegant, vechi, ce restaurat ar putea fi de o valoare inestimabilă.

În continuare m-a șocat lipsa de interes a autorităților să protejeze un patrimoniu cultural, care, în afară țării, ar fi fost mai mult decât apreciat.

Dar dincolo de ceea ce a reprezentat palatul pe vremea lui Ghica, să nu uităm că a jucat un rol destul de important și în perioadă comunistă: fiind naționalizat (1984) și transformat în sediu al Securității. Locul este împânzit de legende, multe dintre acestea fiind alimentate de rețeaua de tunele care leagă palatul de biserică sau de clădirile administrative (galeria din curtea bisericii a apărut în urma surpării de teren și a demonstrat  că aceste tuneluri chiar există ). Unul dintre cele mai mari „mistere” neelucidate de la Palatului de la Caciulați este acela legat de scheletele care au fost descoperite în 1983, când se făceau săpături în curtea moșiei. Nimeni nu a răspuns încă tuturor întrebărilor apărute nu doar atunci, dar și zece ani mai târziu când alte schelete de femei, copii sau bărbați au fost găsite pe terenul palatului.

Dată fiind și locația sa extrem de izolată de sat, pe vremea securității, se spune că, în camerele de la subsol se făceau numeroase torturi pentru a obține toate mărturiile (fie ele false sau adevărate) de care avea nevoie sistemul comunist pentru a crea cât mai multă panică.

M-am plimbat dintr-o cameră în altă, am ieșit în curtea palatului să fac numeroase fotografii, să mă plimb prin codrii de lângă clădire, să visez la o lume apusă, cu multe povești încă nespuse. În ultimii ani, aflat în propietatea Academiei, palatul a fost puțin folosit, închiriat de câteva ori pentru diferite companii de film (atât producții românesti cât și străine cu actori cunoscuți – de expl Andy Garcia).

Sper că, la un moment dat, se vor face investițiile necesare pentru a pune această clădire pe harta turismului românesc,  să nu asistăm la o altă distrugere a istoriei din cauza nepăsării autorităților sau a razboialeor politice  (exemplul Cazinoului de la Constanța).

După câteva ore petrecute pentru a vizita domeniul Ghica, m-am retras către lacul de  la Snagov pentru a admira un apus superb și a face o lungă plimbare în liniște, bucurându-mă de aerul curat și rece al toamnei.

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi – exemplul pozitiv că se poate respecta moșterirea trecutului

Pentru a putea ajunge aici trebuie să ieși pe A1 pentru câțiva km și să urmezi indicatorul pentru Corbii Mari.  Încă de la intrarea în curtea palatului am observat asemănarea izbitoare între arhitectura acestui palat și a celui de la Mogoșoaia (grădinile, coloanele, biserica).

După plata biletului (1o ron), o doamnă ghid ne-a însoțit pe tot parcursul vizitei și, deși vizitele ghidate se fac doar pentru un grup de minim 10 persoane, ne-a răspuns extraordinar de calm la oricare dintre întrebări. În ziua în care am ajuns la palat, se ținea o conferință pe teme istorice, cu participare atât din partea Facultății de Istorie din București cât și a unor universități din afara țării. Din cauza acestui eveniment nu am putut vedea toate camerele însă m-a bucurat enorm că azi, după atâția ani de paragină, palatul acesta a putut să ajungă la nivelul de a găzdui astfel de evenimente.

Ceea ce am aflat de la doamna ghid dar și de la colega sa (muzeolog) m-a umplut de speranța că mai există oameni ce pun suflet în meseria lor, pun pasiune atunci când vorbesc despre istorie. Am reușit nu doar să aflu cât mai multe detalii despre palatul de la Potlogi dar și despre alte locații superbe, lăsate pradă uitării (pentru a le vizita voi apela cu drag la doamna muzeolog Irina, cea care a fost mai mult decât dornică să ofere suportul său).

Constantin Brâncoveanu  a ctitorit numeroase palate și biserici și a susținut enorm viața culturală din Țara Românească. Palatul de la Potlogi este primul dintre cele 4 construite de voievod pentru fii săi (mult mai puțin cunoscut decât cel de la Mogoșoaia), ridicat în 1689 și dat în folosință, pentru prima dată,  în 1699.

Istoria palatului de la Potlogi a fost marcată de câteva tragedii care au dus la distrugerea acestuia până acum câțiva ani, când a intrat într-un vast plan de reconstrucție. După uciderea lui Constantin Brâncoveanu de către turci, aceștia au prădat locația de toate comorile sale iar palatul a rămas al familiei Brâncoveanu până la stingerea și ultimului urmaș, trecând apoi în propietatea familiei Bibescu și devastat în totalitate de către localnici.

Palatul a avut câteva restaurări de-a lungul vremii,  care au fost oprite fie din porunca Elenei Ceasusescu sau din lipsă de fonduri însă, începând cu 2014 , s-au obținut banii din proiecte europene, astfel că în 2016 acesta s-a redeschis publicului. Nu numai că a fost restaurat respesctând linia arhitecturii brâncovenești dar a și fost mobilat cu obiecte ce au aparținut domnitorului (cameră regală, cameră de scris, cameră reginei).

În curtea palatului se află și mica bisericuță din timpul voievodului, 1683, reconstruită să respecte canoane religioase, 1904.  De ce spun acest lucru, cu părere de rău? Inițial bisericăa avea o singură turlă, pictată manual, cu simbolurile specifice vremii (inclusiv portretul domniței și a celor 6 fiice).

Odată refăcută, bisericii i s-a adăugat nu doar o a două turlă dar și o parte nouă, pictată complet și frumos împodobită (mult și aurit). Ceea ce mi-a plăcut mie însă, este intrarea păstrată în formă sa originală, cu câteva picturi clasice perioadei brancovenesti dar de o simplitate absolută, în total contrast cu partea cea nouă. Băiatul care se afla în interiorul bisericii mi-a oferit deschis cât mai multe detalii despre istoria lacașului și a fost extrem de politicos și deschis încât să accepte comentariul meu legat de discrepanța dintre cele două stiluri. Din păcate nu am putut face fotografii înăuntru și nici explicația nu a  fost foarte clară (dat fiind că nici el nu a știut să îmi spună de ce e interzis să fac poze în biserică dar nu în palat).

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a reprezentat o supriză foarte frumoasă pentru mine, o plimbare care mi-a arătat că țara aceasta are atât de multe comorii ascunse.

Să sperăm însă că se vor face investiții și vom vedea din ce în ce mai multe exemple pozitive că acest palat: reconstruit practic de la zero (atașez câteva fotografii ale acestuia din 2008 – primite de la un prieten care mi-a și indicat să vizitez zonă).

2016

Voi încerca să continuu istoria România Magică și să găsesc cât mai multe locuri frumoase despre care să scriu.

Veliko Tarnovo – orașul medieval dintre dealuri

Bulgaria a știut în ultimii 10 ani să dea lovitura pe piața turismului și să se claseze pe un loc fruntaș în competiție cu țări ca Grecia, Turcia sau România. Dar dincolo de nebunia ofertelor ultra all inclusive ale litoralului bulgăresc, această țară are câteva zone de o frumusețe deosebită, cu o istorie foarte interesantă și o putere de reinventare care ar trebui să ofere un exemplu și României.
Am mai scris despre frumusețea bulgară de la graniță cu țara noastră ( Kaliakra & Balcic Kaliakra & Balcic -frumusete salbatica si istorie) și o să tot mai scriu despre locurile care reprezintă destinații de vacanță, de weekenduri romantice și de aventură.

Acum ceva ani am avut șansa să ajung pentru prima data la Veliko Tarnovo pentru o singură zi și mi-a plăcut atât de mult încât știam că mă voi întoarce să explorez mai mult și să aflu câte ceva despre istoria acetuia.

Veliko Tarnovo e destinația perfectă pentru toți cei care vor să scape de București într-un week end și să respire aer curat, să se bucure de servicii exclente și să îmbine relaxarea cu activitatea în aer  liber.  Acest oraș a fost de nenumărate ori comparat cu Sighișoara doar că se ajunge mai repede (doar 170 km de la București) și este mai ieftin :).

Veliko a fost construit pe trei dealuri: Tsarevets, Trapezita și Sveta Gora. În interiorul acestora s-au creat cetatea cu palatul regal, reședința Patriarhului și multe lăcasuri de cult, precum și marile conace ale celor din aristocrație. Pe lângă frumoasa urbe ce s-a înălțat, protejată de dealuri, a apărut și „orașul exterior”, fortificat, răspandit pană la raul Assenova Mahala, unde locuiau meșterii și  comercianții străini. 

Numele provine din cuvântul slav „Trun”, însemnând spin, deși alte teorii îl leagă de cuvântul român pentru cetate. Cuvântul „Veliko”, însemnând „mare”, a fost oficial adăugat abia în 1966 și așa s-a născut Veliko Tarnovo, orașul dintre dealuri:).

Încarcă-te de energie printre zidurile cetății Tsarevets

Ceea ce trebuie să știm e că Veliko e încărcat de istorie, fiind de altfel, pentru foarte mult timp, chiar capitală țării. Cel de-al doilea regat bulgar a luat sfârșit în anul 1393 când Turnovgrad a fost cucerit de către trupele otomane Turk, după un asediu trei luni. După dispariția regatului, micul orașul a cunoscut 500 de ani de stagnare culturală, spirituală și politică, pană când mișcarea Renașterii Naționale a început să se trezească bulgarilor simțul național  de mândrie față de propria lor istorie și ecolutie.  Eliberarea Bulgariei în 1877 a plasat iar Tarnovo în  centrul vieții politice iar rolul de capitală a țării a fost transferat  Sofiei, în 1879.

Astăzi cetatea a fost parțial  restaurată, după un studiu îndelungat al arhitecturii inițiale, cel puțin pe bază documentelor păstrate incă din secolul al XIIlea (mai mult cartografii sau mențiuni în cărtile istorice).  Se poate vedea cum acest fort a fost capabil să reziste de -a lungul istoriei , fiind format din pietre masive , porți și turnuri . Inițial intrarea se făcea în Tsaravets prin intermediul a trei porți uriașe, situate la intrarea centrală și construite pe un drum stâncos îngust.

Cetatea Tsarevets este embla orașului, este ceea ce îl face să fie asemuit cu Sighișoara. Odată ajuns pe pod admiră împrejurimile, și pornește într-o plimbare care te va umple de liniște și  bucurie la fiecare pas. Am explorat fiecared ungher al cetății, am admirat orașul de la înălțime, m-am încărcat de atât de multă energie de la verdele ce mă înconjura.

Poate m-ar fi ajutat mai mult dacă erau mai multe plăcute cu detalii istorice și posibilitatea de a luă un audio ghid însă trebuie să menționez despre organizarea ireproșabilă a domeniului, faptul că nu am găsit o singură hârtie aruncată pe jos și că puteai stă cu cel mai mare drag oriunde pe iarbă (nu știu dacă acest lucru se datora administrației locului sau faptului că turiștii au un mare respect față de istorie).

În mijlocul cetatetii se poate găsi și o veche catedrală, cu ziduri impunătoare, o bijuterie în mijlocul cetății. Totul pare  normal până aici însă supriza a vebit odată ajunsă în interiorul ei : picturi rupte parcă din tablourile moderniste, peise adunate parcă dintr-un muzeu de artă, nicidecum clasicele imagini murale dintr-o biserică.

Din punct de vedere artistic mi-a plăcut ceea ce am văzut, picturi destul e sumbre dar cu o încărcătură emoțională foarte mare; un mod extrem de original de a folosi lăcașul, fără nici o legătură cu obiectele de cult sau cu religia în general.

Am făcut un tur de jur împrejurul bisericii și am reușit să ne punem și o mică dorință lângă fântâna secată din spatele ei (nu, nu am aruncat nici o monedă:)).

După o plimbare de vreo 2 ore, am revenit către oraș să descoperim fiecare colțisor, să explorăm străduțele în pantă și să mai adaug câteva fotografii în portofoliul meu.

Dealul pe care e construită cetatea este foarte aproape de un centru mic dar plin de farmec și eleganță. Pe stradă principală sunt o mulțime de magazine cu suveniruri însă cel  mai mult m-au atras cele cu obiecte de artizanat hand made de la bijuterii la căni de cafea, farfurii sau produse cosmetice pe bază de trandafiri.

Vizitează monumentul lui Assen și savurează o cafea la barul muzeului de Artă

Din cameră de hotel vedeam direct ampreta erei comuniste asupra micului oraș, monumentul lui Assen, o statuie gigantică în inimă pădurii. Ne-a luat ceva timp să ne dăm seamă cum să ajungem acolo, deoarece este destul de complicat, asta după ce l-am fotografiat din fiecare colțisor ale orașului.

Momentul reprezintă testamentul dinatiei Assen, foarte frumos creat și de o mare valoare istorică. The Cei 4 călăreți îi reprezintă pe regii dinatiei Assen, care au condus zonă încă din din timpurile medievale, 1911-1241.  Sculptură a fost înălțat pentru a comemora cei 800 de ani capitală a Bulgariei ai Veliko Trnovo. Există chiar și o legendă care susține că poziția picioarelor caliilor este un simbol al modului în care se dezvoltă țara pe perioadă domniei fiecăruia dintre regii Assen: astfel, unul are doar două picioare pe sol , unul are trei și unul are patru (în timpul domniei primului rege țara era incă oarecum instabilă , în a două lucrurile au fost tot mai bine, și în ultima perioadă a existat stabilitate și prosperitate).

Mi-aș fi dorit să vizitez și muzeul de Artă, amplasat lângă monument, dar era închis la oră când am ajuns aici. Pe lângă faptul că am savurat o cafea delicioasă cu gheață și ne-am bucurat de muzică bună, pe vinil, am admirat și măsuțele mici, cu lumânări în borcane colorate, un apus fantastic și o panoramă asupra orașului minunată.

Mereu când călătoresc, pe perioade scurte, caut genul romanțat de hotel, mic, de familie, și neapărat cu un view fantastic. Toate acestea au fost clar îndeplinite de Gurko Hotel: cameră cu geamuri lărgi ce dădeau către Monumentul Assen și oferea i imaginea superbă, ghivece de muscate la fereastră, camere lărgi și un mic dejun savuros (atât de bogat că a ținut și loc de prânz).

Fă o oprire in Arbanassi înainte de a te intoarce acasă

Pentru că a fost un weekend minunat ne-am dorit să prelungim puțin întoarcerea acasă, să ne mai bucurăm puțin de sentimentul de scurtă vacanță așa că am decis să ne oprim la Arbanassi (găsit cu indicații exact în broșură hotelului).

Arbanassi  este un sătuc situat pe un platou înalt la 4 km de orașul Veliko Tarnovo . Acesta a  existat încă din timpul celui de al doilea stat bulgar ( 1185-1393 ) și era folosit de către cei bogați din Tarnovo pentru a-și construi reședințele de vară . Potrivit legendei, țarul din Tarnovo a bătut inclusiv monede aici .

Prima confirmare scrisă a existenței satului apare într- un decret al lui Suleiman Magnificul în 1538. Principalele activităti practicate de locuitorii din Arbanași, în timpul dominației otomane erau creșterea animalelor și comerțul dar și creșterea viermilor de mătase:). Un sat bogat care și-a păstrat o anumită eleganță și rafinament, cu „ulite” înguste, case văruite frumos în alb, bisericuțe mici de lemn sau piatră și cu mulți oameni foarte primitori.

Ne-am simțit că și cum am fi făcut o oprire în trecut doar pentru puțin timp, o incursiune în vremuri pline de legende.

Sunt fascinată de bisericuțele cu picturi vechi, locuri în care aș putea să îmi regăsesc credința demult ruinată de megalomania religiei.  Aceste mici lăcașuri de cult în care oamenii reușeau să vorbească cu divinitatea fără a avea nevoie de mii de metri pătrați de ziduri sau fără a investii milioane de „arginti” pentru a-și arată credința.

Atât pe drumul de la Veliko la Arbanassi dar și în sat am regăsit aceste mici clădiri încărcate de spiritualitate, subiect atât de bun pentru fotografiile mele.

Plimbându-ne pe străduțe am găsit  inclusiv un conac a cărui existența se împletește și cu istoria domnitorilor Țării Românești: conacul familiei Constantin Brâncoveanu. Am rămas uimită să citesc pe zidul fostului conac, azi restaurant și hotel, despre cunoscutul domnitor valah dar și despre alte familii reprezentative pentru Țara Românească, ce se retrăseseră pentru perioade scurte de timp în Arbanassi: Cantacuzino și Filipes.

Am încheiat acest weekend, care sper să fie primul din multe altele, promițându-ne că ne vom întoarce să mai explorăm puțin țara vecină, să ne lăsăm purtați pe străzi pietruite cu atât de multe povești:)

Constanța sau eleganța Belle Epoque

În vara aceasta mi-am propus să fiu turist în țara mea:), să văd locurile natale cu ochi de vizitator și să mă bucur, exact că atunci când călătoresc în țări străine.

Voi scrie azi despre locul meu preferat de la malul mării: faleza cazinoului Constanța, portul Tomis și Piața Ovidiu. 

Nu pierd nici o ocazie, indiferent de anotimp, să fac o plimbare prin fața unei bijuterii ale arhitecturii noastre, lăsată, din păcate, într-o dureroasă uitare și paragină. Campanii diferire de salvare ale Cazinoului au fost inițiate de-a lungul ultimiilor ani însă nimic nu s-a făcut încă pentru a salva de la distrugere această emblemă elegantă a perioadei Belle Epoque Românești. 

Cazinoul Constanta sau simbolul unei lumi apuse

Citeam că în Constanța au existat alte 2 cazinouri în zona Mării Negre, înlocuite apoi cu celebrul Cazino proiectat de arhitectul Daniel Renard, într-un stil inconfundabil de Art Nuoveau, la 1903. Se pare însă că istoria cazinoului a fost mereu una tulburătoare, încă de la începuturile sale, arhitecții au fost înlocuiți în funcție de culoarea politică a cârmuitorilor, stilul modificat în funcție de viziunea fiecăruia și astfel…la sfârșit avem o clădire absolut inpunatoare cu un stil inconfundabil. Cu toate acestea, inaugurarea a avut loc în 1910 și ceremonia a avut ca invitat de onoare și amfitrion pe Regele Ferdinant. Deși inițial a fost proiectat ca și sală de  teatru, apoi a devenit loc de refugiu pentru răniții celui dintâi război mondial sau loc de retragere pentru trupele germane (în cel de-al doilea război mondial),  cazinoul a fost folosit cu precădere pentru jocuri de noroc sau sală de conferințe. 

Se spune că în interior era de un lux greu de imaginat, că  multe personalități s-au plimbat pe scara sa elegantă, o lume exclusivistă care a fost vrăjită de mirajul jocurilor, de frumusețea mării văzute de la ferestrele cu arcade.

În  toamna anului trecut am avut șansa să vizitez această clădire în interior și, chiar dacă lăsată în ruină din cauza intereselor politice, am putut să descoper o lume uitată a eleganței, o scară interioară în formă de spirală, urmele unor candelabre grele de sticlă, lumina soarelui care se revarsă pe pereții, cândva împodobiți cu oglinzi și tablouri.

Am zeci de fotografii cu Cazinoul și îmi place să visez, uneori, la o lume demult apusă. Sper să pot să revăd, la un moment dat, această minunată clădire renovată în linia vremii, să văd o nevoie a românilor de a păstra un pic de istorie.

Cel puțin zona din fața cazinoului (foișorul dar și statuia Veronicăi Miclea) a fost refăcută acum câțiva ani cu Fonduri Europene și azi te face mândru că te poți plimba și poți admira un apus printre macaralele din port, că poți savura o înghețată în timp ce te bucuri de zborul pescărușilor.

În fiecare weekend e plin de constănțeni sau de turiști care își fac plimbarea de după amiază pe faleza cazinoului și se bucură de diferite evenimente care sunt organizate aici: fie un târg de obiecte de anticariat, fie un târg de carte sau un concert al fanfarei Marinei Militare.

Savurează o cafea în Portul Tomis 

Îmi place enorm să mă plimb printre terasele elgante din port, să admir ambarcațiunile trase la mal, să urmăresc oamenii care se perinda grăbiți…toate acestea mă fac să îmi placă România. Zona aceasta te lasă sa visezi că te afli  în orice alt oraș european cu ieșire la mare, lumea e la fel ca în orice alt colț al lumii și este momentul când poți spune că „și la noi e ca în afară”:).

Din zona teraselor se poate ajunge foarte ușor pe plaja Modern și indiferent de anotimp o incursiune la malul mării este o idee minunată. Cu toate acestea, trebuie  menționez  că doar vara în apele de lângă port se pot vedea, uneori, grupuri de delfini.

Oricând de târziu este, poți face fotografii cu adevărat impresionante și te poți bucura de locul cel mai iubit al constănțenilor 🙂.

Descoperă centrul vechi din Piața Ovidiu

Fie de pe faleză sau de pe plaja Modern se poate ajunge foarte ușor în piața Ovidiu, unde poți descoperi clădiri vechi dar și frumoasa Moschee Hunchiar.

Acest lăcaș de cult nu are dimensiuni foarte mari dar are o imensă  însemnătate pentru istoria Constanței, fiind de altfel cel mai vechi și cunoscut simbol al culturii musulmane din oraș. Dobrogea este un mix de culturi (români, aromâni, turci, tătari etc) și am știut dintotdeauna să respectăm cultura și religia fiecăruia (în școală sărbătoream atât crăciunul cât și baieramul cu aceeai bucurie și dragoste pentru …cozonac sau baclavale:). Nu am avut încă șansa să vizitez această mochee în interior dar este pe lista mea de activități turistice. 

Centrul Vechi din Constanța este într-o continuă reconstrucție și se pot vedea câteva îmbunătățiri enorme față de acum câțiva ani. S-a păstrat istoria, s-a respectat arhitectura și s-a investit în curățenia și refacerea moltor zone din Piața Ovidiu.

Ultimul meu sfat e să vizitezi orașul în orice anotimp dar, mie personal, în place toamna târziu și iarna:)…fără turiști prea mulți, cu apele sale calme și aerul elegant de Belle Epoque.

Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana

Castelul Kronborg – intrarea principala

Danemarca e țara în care castelele și poveștile cu regi și regine se pot găsi aproape oriunde la malul mării.  Odată ajuns în Copenhaga și ai vizitat cele mai importante obiective turistice (Copenhaga – arta și bicicletele (2) sau Copenhaga – arta și bicicletele (1) ), este indicat să profiți de o zi și să vizitezi locurile înconjurătoare. Două dintre acestea sunt chiar castelul Kronborg (reședința „oficială” a lui Hamlet) și Louisiana (cea mai mare expoziție de artă modernă din Europa).

• Caută-l pe Hamlet la Kronborg

Intodeauna am fost fascinată de castele și palate și, tocmai de aceea, nu puteam rata o vizită la unul dintre cele mai renumite castele daneze: Kronborg. Fiind o veche  fortăreață, castelul este împrejmuit de ziduri vechi de sute de ani dar și de apele scandinave, deloc prietenoase cu cei care ar fi dorit să atace iubitul castel al regelui Frederic al II-lea.

Curtea interioara a castelului si turnurile de aparare

Castelul Kronborg este situat la nord de Elsinore pe un sit de o mare importanță strategică, la granița dintre Danemarca și Suedia, la 40 de minute de condus de Copenhaga. Biletul costă 100 de coroane daneze și, pentru că era în extra-sezon, în preț a fost inclus și un scurt tur cu ghidul. In general nu sunt un fan al vizitelor cu ghizi, majoritatea sunt mult prea plictisiți să spună aceeași poveste mereu, repetând-o aproape obsesiv ca un elev pedepsit:). Nu a fost clar situația de la Kronborg: ghida a vorbit pasionată nu doar despre castel dar și despre legende ce au marcat istoria tumultoasă a locului (acele povești fabuloase despre petreceri și turniruri, ce l-au determinat pe Shekspeare să aleagă acest loc ca și „casă” a lui Hamlet).

Castelul este construit în stil  renascentist, cu o curte spațioasă, amplasat într-o zonă extraordinar de frumoasă, lângă mare pe faza unei foste fortăreațe, construit de către regele Frederick al II-lea. Deoarece regele a dorit să ofere o nouă „casă” frumoasei sale soții, Sophie, Kronborg este decorat excesiv și bogat în ornamente de gresie cu modele unice, pline de imaginație.

Regina Sophia -marea iubire a lui Friedric al II-lea

Camerele reginei

Sala Mare (sala banchetelor) este una dintre camerele cele mai rafinate și cea mai mare de acest gen din Europa de Nord. Petrecerile care se organizau aici au adus faima castelului deoarece țineau câte 3-4 zile, ca în povești, și erau invitați oaspeți din toată Europa.

 

Camera de zi a reginei

Ghida ne-a povestit chiar și de un mod special de a ciocni paharele (rămas în istorie ca o altă  extravaganță a lui Frederic al II-lea: Împăratul se ridica în picioare cu paharul și propunea un toast. În acel moment, tobele și trompetele începeau să bată iar din afară meterezelor castelului, artileria pregătea tunurile și trăgea in aer. Toată lumea trebuia să se ridice apoi împreună cu regele și să se bucure de banchetul unde, în mod normal, se serveau peste 24 de feluri de mâncare.

 

Sala banchetului –  sala mare

Sala de bal era acoperită de tapiserii somptuase, țesute în fir de aur ce reprezentau momente decisive din isoria Danemarcei astfel că, de multe ori, erau considerate un mod de propagandă, ce trebuia să demonstreze oaspeților curajul și măreția împăratului și a supușilor săi.

Tunurile  erau folosite si pentru salutarea oaspetilor de seama

În subsolurile castelului se află catacombele fostei fortărețe și, tot aici, se găsește și statuia eroului național Holger Danske.  Acesta „doarme” în pasajele subterane de sute de ani. În conformitate cu o veche legenda, Holger Danske se va trezi si va ridica sabia în ziua în care Danemarca va fi din nou amenințată de dușmani.

Statuia lui Holger Danske

Catacombele castelului

Istoria castelului a fost una  presărată  nu doar cu povești de cap și spadă dar și cu războaie, incendii și lupte de putere . În anul 1629, castelul a ars din temelii, singura parte rămasă intactă fiind capela reginei. Doar arucand o privire în interiorul capelei ne putem da seama, încă o dată, de măreția castelului și de importanța celor care i-au călcat pragurile de-a lungul vremii.

Capela castelului – singura intacta dupa incendiu

Acestea toate fiind spuse despre istoria castelului, se înțelege de ce Shakespeare a ales să „construiască” povestea celebrului personaj tocmai printre aceste ziduri pline de povești nemuritoare:).

Portului micului oras

Hamlet a fost pus în scenă pentru pentru prima dată la Kronborg în 1816 pentru a comemora 200 de ani de la moartea lui Shakespeare iar din 1937 piesa a fost jucată recurent. Aceste performanțe au atras nume mari internaționale ca Laurence Olivier, Vivien Leigh, John Gielgud, Kenneth Branagh, Derek Jacobi, Simon Russell Beale si Jude Law.

•  Descoperă cea mai mare expoziție de artă modernă din Danemarca la Louisiana

 La întoarcerea de la Kronborg, în drumul spre Copenhaga, nu ezita să te oprești și să admiri muzeul de artă modernă Louisiana. Acesta nu este doar un loc pentru iubitorii de artă dar și pentru cei care vor să se bucure de o ieșire în aer liber, să admire de parcul ce înconjoară muzeul și să savureze o cană de cafea la malul mării. Am rămas suprinsă să văd cât de multă lume venea să își petreacă o după-amiază de dumincă printre tablouri sau sculturi contemporane.

În fiecare an, Muzeul Louisiana prezintă de la șase până la opt expoziții majore ale artei moderne, inclusiv maeștri clasici dar și nume noi pe piața artiștilor internaționali.

Atunci când Louisiana și-a deschis porțile în anul 1958, fondatorul, Knud W. Jensen, și-a dorit ca muzeul să fie o casă pentru arta daneză modernă. Dar, după doar câțiva ani, el a schimbat cursul, și în loc să fie o colecție predominant daneză, Louisiana a devenit un muzeu internațional cu numeroase lucrări de renume.

M-am întrebat de ce acest muzeu are nume de femeie, de altfel ciudat pentru o astfel de locație:). Ca tot ceea ce se întâmplă în Danemarca, și aici există o poveste de dragoste la mijloc: un nobil și cele trei neveste ale sale. Knud W. Jensen a ales să „preia” numele casei de la țară acestui nobilului, casă convertită mai târziu într-un muzeu. Proprietatea a fost construită în 1855 de Alexander Brun (1814-1893), fost ofițer și maestru al Royal Hunt, căsătorit cu trei femei care au avut toate același nume: Louise . Intrarea în muzeu este una romanțată, într-o mică pădure, la malul mării…locația perfectă pentru scurtele vacanțe la țară ale artistocratului.

Operele de artă expuse aici aparțin fie artiștilor cunoscuți sau celor la început de carieră. Unele dintre experimentele artistice pe care le-am văzut aici mi-au plăcut foarte mult, ca de exemplu camera cu lumini și umbre iar unele, personal, nu le-am putut înțelege deloc, ca de exemplu un artist care „desena” un cearșaf de peste 3000 de metri:)

O vizită la o expoziție de artă contemporană este mereu o incursiune în cele mai ascunse locuri ale minții mele: încerc mereu să înțeleg „ce a vrut să spună autorul”:).

La sfârșitul celor 3 ore de plimbare prin muzeu, am luat o cafea de la restaurantul din incita acestuia și am savurat-o pe malul mării, admirând și fotografiind lebedele elegante. Nu uita să iei un biscuit deoarece acestea vor reacționa la orice idee de mâncare…vor fi mai docile și vei face tone de fotografii faine:).

Sper că te-ai bucurat de Copenhaga și împrejurimile sale și te vei pregăti apoi de o scurtă vizită în Malmo, traversând unul dintre cele  mai mari poduri ce leagă Danemarca de Suedia:).

Karlstein (Karlštejn) – castelul de lângă Praga

Cehia are atât de multe locuri frumoase încât cu greu aș găsi timpul să scriu si să povestesc despre ele. Există numeroase orașele, sătuce și castele pierdute printre munți și dealuri ce pot vizitate într-o singură zi.

Karlstein (Karlštejn) este unul dintre ele și se află în topul destinațiilor turistice din vecinătatea Pragăi.

Azi este momentul să discutăm despre unul dintre cele mai frumoase castele, locul perfect unde să fugi câteva ore din agitația capitalei cehești și să descoperi o lume atât de misterioasă, ascunsă adânc în inima pădurii.

De la Praga se poate lua trenul, care face cam 40 de minute și costă cam 200 de coroane cehești. Imediat ajunsă în gară din Karlstein am fost surpinsă de micul orășel, elegant și pierdut printre munți.

Prima data când am ajuns să vizitez Karlstein, prin 2009, mi-a rămas în memorie ca acel castel ce semăna izbitor cu Bran ul de la noi. Revăzând zona în 2015, mi-am dat seama că, deși cu aceeași arhitectură medievală, castelul cehesc, avea un plus de eleganță față de mult mai cunoscut loc „al lui Dracula” :).

Întregul sătuc trăiește și se dezvoltă de pe baza turismului și tot ceea ce există împrejurul său are legătură cu mărețul castel.

Castelul a fost construit în secolul al 14-lea (1365), locația sa, extrem de bine păzită de munți și păduri, transformandu-l în locul perfect de ascuns bijuteriile Imperiului Roman. Ridicat la inițiativa lui Carol al IV-lea, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului (de la stilul gotic la cel renascentist)  dar a jucat mereu un rol important în istoria Cehiei.

•  Rezervă biletele pentru a vizita castelul în avans 

Deoarece știam că cel mai indicat ar fi să rezerv un bilet pentru turul castelului înainte de ajunge la locație, din cauza aglomerației din timpul veri, am cumpărat biletul online (direct de pe site ul oficial).

Primul tur include interioarele istorice ale camerelor imperiale și etajele superioare sau inferioare ale turnului Marian. Prețul turului e de 270 de coroane și durează în jur de o oră să parcurgi toate camerele și să  asculți povestea ghidului.

Cel de-al doilea tur constă într-o vizită a etajelor superioare ale castelului dar și panorama din vârful turnurilor de apărare. Biletul este 150 de coroane și trebuie să îți rezervi cam 40 de pentru a vedea tot ceea ce se poate.

Cel de-al treilea tur este și cel mai complex dintre toate, cu o durată de aproximativ o oră și jumatate și un cost de 330 de coroane.  Acesta permite vizitarea capelei Sfintei Cruci (se că spune aici se mențin frânturi din crucealui Constantin), librăria și colecția de castelului cât și podul suspendat de lemn.

•  Ascultă cu atenție povestea ghidului 

Ceea ce mi s-a părut destul de interesant a fost că ghidul deținea un  buchet de chei ca să deschidă și să închidă toate ușile din castel. Pe masură ce treceam de la o cameră la alta, el era nevoit să închidă ușa din camera anterioară.   L-am întrebat de ce era necesară o astfel de  măsură de siguranță (eu  văzand-o mai mult că o relicvă a trecutului) și mi-a spus că aceasta era o acțiune pentru a preveni orice intrus să pătrundă și să deterioreze camerele în afara tururilor ghidate.

Toate cele trei dintre clădirile principale de la Karlstejn au fost bogat decorate cu picturi murale, picturi panou și, într-o mai mică măsură, vitralii. Cele mai importante zone au fost decorate în relief de aur cu pietre dure încrustate. Așa cum am menționat și mai sus, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul vremii, păstrându-și încă frumusețea orginala.

Ceea ce trebuie să știi, încă de la început, e că cele 3 tururi descrise mai sus nu sunt organizate pe toată durată anului. Ele sunt opționale pe perioadă verii, când Karlstein devine locul preferat pentru toți cei care doresc o mică excursie de câteva ore în afara mult mai vestitei, Praga.

Castelul este format din trei părți, amplasate pe trei terase la niveluri diferențiate; fiecare nivel are o poveste diferită. Pe cel mai jos nivel se afla Palatul Imperial (Císařský palác), deasupra sa este Turnul Marian (Mariánská věž) și, ultima terasa, Big Tower (Velká Vez).

Se spune că piatra folosită la construirea turnului central a fost adusă de către mineri de la Kutná Horă prin tunelurile secrete. Aceste tuneluri au fost construite la peste 70 de metri adâncime pentru a aduce apa din râul Berounka. Lipsa apei curente la castel a fost mereu o problemă cunoscută doar de către  împărat și minerii care ajutau la aducerea sa prin tuneluri. După finalizarea construcției toți cei care au particpat la acest plan de deviere a apei în interiorul castelului au fost masacrați pentru a ascunde secretul.

Capela din complex face legatura printr-un pod de lemn, între camerele împăratului din castel,  și Marele Turn, care e si cel mai înalt punct al castelului.

Dincolo de castel, Karlstein (Karlštejn) este un sat foarte dinamic și încântător Există numeroase terase, magazine de suveniruri dar și un muzeu micuț ce prezintă arta cristalului de Bohemia. Curtea muzeului este extrem de drăguță, o oază de liniște pe străzile agitate de turiștii obosiți de la urcușul scărilor către castel:).

•  Admiră pădurea ce înconjoară castelul 

După ce ai încheiat turul  castelului, poți să te pierzi puțin în pădurea de lângă și să te bucuri de mult verde și multă liniște, alături de plante și mici vietăți protejate de lege.

Dat fiind că această excursie va ocupa întreagă zi, nu uita să savurezi și o porție bună de mâncare cehească la una dintre multele terase pitorești de la poalele castelului.  Atenție mare la albine  pentru că sunt peste tot:)! 

Dar pe  lângă toate cele descrise mai sus, te invit să încerci să mai descoperi câteva lucruri intersante de făcut în acest sătuc străbatând străduțele mici și, uneori, încă prăfuite: )