Constanța sau eleganța Belle Epoque

În vara aceasta mi-am propus să fiu turist în țara mea:), să văd locurile natale cu ochi de vizitator și să mă bucur, exact că atunci când călătoresc în țări străine.

Voi scrie azi despre locul meu preferat de la malul mării: faleza cazinoului Constanța, portul Tomis și Piața Ovidiu. 

Nu pierd nici o ocazie, indiferent de anotimp, să fac o plimbare prin fața unei bijuterii ale arhitecturii noastre, lăsată, din păcate, într-o dureroasă uitare și paragină. Campanii diferire de salvare ale Cazinoului au fost inițiate de-a lungul ultimiilor ani însă nimic nu s-a făcut încă pentru a salva de la distrugere această emblemă elegantă a perioadei Belle Epoque Românești. 

Cazinoul Constanta sau simbolul unei lumi apuse

Citeam că în Constanța au existat alte 2 cazinouri în zona Mării Negre, înlocuite apoi cu celebrul Cazino proiectat de arhitectul Daniel Renard, într-un stil inconfundabil de Art Nuoveau, la 1903. Se pare însă că istoria cazinoului a fost mereu una tulburătoare, încă de la începuturile sale, arhitecții au fost înlocuiți în funcție de culoarea politică a cârmuitorilor, stilul modificat în funcție de viziunea fiecăruia și astfel…la sfârșit avem o clădire absolut inpunatoare cu un stil inconfundabil. Cu toate acestea, inaugurarea a avut loc în 1910 și ceremonia a avut ca invitat de onoare și amfitrion pe Regele Ferdinant. Deși inițial a fost proiectat ca și sală de  teatru, apoi a devenit loc de refugiu pentru răniții celui dintâi război mondial sau loc de retragere pentru trupele germane (în cel de-al doilea război mondial),  cazinoul a fost folosit cu precădere pentru jocuri de noroc sau sală de conferințe. 

Se spune că în interior era de un lux greu de imaginat, că  multe personalități s-au plimbat pe scara sa elegantă, o lume exclusivistă care a fost vrăjită de mirajul jocurilor, de frumusețea mării văzute de la ferestrele cu arcade.

În  toamna anului trecut am avut șansa să vizitez această clădire în interior și, chiar dacă lăsată în ruină din cauza intereselor politice, am putut să descoper o lume uitată a eleganței, o scară interioară în formă de spirală, urmele unor candelabre grele de sticlă, lumina soarelui care se revarsă pe pereții, cândva împodobiți cu oglinzi și tablouri.

Am zeci de fotografii cu Cazinoul și îmi place să visez, uneori, la o lume demult apusă. Sper să pot să revăd, la un moment dat, această minunată clădire renovată în linia vremii, să văd o nevoie a românilor de a păstra un pic de istorie.

Cel puțin zona din fața cazinoului (foișorul dar și statuia Veronicăi Miclea) a fost refăcută acum câțiva ani cu Fonduri Europene și azi te face mândru că te poți plimba și poți admira un apus printre macaralele din port, că poți savura o înghețată în timp ce te bucuri de zborul pescărușilor.

În fiecare weekend e plin de constănțeni sau de turiști care își fac plimbarea de după amiază pe faleza cazinoului și se bucură de diferite evenimente care sunt organizate aici: fie un târg de obiecte de anticariat, fie un târg de carte sau un concert al fanfarei Marinei Militare.

Savurează o cafea în Portul Tomis 

Îmi place enorm să mă plimb printre terasele elgante din port, să admir ambarcațiunile trase la mal, să urmăresc oamenii care se perinda grăbiți…toate acestea mă fac să îmi placă România. Zona aceasta te lasă sa visezi că te afli  în orice alt oraș european cu ieșire la mare, lumea e la fel ca în orice alt colț al lumii și este momentul când poți spune că „și la noi e ca în afară”:).

Din zona teraselor se poate ajunge foarte ușor pe plaja Modern și indiferent de anotimp o incursiune la malul mării este o idee minunată. Cu toate acestea, trebuie  menționez  că doar vara în apele de lângă port se pot vedea, uneori, grupuri de delfini.

Oricând de târziu este, poți face fotografii cu adevărat impresionante și te poți bucura de locul cel mai iubit al constănțenilor 🙂.

Descoperă centrul vechi din Piața Ovidiu

Fie de pe faleză sau de pe plaja Modern se poate ajunge foarte ușor în piața Ovidiu, unde poți descoperi clădiri vechi dar și frumoasa Moschee Hunchiar.

Acest lăcaș de cult nu are dimensiuni foarte mari dar are o imensă  însemnătate pentru istoria Constanței, fiind de altfel cel mai vechi și cunoscut simbol al culturii musulmane din oraș. Dobrogea este un mix de culturi (români, aromâni, turci, tătari etc) și am știut dintotdeauna să respectăm cultura și religia fiecăruia (în școală sărbătoream atât crăciunul cât și baieramul cu aceeai bucurie și dragoste pentru …cozonac sau baclavale:). Nu am avut încă șansa să vizitez această mochee în interior dar este pe lista mea de activități turistice. 

Centrul Vechi din Constanța este într-o continuă reconstrucție și se pot vedea câteva îmbunătățiri enorme față de acum câțiva ani. S-a păstrat istoria, s-a respectat arhitectura și s-a investit în curățenia și refacerea moltor zone din Piața Ovidiu.

Ultimul meu sfat e să vizitezi orașul în orice anotimp dar, mie personal, în place toamna târziu și iarna:)…fără turiști prea mulți, cu apele sale calme și aerul elegant de Belle Epoque.

Weekend în zona Horezu

România are locurile sale magice și m-am hotărât să spun câteva cuvinte despre cum le văd eu, cum le percep și, mai ales, care este impresia pe care mi-au lăsat-o. În această vară  am descoperit câteva cu adevărat pline de liniște și frumos, locuri de care, spre rușinea mea, nu am știut până acum câteva săptămâni: culele boierești din Vrancea.

Trecusem de câteva ori prin Horezu de-a lungul timpului dar mă opream doar să  cumpăr ceva vase de ceramică și atât. Eram ca acel turist care se duce mereu la ceea ce este super cunoscut („ pomul lăudat”), fără să încerce să descopere și locurile mai ascunse privirilor. Norocul meu a fost că o colegă, știind că voi petrece un weekend la Horezu,  mi-a vorbit de Culele de la Maldaresti și de peștera de la Polovragi și m-a convins că merită să fac o scurtă oprire :).

Să vedem deci ce se poate face pentru 2 zile 🙂 pe aceste meleaguri oltenești.

Cumpără o mică amintire din Horezu

Acesta este un  orășel destul de drăguț, curat și cochet, recunoscut în toată țara și nu numai pentru artiștii săi olari și celebra ceramică ce îi poartă numele.

La intrarea în localitate poți găsi zeci de tarabe de o parte și de alta drumului, unde se cumpară de la străchini de lut autentice românești la diferite obiecte ce nu au nici o legătură cu arta și cultura noastră (cunoscutele „chinezarii”).

Prietenii din zonă ne-au sfătuit de unde să achiziționăm obiecte cu adevărat autentice și așa am ajuns la cunoscutul magazin în formă de oală de lut. Cu prețuri puțin peste media zonei dar cu un design deosebit, acesta este mereu plin de turiști atât pentru ceea ce vinde dar, mai ales, pentru frumoasa grădină de lângă, decorată în stil pur oltenesc.

În țarcul de lângă grădină am găsit unul dintre cei mai jucăuși câini din zonă, un labrador adorabil care a stat la sesiunea foto mai ceva decât orice alt model 🙂.

Ceea ce trebuie știut e că vasele originale de Horezu sunt caracterizate de simbolul cocoșului, simbol ce apare pe majoritatea dintre ele alături de alte elemente specifice ceramicii oltenești precum șerpi, stele, flori, frunze, pomul vieții sau coada de păun. Culorile cele mai des întâlnite în modelarea ceramicii de Horezu sunt roșu și galbenul, reprezentând prosperitatea.

Am fost cazate la o pensiune foarte cochetă, ușor romanțată și cu un personal extrem de primitor, Pensiunea Siva ( http://www.pensiuneasiva.ro/). O recomand pentru modul în care am fost primite dar și pentru micul dejun delicios pe care îl oferă în fiecare dimineață.

Fă o plimbare matinală la Peștera Polovragi

Știam că în apropiere de Horezu se află 2 mari peșteri: cea de la Polovragi și cea a Muierii, ambele deosebite și admirate de către iubitorii de speologie. Cum am nimerit în weekendul cu 15 august, peste tot era foarte aglomerat, semn că românii investesc în turismul românesc; mai rămâne ca și turismul românesc să respecte românii :). La peștera Muierii nu am putut intra deoarece biletele erau rezervate pentru câteva ore în avans așa că am decis să facem cale întoarsă și să mergem la Polovragi.

Drumul e unul chiar plăcut până la Mănăstirea Polovragi, ne-am lăsat conduse de Waze și bine am făcut deoarece este cea mai rapidă și inteligentă soluție dacă nu cunoaștem încă bine drumurile țării:).

Mănăstirea este așezată în apropiere de Baia de Fier, la poalele  Munților Parâng, și oferă o oază de liniște și pace, cu o curte interioară îngrijită impecabil și plină de flori multicolore. Pentru mine a reprezentat o surpriză foarte frumoasă (având o experiență ușor neplăcută într-un alt weekend la Mănăstirea Bușteni).

 Ne-am plimbat puțin, bucurându-ne de răcoare și am făcut câteva fotografii apoi am decis să ne îndreptăm către destinația dorită: peștera din inimă munților.

Citisem că distanța de la parcarea din fața mănăstirii până la peșteră este de 500 de metri, un drum prăfuit și neamenajat dar vremea era cu adevărat plăcută și pe margine era plin de tufișuri cu zmeură și mure (da, nu am rezistat și m-am cocoțat puțin pentru aceste delicii).

Ceea ce vreau să spun e că până la peșteră am reușit să mă enervez instant: deși era peste tot scris că accesul e interzis cu mașina (din motive foarte bine întemeiate cum ar fi drumul îngust, posibilitatea de a cădea pietre și imposibilitatea de intrare a unor salvări în cazuri de urgență majoră), au existat numeroase persoane care s-au considerat mai presus de lege și pentru a nu face 3 pași, au preferat să intre cu automobilele.

Ne-am simțit în minoritate dar am mers oricum pe jos, respectând semnele și logica din spatele lor (inutil de spus că la intrarea în peșteră erau mai multe mașini decât turiști dar asta este o altă poveste 😦 .

Am aflat de la ghid că la Polovragi s-a născut legenda lui ZamolxeJ, liderul geto-dacilor. Acesta ar fi locuit în peștera din inima muntelui și își putea schimba înfățișarea de fiecare dată dar avea un loc special al său, plin de încărcătură spirituală, care azi se numește simplu Tronul lui Zamolxe. Numele peșterii dar și al întregii localități vine de la o plantă medicinală, folosită de vrancii vremii, care se chema povragă, polvragă, sau polovragă.

Sunt 500 de metri de galerie ce se pot vizită cu ghid și fără o pregătire temeinică din cei 10 km de peșteră săpați în munte, cealată bucată fiind deschisă vizitării doar cu un antrenament anterior din cauza gradului de dificultate.

A meritat să facem această oprire și a meritat să ascultăm un ghid pasionat de meseria lui, cu numeroase povești și legende pregătite pentru a atrage atenția și celor mai „aerieni”vizitatori.

 Oprește-te într-un colț de rai: Culele din complexul de la Măldărești

Complexul de la Măldărești reunește mai multe vechi case boierești, cunoscute cu termenul de „Cule”, 3 dintre acestea sunt menținute încă într-o stare excepțională: Culele Greceanu, Duca, precum și Casa Memorială I.G.Duca.

Când am ajuns la complex, doamna ghid (o altă supriză foarte frumoasă alături de cea de la Polovragi) deja făcea un tur al așezărilor cu un grup mic de turiști și ne-a invitat și pe noi să mergem împreună cu ei (deși încă nu plătisem un bilet). Abia la sfârșitul vizitei am plătit 4 ron biletul de acces și 10 taxa de fotografiere.

Am aflat în turul ghidat că termenul de „cula” derivă din turcescul „kule”, ceea ce însemna un turn de apărare dar în zona noastră cuvântul poate însemna  și așezare în formă de turn, cu o scară interioară de acces. Deși forma aceasta de casă a fost extrem de răspândită în Balcani (în special  Bulgaria, Serbia sau Albania), în România o putem vedea doar în Oltenia sau Muntenia.  Aceste case erau ridicate de către familiile de boieri pentru a se apăra în fața atacurilor haiducilor, fiind atât de rezistente că încă mai există și azi într-o stare impecabilă.

Pe o poartă uriașa de lemn, sculptată cu modele vechi oltenești se intră în grădina „fermecata” unde se pot găsi Cula Duca și casa memorială I.G Ducă. Fără a intra în mod  deosebil în istoria fiecăreia dintre acestea, presărată cu legende și povești de amor (căpitanul Maldăr, fata boierilor și niște turci:), pot spune că am rămas uimită în fața acestui colț de rai.

Cula Măldărescu (cumpărată de Duca în 1912) a fost construită în 1827 și are o structură nemodificată încă de atunci: cu o scară mare interiorară, cu pereți de un alb strălucitor, cu mobilă pierdută în istorie (chiar dacă nu e cea originală, distrusă de-a lungul vremii).

Alături de aceasta se află Casa memorială  I.G Ducă, construită în 1912, ca și casă de vacanță, este simbolul faptului că dragostea unui singur om pentru aceste locuri poate salva o bucată de istorie de la uitare.

Cula Greuceanu, la 2 minute de grădina culelor Duca, este cea mai veche din România, ridicată în jurul anului 1512.

Vechea casă boierească a fost folosită și pentru filmările de la Aferim, în  interiorul său găsindu-se și colecția de costume folosite la filmări.

A fost o experiență foarte interesantă să mă plimb prin cămăruțele vopsite în alb și să îmi aduc aminte scenele care m-au impresionat din film.

Încheie această plimbare cu o băutură răcoritoare de soc la Conacul lui Maldăr (http://www.conaculmaldar.ro), fostă casă boierească transformată acum într-un mic hotel/ han.

Când am intrat în curtea conacului mi-am dat seama că acesta este locul care mi-ar plăcea să definească România: elegant, liniștit, colorat, curat, cu un aer boieresc, cu oameni primitori și deschiși. Așa cum a spus amica mea, mă aflam într-un mediu pur românesc rupt parcă din filmele vechi italiene :).

Chiar dacă nu ești cazat aici, oprește-te să iei un prânz savuros (cu o rezervare înainte deoarece au un meniu special în fiecare zi) și bucură-te de liniște și frumos. Noi am comandat o supă de morcovi cu pâinici calde de chimen (absolut delicioase), asezonate de o socată și o cafea special făcută cu gust profund de rom.

Nu am vizitat conacul în interior însă, sigur, mă voi întoarce să stau măcar o noapte în camere mobilate cu obiecte de colecție, refăcute în linia vremii.

Ne-am întors la București cu un sentiment absolut plăcut că și „la noi se poate” dar că trebuie voința, educație și bun simț :).