TravelFunPassion

Invata sa te bucuri de viata

Kaliakra & Balcic -frumusete salbatica si istorie

DSC_0115Bulgaria e pentru unele persoane prima destinație în afara țării, e la granița noastră și oferă câteva variante de  „evadare” din cotidianul  românesc destul de interesante și frumoase.

Sunt născută la marea Neagră și e normal să ador tot ceea ce e legat de ea. Poate nu e cea mai frumoasă, poate nu are cele mai strălucitoare culori sau cel mai fin nisip, însă este a mea:).  Am tot scris pe acest blog despre destinații superbe de călătorit, despre excursii mai lungi sau doar de o singură zi însă nu am scris până acum despre ce putem găsi la doar câteva ore de condus de granițele țării.

DSC_0106

Nu voi vorbi de motivele pentru care mulți turiști aleg Bulgaria și litoralul său ca locația numărul 1 pentru vacanțele de vară, voi vorbi însă despre cum am descoperit eu Cap Kaliakra si Balcic, în 2007, într-o perioada când nu aveam GPS sau, nici macar, indicatoare în litere latine. Am înțeles încă de atunci că mă voi întoarce mereu să admir stîncile de la Cap Kaliakra, să beau o cafea la Balcic sau să conduc liniștit pe drumurile spre Albena.

  • Kaliakra – un loc cu multe povești

Capul Kaliakra se află la 1 oră și jumate de condus de la Vama Veche și oferă un peisaj ușor sălbatic, stânci de peste 70 de metri înălțime deasupra mării și o istorie ce se pierde în negura timpului.

DSC_0134.JPG
Dincolo de frumusețea naturii, aici se găsește și un sit arheologic, Capul Kaliakra a fost mereu un punct cheie, oferind un avantaj strategic asupra Mării Negre, ocupat succesiv atât de Traci, Romani, Bizantini, Otomani sau de Români. Numele de ‘Kaliakra’ vine de la cuvintele grecești care înseamnă „frumos” și „fortareata”. Chiar înainte de sosirea bizantinilor, aici a existat încă din secolul 4 înainte de Hristos, o tabără a tracilor, trib cunoscut și cu numele de Tirizi. În 1444, regele Vladislav III al Poloniei și-a așezat tabăra aici în timpul războilui cu Imperiul otoman

DSC_0007

Se spune că stâncile au culoarea roșiatică de la sângele celor care au murit să apere fortăreața de-a lungul vremurilor.  Dar această nu e singura legendă spusă la Kaliakra: o alta susține  că 40 de tinere, singurele supraviețuitoare ale atacurilor tucești, au sărit de pe stânci pentru a nu fi capturate și convertite la islamism de către atacatori.

DSC_0130La intrarea în sit  există un obelisc care se și numește „ Cele 40 de domnișoare”, ridicat în memoria acestora. Și în ziua de aici se mai găsesc rămășițe ale zidurilor originale, unele dintre acestea sunt însă păstrate în interiourl micului muzeu arheologic, așezat într-o mică peșteră de sub stânci. O poveste veche face referire la călătoriile Sfântului Nikola, patronul marinarilor, care și-a găsit sfârșitul în apele de la  Kaliakra, de aceea se poate găsi și o capela, așezată superb pe pietrele antice, ce oferă o imagine absolut încântătoare asupra mării.

DSC_0240.JPG

DSC_0141.jpg

În mod normal zonă e foarte aglomerată, este o oprire în drumul acelora care fie se duc la castelul reginei Măria de la Bâlci sau la fermă de scoici de la Dalboka.
Am avut anul acesta plăcerea deosebită de a veni cu un grup de fotografi doar că să prindem un răsărit și, pentru prima dată, m-am putut bucura de liniștea de la Kaliakra, de vegetația sălbatică, de culorile răvășitoare și de un răsărit fenomenal.

DSC_0042.jpg

DSC_0124.jpgAm stat câteva ore bune doar pentru a putea să cuprind cu privirea tot ceea ce îmi fusese „interzis”  in celelate vizite:)

DSC_0070.jpg

Dacă ai venit să bei cafeaua de dimineață pe stâncile de la Kaliakra, poți să iei prânzul la Dalboka, destinația preferata a tuturor constănțenilor:).

13151812_10154165729636103_5311655788694277869_n (1)

Pranz copios la Dalboka

Ce e aici? E o fermă de scoici, construită inteligent cu bani europeni, cu o invetitie minima în design și confort dar cu un respect pentru bucătărie și preparate cu scoici. Am avut atât experiențe pozitive cât și negative la Dalboka dar asta poate ține fie de norocul fiecăruia sau modul de a se organiza. Sfatul meu: nu mergi niciodată în weekend fără rezervare dacă ești într- un grup mai mare de 4 persoane, nu mergi niciodată flămând pentru că s-ar putea să mori de 2 ori de foame până se ia doar comandă și să ai cash leva cu tine pentru a evită să fii foarte păcălit („un pic” păcălit vei fi oricum:)). Dacă totuși nu ai leva cu tine, poți plăți cu RON sau cu cardul.
Este o experiență cu mâncare foarte bună, cu o priveliște frumoasă și cu multă voie bună, dacă reușești să treci peste inconvenientele logistice:)

 

DSC_0127.JPG

  • Balcic – un castel și o grădina de istorie

Castelul reginei

După ce ai luat prânzul la Dalboka sau ai băut cafeaua la Kaliakra, poți continuă vizită de o zi către Balcic, acel loc superb, cândva  romanesc, ce poartă încă ampreta Reginei Măria a României.

DSC_0007.JPG

Veranda din castel

Astăzi Balcicul este mereu plin, poate prea multă lume, prea multe tarabe, prea comercializat și prea plin de tot felul de turiști. Balcicul descoperit de mine în 2007 era liniștit, turistul era tratat senzațional, te bucurai cu adevărat de picătură de istorie românească de pe teritoriu bulgăresc.

 

DSC_0001.JPG

drumul catre gradinile de la Balcic

Cum a ajuns Balcic punct de reper pe hartă intelectualității românești di nperioada interbelică? În 1921 Regină Măria a Romaniei  a vizitat vechiul sit arheologic trac de la Balcic și s-a indragistit nebunește de aceste locuri și a decis să își construiască o casă de vară aici (cunoscută mai apoi că și castelul de la Balcic).

DSC_0138Eu nu aș numi-o „castel” aș numi-o „conac”, o casă superbă albă, înălțată pe o mică stâncă, cu camere incantatore și spațioase, cu ferestre ce dau către mare și către grădinile cu trandafiri.

DSC_0152.JPG

Flori de vara la Balcic

Odată vizitată această, coboară către grădini, gustă un pahar de vin din trandafiri și păstrează un moment de reculegere la mică bisericuță sau admiră, pur și simplu, valurile Mării Negre.

 

DSC_0162.JPG

Colectia de vinuri 

DSC_0154

 În timpul celul de-al doilea război mondial, pentru a securiza alianță cu Bulgaria, Hitler a obligat România să cedeze teritoriul din sudul Dobrogei  inapoi propietarilor de drept (Bulgaria).

DSC_0174

Bisericuta reginei

Noua conducere nu a renunțat însă al moștenirea culturală lăsată de curtea reginei Măria și a adăugat, că parte adiacentă a castelului, grădină botanică, în care se găsesc specii rare de casctuși sau plante exotice.

 

DSC_0227

S-a scris mult pe blogurile de travel despre Balcic dar  pentru mine Balcic si Kaliakra vor rămâne mereu primul loc, din afara României, unde am dus-o pe mama mea, prima mea ieșire cu mașina pe drumuri necunoscute și un loc cu o atmosferă romanțată, dragă mie:).

DSC_0087.jpg

Malmo- o oază de liniște suedeză

Danemarca și Suedia sunt legate de un pod, Öresund, ce oferă o priveliște  incredibilă a mării Nordului, ce poate să conducă orice călător în mai puțin de 45 de minute dintr-o țara într-altă . Deși eram cazată la Copenhaga (Copenhaga – arta și bicicletele (1) / Copenhaga – arta și bicicletele (2)Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana) nu puteam rata o scurtă vizită în cel mai apropiat oraș din țara alăturată, nu puteam să nu bifez și Suedia pe harta călătoriilor mele din Europa  .

DSC_1706

Celebrul pod ce leaga Copenhaga de Malmo

Malmo este un orășel cochet, foarte curat, aproape gol în timpul unei zile însorite de sâmbătă, cu clădiri și parcuri exact ca din ghidurile de călătorie. A fost clasat în 2016 pe locul 3 în topul celor mai fericite orașe din Suedia și pe locul 7 în topul celor din Europa.

DSC_1272

Intrarea din parcul din centrul orasului

 

Să vedem deci cam ce se poate face într-o zi în Malmo și cum poți cunoaște cât mai mult din spiritul suedez în doar câteva ore 🙂 . Aici poți găsi cel mai înalt turn din Suedia dar și cel mai vechi parc public din lume, numeroase muzee, o superbă catedrală și străduțe rupte parcă din poveștile scandinave.

DSC_1371 (2)

un oras plin de flori

  1.  Bucură-te de parcurile din centrul orașului

DSC_1338 (2)

parcul Folkets

Malmö este cunoscut ca orașul parcurilor. Cu mii de acri de spațiu verde atât pentru plimbări, pentru mers cu bicileta sau, pur și simplu, pentru făcut un grătar. Parcul cel mai cunoscut este Folkets (sau parcul poporului) în care se organizează uneori concerte sau diferite jocuri pentru copii. Pe perimetrul său se găsește și o mini grădină zoologică, celebră pentru un anumit papagal  care știe să spună „la revedere” tuturor vizitatorilor.

 

DSC_1294 (2)Parcul Folkets ște similar cu Tivoli din Copenhaga și este locul preferat al familiilor cu copii datorită locurilor de joacă sau a animăluțelor ce umblă libere printre flori și fântâni arteziene. Fiind o zi superbă de primăvară, m –am putut bucură de curcubeul de flori și de păsările incantataore care populau parcul.

DSC_1311 (2)

  1.  Îmbină istoria orașului cu cea naturală la castelul Malmohus
DSC_1232 (3)

reflexia celui mai vechi castel renascentist

Am început scurta mea vizită în Malmo, cu o mult așteptata oprire la cel mai vechi castel renascentist din Suedia, cunoscut atât datorită expoziției de artă fotografică dar și pentru micul muzeu natural ce este găzduit printre zidurile sale.

DSC_1095

Malmohus a fost inițial contruit ca o mică citadelă în 1436 dar a fost distrust un secol mai târziu în timpul rebeliunii Skane. Forma originală a castelului a fost modificată de câteva ori de-a lungul istoriei, el fiind afectat profund de razboiele dintre suedezi și danezi (singurele părți care nu au fost distruse sunt clădirea principală și cele 2 turnuri cu arme).

DSC_1110

Când am ajuns în fața castelului m-am simțit puțin dezamăgită deoarece așteptam ceva puțin mai măreț însă, acest sentiment a dispărut odată ce am început să explorez colecțiile permanenete.

DSC_1228Este un mix foarte interesant între nou și vechi, între camerele ce adăpostesc costume și arme și tapițerii din secolele trecute sau cele în care se poate găsi o expoziție de fotografie ce reprezintă ipostaze amuzante ale taților suedezi împreună cu princhindeii lor.

Cea mai mare bucurie o reprezintă însă expoziția de vietăți exotice, de la pești multicolori (inclusiv celebru Nemo:)) și iguane camuflate printre liane. A fost o plăcere să încerc să găsesc animăluțele descrise printre frunze și crengi, toate ascunse însă spatele unor geamuri, ce uneori m-au împiedicat să fotografiez:).

DSC_1121 (2)

DSC_1147

DSC_1167.jpg

un Nemo timid:)

În prețul de intrare de 40 de coroane suedeze intră și biletul la Muzeul tehnic dar și o plimbare la vechea moară de vânt olandeză.

DSC_1659 (2)

Odată ajuns în zonă muzeului tehnic, nu uita să faci câțiva păși pe jos, undeva în stânga castelului, și să admiri una dintre cele mai vechi mori de vânt din Suedia, păstrată aproape în formă perfectă.

DSC_1667 (2)

Slottmollan – moara olandeza pe pamant suedez

Slottsmöllan reprezintă atracția principală a parcului Mölleplatsen, cunoscut pentru evenimentele pe care le găzduiește, dar și pentru clubul de canotaj, unde se fac antrenamente zilnic. Frumoasa moară de vânt olandeză a fost construită în 1851 și reprezintă un simbol al prieteniei între Suedia și Olanda.

DSC_1666.JPG

Pe mine m-a impresionat extraordinar de mult cât de mică și elegantă părea în imensitatea verde a parcului, pentru „tabloul” pe care îl crea și, cumva, pentru modul în care mi-a adus aminte de o perioadă frumoasă a vieții mele din Olanda:)

DSC_1633

3.     Descoperă străduțe vechi și colorate

DSC_1364.jpgOrașul e micuț și este ușor să îl parcurgi pe jos de la un obiectiv turistic la altul, însă, ceea ce mi-a plăcut, nu a fost doar ceea ce am vizitat, ci străduțele cochete, colorate, cu o arhitectură tipică satelor scandinave.

DSC_1357

Cea mai populară zonă pentru o astfel de plimbare este „Micul Bulevard”, Lilla Torg, construit în ultima parte a secolului al 16-lea de către micii comercianți. În această zonă poți găsi cele mai multe restaurante, baruri sau cafenele, dar și magazine ce te fac să înțelegi, încă o data, dacă mai e nevoie, de nivelul de trai din țările nordice ( cu prețuri destul de piperate însă locația merită toți banii:).

DSC_1428

Lilla torg – zona de shopping

În imediata apropiere a acestul bulevard se află și cartierul Gamla Väster, cunoscut datorită clădirilor din cărămidă roșie.

_IVI0542.JPG

 

Mie mi-a plăcut mult centrul vechi, cu ghivece imense de flori colorate, cu o o atmosferă relaxantă, cu oameni ieșiți să se bucure de soare dar și de muzica unei viori „ mângâiate” de către un conațional al nostru.

DSC_1391 (1).jpgAcest ultim muzician rămas în vechea piață din Malmo, a reușit să îi impresioneze puternic și pe oamenii „reci” ai Nordului cu suavul sunet al „Valurilor Dunării” :))

DSC_1390.JPG

Din piață centrală este imposibil să nu te oprești să admiri biserica Sfântul Petru (Peter), cea mai veche clădire existentă în Malmo, ce datează de la începuturile secolului al 14-lea.

DSC_1396

catedrala Sf Petru

Turnul din cărămidă roșie are peste 105 metri de înălțime iar frescele medievale care îi împodobesc pereții au fost distruse în timpul războaielor religioase din secolul al 16-lea.

DSC_1400

Altarul

Din păcate nu am putut să mă plimb în voie în interiorul bisericii deorece la acel moment găzduia un botez:) dar am reușit să fur câteva cadre cu vitraliile și picturile de la intrare.

DSC_1402

DSC_1412 (2).jpg

  1.  Admiră apusul pe malul mării și lasă-te uimit de măreția podului Øresund

DSC_1584

Podul Øresund leagă Suedia de Danemarca și a fost ridicat în 1999,  măsurând cam 8 kilometri lungime și peste 4 kilometri de tuneluri. Tunelul a fost contruit pentru ca traficul intens între cele 2 țări să nu afecteze aterizarea avioanelor pe aeroportul din Copenhaga.

DSC_1561.JPGDincolo de detaliile tehnice, văzut de la deparatare, podul Øresund oferă o imagine cu adevărat superbă, simbolul conexiunii a două țări ce au fost  rivale de-a lungul istoriei dar care, în ziua de azi, sunt ușor asemuite una cu cealaltă.

DSC_1493.JPG

 Pe partea opusă a imaginii cu podul Øresund se poate observa și turnul Apoteket Lejonet, o altă clădire simbol a orașului Malmo, Turnul Torso, cea mai înaltă din Suedia cu peste 190 de metri înălțime, proiectat de către cunoscutul arhitect Santiago Calatrava.

DSC_1482 (2).JPGLângă turn se află și cel mai mare parc de skateborading și cățărare din Europa, Stapelbäddsparken. Parcul ce înconjoară zona este o oază de liniște, o altă zonă plină de păsări sălbatice, numeroase oportunități pentru sportivi dar și pentru romaticii incurabili, ce vor să găsească un loc doar al lor, aproape de mare:).

DSC_1463 (2).JPG

Tot ceea ce pot spune e că în Malmo am avut un sentiment continuu de relaxare și de liniște; bucurându-mă de tot acel verde intens, de o viață la care aș putea să mă întorc oricând:).

DSC_1481.JPG

DSC_1615.JPG

Trebuie să recunosc că doar prin scurta vizită în Malmo m-am comvins să Suedia merită descoperită mai mult așa că, trebuie să organizez neapărat o nouă excursie să cunosc mai multe despre această țara:).

DSC_1247.jpg

Copenhaga și împrejurimile-Kronborg & Louisiana

DSC_1548

Castelul Kronborg – intrarea principala

Danemarca e țara în care castelele și poveștile cu regi și regine se pot găsi aproape oriunde la malul mării.  Odată ajuns în Copenhaga și ai vizitat cele mai importante obiective turistice (Copenhaga – arta și bicicletele (2) sau Copenhaga – arta și bicicletele (1) ), este indicat să profiți de o zi și să vizitezi locurile înconjurătoare. Două dintre acestea sunt chiar castelul Kronborg (reședința „oficială” a lui Hamlet) și Louisiana (cea mai mare expoziție de artă modernă din Europa).

DSC_1672.JPG

  • Caută-l pe Hamlet la Kronborg

DSC_1544.JPG

Intodeauna am fost fascinată de castele și palate și, tocmai de aceea, nu puteam rata o vizită la unul dintre cele mai renumite castele daneze: Kronborg. Fiind o veche  fortăreață, castelul este împrejmuit de ziduri vechi de sute de ani dar și de apele scandinave, deloc prietenoase cu cei care ar fi dorit să atace iubitul castel al regelui Frederic al II-lea.

DSC_1581.JPG

Curtea interioara a castelului si turnurile de aparare

Castelul Kronborg este situat la nord de Elsinore pe un sit de o mare importanță strategică, la granița dintre Danemarca și Suedia, la 40 de minute de condus de Copenhaga. Biletul costă 100 de coroane daneze și, pentru că era în extra-sezon, în preț a fost inclus și un scurt tur cu ghidul. In general nu sunt un fan al vizitelor cu ghizi, majoritatea sunt mult prea plictisiți să spună aceeași poveste mereu, repetând-o aproape obsesiv ca un elev pedepsit:). Nu a fost clar situația de la Kronborg: ghida a vorbit pasionată nu doar despre castel dar și despre legende ce au marcat istoria tumultoasă a locului (acele povești fabuloase despre petreceri și turniruri, ce l-au determinat pe Shekspeare să aleagă acest loc ca și „casă” a lui Hamlet).

DSC_1534

Castelul este construit în stil  renascentist, cu o curte spațioasă, amplasat într-o zonă extraordinar de frumoasă, lângă mare pe faza unei foste fortăreațe, construit de către regele Frederick al II-lea. Deoarece regele a dorit să ofere o nouă „casă” frumoasei sale soții, Sophie, Kronborg este decorat excesiv și bogat în ornamente de gresie cu modele unice, pline de imaginație.

DSC_1649.JPG

Regina Sophia -marea iubire a lui Friedric al II-lea

DSC_1646.JPG

Camerele reginei

Sala Mare (sala banchetelor) este una dintre camerele cele mai rafinate și cea mai mare de acest gen din Europa de Nord. Petrecerile care se organizau aici au adus faima castelului deoarece țineau câte 3-4 zile, ca în povești, și erau invitați oaspeți din toată Europa.

 

DSC_1633.JPG

Camera de zi a reginei

Ghida ne-a povestit chiar și de un mod special de a ciocni paharele (rămas în istorie ca o altă  extravaganță a lui Frederic al II-lea: Împăratul se ridica în picioare cu paharul și propunea un toast. În acel moment, tobele și trompetele începeau să bată iar din afară meterezelor castelului, artileria pregătea tunurile și trăgea in aer. Toată lumea trebuia să se ridice apoi împreună cu regele și să se bucure de banchetul unde, în mod normal, se serveau peste 24 de feluri de mâncare.

 

_IVI0213.JPG

Sala banchetului –  sala mare

Sala de bal era acoperită de tapiserii somptuase, țesute în fir de aur ce reprezentau momente decisive din isoria Danemarcei astfel că, de multe ori, erau considerate un mod de propagandă, ce trebuia să demonstreze oaspeților curajul și măreția împăratului și a supușilor săi.

DSC_1594

Tunurile  erau folosite si pentru salutarea oaspetilor de seama

În subsolurile castelului se află catacombele fostei fortărețe și, tot aici, se găsește și statuia eroului național Holger Danske.  Acesta „doarme” în pasajele subterane de sute de ani. În conformitate cu o veche legenda, Holger Danske se va trezi si va ridica sabia în ziua în care Danemarca va fi din nou amenințată de dușmani.

DSC_1650_01

Statuia lui Holger Danske

DSC_1654.JPG

Catacombele castelului

Istoria castelului a fost una  presărată  nu doar cu povești de cap și spadă dar și cu războaie, incendii și lupte de putere . În anul 1629, castelul a ars din temelii, singura parte rămasă intactă fiind capela reginei. Doar arucand o privire în interiorul capelei ne putem da seama, încă o dată, de măreția castelului și de importanța celor care i-au călcat pragurile de-a lungul vremii.

DSC_1613.JPG

DSC_1621.JPG

Capela castelului – singura intacta dupa incendiu

Acestea toate fiind spuse despre istoria castelului, se înțelege de ce Shakespeare a ales să „construiască” povestea celebrului personaj tocmai printre aceste ziduri pline de povești nemuritoare:).

DSC_1538 (2).jpg

Portului micului oras

Hamlet a fost pus în scenă pentru pentru prima dată la Kronborg în 1816 pentru a comemora 200 de ani de la moartea lui Shakespeare iar din 1937 piesa a fost jucată recurent. Aceste performanțe au atras nume mari internaționale ca Laurence Olivier, Vivien Leigh, John Gielgud, Kenneth Branagh, Derek Jacobi, Simon Russell Beale si Jude Law.

  •  Descoperă cea mai mare expoziție de artă modernă din Danemarca la Louisiana

 DSC_1766.JPGLa întoarcerea de la Kronborg, în drumul spre Copenhaga, nu ezita să te oprești și să admiri muzeul de artă modernă Louisiana. Acesta nu este doar un loc pentru iubitorii de artă dar și pentru cei care vor să se bucure de o ieșire în aer liber, să admire de parcul ce înconjoară muzeul și să savureze o cană de cafea la malul mării. Am rămas suprinsă să văd cât de multă lume venea să își petreacă o după-amiază de dumincă printre tablouri sau sculturi contemporane.

DSC_1755.JPG

În fiecare an, Muzeul Louisiana prezintă de la șase până la opt expoziții majore ale artei moderne, inclusiv maeștri clasici dar și nume noi pe piața artiștilor internaționali.

DSC_1704.JPG

Atunci când Louisiana și-a deschis porțile în anul 1958, fondatorul, Knud W. Jensen, și-a dorit ca muzeul să fie o casă pentru arta daneză modernă. Dar, după doar câțiva ani, el a schimbat cursul, și în loc să fie o colecție predominant daneză, Louisiana a devenit un muzeu internațional cu numeroase lucrări de renume.

DSC_1722.JPG

M-am întrebat de ce acest muzeu are nume de femeie, de altfel ciudat pentru o astfel de locație:). Ca tot ceea ce se întâmplă în Danemarca, și aici există o poveste de dragoste la mijloc: un nobil și cele trei neveste ale sale. Knud W. Jensen a ales să „preia” numele casei de la țară acestui nobilului, casă convertită mai târziu într-un muzeu. Proprietatea a fost construită în 1855 de Alexander Brun (1814-1893), fost ofițer și maestru al Royal Hunt, căsătorit cu trei femei care au avut toate același nume: Louise . Intrarea în muzeu este una romanțată, într-o mică pădure, la malul mării…locația perfectă pentru scurtele vacanțe la țară ale artistocratului.

DSC_1732.JPG

Operele de artă expuse aici aparțin fie artiștilor cunoscuți sau celor la început de carieră. Unele dintre experimentele artistice pe care le-am văzut aici mi-au plăcut foarte mult, ca de exemplu camera cu lumini și umbre iar unele, personal, nu le-am putut înțelege deloc, ca de exemplu un artist care „desena” un cearșaf de peste 3000 de metri:)

DSC_1715.JPG

DSC_1748.JPG

O vizită la o expoziție de artă contemporană este mereu o incursiune în cele mai ascunse locuri ale minții mele: încerc mereu să înțeleg „ce a vrut să spună autorul”:).

DSC_1711.JPG

La sfârșitul celor 3 ore de plimbare prin muzeu, am luat o cafea de la restaurantul din incita acestuia și am savurat-o pe malul mării, admirând și fotografiind lebedele elegante. Nu uita să iei un biscuit deoarece acestea vor reacționa la orice idee de mâncare…vor fi mai docile și vei face tone de fotografii faine:).

DSC_1775.JPG

DSC_1690.JPG

Sper că te-ai bucurat de Copenhaga și împrejurimile sale și te vei pregăti apoi de o scurtă vizită în Malmo, traversând unul dintre cele  mai mari poduri ce leagă Danemarca de Suedia:).

DSC_1706.jpg

DSC_1584.JPG

Copenhaga – arta și bicicletele (2)

În prima parte a relatării  despre Copenhaga am descris viața culturală bogată dar și dragostea pentru biciclete a danezilor Copenhaga – arta și bicicletele (1)  iar în această a două parte voi vorbi despre distracție și spațiul verde extins din frumoasa capitală a Nordului:).

DSC_1067.jpg

Să vedem deci ce mai poți face prin Copenhaga pentru a o îndrăgi la fel de mult ca și mine:)

  •  Trăiește momentul în parcul de distracții Tivoli  

DSC_1199.jpg

Tivoli a fost deschis inițial sub conducerea regelui Christian al VIII ca o inițiativă de a menține mulțumirea cetățenilor. Inițial a fost situat în afara porții de vest a orașului în Vesterport, dar cum Copenhaga s-a extins și parcul a fost încet încorporat în centrul istoric. De-a lungul istoriei sale, proprietarii parcului s-au concentrat în mod constant pe menținerea și ambianța sa istorică în timp ce au lucrat, în mod creativ, pentru a adăuga alei pentru plimbări moderne și noi atracții.

DSC_1211.jpgGrădina are în prezent douăzeci și cinci de curse, dintre care patru sunt roller-coastere. Pe lângă distracțiile cu senzații extreme există numeroase alte oportunități de petrecere a timpului în grădinile Tivoli: concerte pop-rock, spectacole de teatru și balet, jocuri de lumini, restaurante și multă voie bună:).

DSC_1099.jpg

Chiar dacă îmi este teribi de teamă de înălțime, am ales să merg totuși cu roller coaster ul și să mă dau și în turnul acela înfiorător din care îți da drumul instant de vreo 2-3 ori :). Eram așa speriată că cei de la intrare mi-au oferit aceste „experimente” gratis:). La sfârșit poți cumpăra o fotografie instantanee a momentului când roller-coasterul începe să coboare vertiginos de la 2000 de metri :). Inutil să spun că cea a mea va fi pe vecie ascunsă de ochii privitorilor:).

DSC_1062 Trebuie menționat că deși intrarea în parcul de distracții costă 100 de coronae daneze, pentru fiecare dintre „mașinuțe” trebuie plătită o taxă supliementară. Atmosferă este una cu adevărat specială și m-am distrat teribil savurând vată de zahăr ars, admirând fântânile colorate sau ascultând un concert de roack-roll, la care toată lumea dansa fericită.

DSC_1229.JPG

DSC_1060.jpg

  •   Admiră apusul în grădinile regale – Rosenborg 

DSC_0150.JPG

Copenhaga este împânzită de castele și grădini regale, este orașul în care centrul este un reper istoric și architectural. Pe mine personal m-a impresionat foarte mult parcul din fața castelului Roseburg, emblema casei regale daneze.

DSC_0045.JPG

Rosenborg este un mic palat renascentist situat în mijlocul Kongens Have. A fost construit în 1606 ca o casă de vară pentru Christian IV și a fost folosit ca reședință regală până la aproximativ 1710. Castelul a devenit apoi celebru pentru colecțiile regale, așa cum a rămas până în această zi, care includ costume, opere de artă, mobilă și, în special, bijuteriile coroanei regale și care sunt adăpostite într-o expoziție specială.

DSC_0081.JPG

Plimbarea prin acest parc a fost plăcută, o șansă să văd un apus cu adevărat minunat, printre castele și muzee. În această zonă se află și grădină botanică și muzeul SMK. Intrarea principală în Castelul Rosenborg și este păzită de doi soldați din Garda Regală, îmbrăcați în uniforma militară verde a armatei daneze.

DSC_0140Copenhaga cu grădinile ei verzi, cu copaci în forme interesante și cu castelele sale reprezintă visul oricărui fotograf și a oricărui împătimit de istorie. Eu nu am avut șansa să vizitez castelul Rosenbourg și pe interior deaorece închide la oră 3pm și nu reușeam să ajung niciodată în timp, așa că rezervă 2 ore ca să vezi impresionanta colecție de artă sau sbijuteriile coroanei, aflate la subsolul castelului.

DSC_0060.JPG

  •  Admiră eolienele de la malul mării

DSC_1942 (2).JPGLa primul zbor către Copenhaga, la aterizare, am rămas uimită să văd câte eoliene există și, multe dintre ele, se înalță direct din apele mării. Este o imagine impresionanata care te dermină, încă din zbor, să îți dorești să cunoști acest oraș care investește atât de mult în energia verde:).

DSC_19681.JPGMunicipalitatea din Copenhaga are drept scop de a reduce emisiile de carbon prin stabilirea unor ferme eoliene profitabile iar turbinele eoliene reprezintă o tehnologie testata și bine dezvoltată. Copenhaga are ambiția de a înființă cât mai multe eoliene, atât în interiorul cât și în afara limitelor orașului, pe țărm precum și de pe mal.

DSC_1950 (2).JPG

O plimbare în această zonă este extrem de frumoasă, atâta timp cât iei în considerare că vântul și briza mării vor scădea și temperatura de afară și că, la mult timp după plimbare, o să simți un bubuit puternic în urechi:).

  •  Plimbă-te pe străzi și nu uita să ajungi în Christiania 🙂

DSC_1073

Străduțe romantice și shopping plăcut :

DSC_1071_01

Așa cum am spus și în povestirea anterioară despre Copenhaga , Copenhaga – arta și bicicletele (1) ,  orașul este frumos de descoperit la picior sau, pur și simplu, închiriând o bicicletă și străbătând străduțele, admirând fiecare clădire, fiecare simbol al unei istorii cu adevărat impresionante.  În centrul vechi se află și zona de shopping cea mai cunoscută a orașului, la fiecare pas găsești magazine de renume cu haine de designer sau mici producători locali.

DSC_1036.JPG

DSC_1063

Christiania sau orașul fără legi:

DSC_1817

Dar ce anume e Christiania și de se reprezintă  un subiect tabu pentru  locuitorii orașului? Este „orașul liber” de  84 de acri,  fostă bază militară abandonată,  construit în 1971 de către intruși  artiști  sau renegați ai societății ca un „experiment social”.

DSC_1866.JPG

Există sute de clădiri în Christiania , în tot felul de forme imaginative, dimensiuni și culori. Toate clădirile au propria lor poveste unică iar dacă ești prietenos, deschis la minte și un pic norocos poți convinge uneori localnicii să spună povești despre casă lor, despre modul cum au ajuns să locuiască într-o zonă liberă, în afara UE (la ieșire chiar e scris „acum intri în UE”).

DSC_1820.JPG

Este o zonă extrem de colorată, plină de graffiti, de vânzători hippie, de terase pline de mâncare bio, de oameni care își doresc să trăiască puțin în afărA oricărei legi:). La prima vedere aș spune că este un fel de Vama Veche:) doar că lipsește nebunia dormitului pe plajă:).

DSC_1825.JPG

DSC_1821.JPG

În 2012 s-a hotărât că Christiania se poate vinde locuitorilor săi și că fiecare poate cumpăra acțiuni însă această idee este în contradicție cu ceea ce a reprezenta la început acest loc: zonă în care nimeni nu își doreste să dețină proprietați sau orice fel de responsabilitate civilă.

DSC_1848.JPG

Există chiar și câteva reguli ale „statului Christiania”: propiul steag (cele trei puncte galbele pe un drapel roșu), este interzis să alergi, să deții arme sau să faci orice tip de fotografii pentru a proteja indetitatea celor care se bucură de o țigară de marijuana sau hașiș, liniștiți (am uitat să spun că fumatul celor două este permis în Chistiania și că există numeroase tarabe de unse se pot cumpăra).

Capture.JPG

DSC_1829.JPG

Așa că eu sincer recomand o mică plimbare în Christiania, să admiri o altfel de atmosferă, să te bucuri de graffitti și oameni liber, să savurezi un ceai sau o cafea bio sau pur și simplu să faci o mică plimbare la expoziția de artă de la intrare.

DSC_1826.JPG

DSC_1827.JPG

Copenhaga are enorm de multe posibilități de a petrece timpul liber iar această a doua relatare va avea chiar și o continuare: în următoarea ne vom plimba împreună la Kronbourg (castelul lui Hamlet) și vom descoperi apoi una dintre cele mai mari expoziții de artă modernă din Europa, Lousiana.

DSC_1680.JPG

Copenhaga – arta și bicicletele (1)

Danemarca a fost votată ca cea mai fericită și verde țară din Europa dar și cea care ocupă locul doi că fiind cea mai scumpă:).

DSC_0049.jpgMereu am fost întrebată care este țara în care mi-aș dori să mă mut, cei apropiați știind că am ales mereu să mă reîntorc în România, singurul loc pe care l-am considerat „acasă”. Astăzi pot spune că am găsit locul în care îmi doresc să mă mut și acesta este Copenhaga.

DSC_1048Orașul acesta m-a vrăjit și m-a determinat să mă îndrăgostesc nebunește de străzile sale, de clădirile istorice, de port, de atitudinea deschisă și foarte relaxată a oamenilor.

DSC_0964 (2).jpg

Să încep deci a va povești ce este de făcut și, mai ales, de ce m-a cucerit un oraș în care este frig și bate vântul mai mereu:).

DSC_1968.jpg

Este incredibil să trăiești într-un loc în care, oriunde ai merge, rămâi surprins de frumusețea și măreția să. Nordicii sunt oameni simpli, modești aș spune, foarte mândri de originea lor și, mai ales, extrem de preocupați de tot ceea ce înseamnă eliminarea poluării. De aceea orașul e „invadat” zilnic, la orice oră, de sute și mii de bicicliști care aleargă nebunește pe străzi, printre mașini, printre pietoni, sfidând parcă orice regulă de circulație cunoscută la noi:). Au drepturi, au enorm de multe drepturi, mai multe decât șoferii, de cât turiștii, decât  transportul în comun.

DSC_1951

Inutil de spus că infrastructura este extraordinar de bine pusă la punct, că toată lumea respectă regulile, că locurile de parcare sunt incredibil de scumpe și că transportul în comun funcționează la ceas. De la lucrurile simple și practice am ajuns la concluzia că țările nordice sunt atât de departe de restul muritorilor de rând din Europa:) pentru ca știu să protejeze mediul înconjurător.

 Ce poți face în Copenhaga pentru a te îndrăgosti de ea ca și mine? 

  •   Inchiriează o bicicletă și pedaleaza pe lângă Nyhavn

DSC_1915.JPGAșa cum spuneam, Copenhaga este paradisul celor care se bucură de mersul pe două roți:). Biciletele se pot închiria de la toate colțurile de stradă și se pot returna chiar și în altă locație.  DSC_0022.jpg

Canalele care străbat Copenhaga fac că acest oraș să fie atât de romatinc și colorat și plin de viață și se varsă toate în Nyhavn. De o parte și de altă găsești clădiri colorate, bărci rămase parcă din vremuri demult apuse și terase unde te poți odihni după atât de mult pedalat:).

DSC_1891.JPG

Nyhavn este zona cea mai cunoscută, cea care apare pe toate vederile și în toate pliantele turistice. În timpul verii, Nyhavn este locul perfect pentru a încheia o zi lungă și extenuantă (chiar dacă programul de munca în Danemarca este extrem de „prietenos” în comparatie cu cel de la noi (7 ore pe zi). În vremurile istorice ale Copenhagăi Nyhavn a fost un port comercial extrem de aglomerat unde navele din întreagă Europă acostau.

DSC_1883.JPGCasa cu numărul 9 de pe malul canalului Nyhavn, este cea mai veche din zonă și datează încă din 1681.  Design-ul acesteia nu a fost modificat de la acea vreme, păstrând încă nu doar ahitectura dar și culorile originale. Multe dintre locuințele de pe cheiurile canalului au aparținut unor artiști proeminenți precum Hans Christian Andersen, celebrul scriitor danez, care a traiat la casa cu nr. 20.  Acesta este locul unde a scris basme care ne-au bucurat copilaria  ca  „Micul Claus și Marele Claus” sau „Prințesa și Bobul de Mazăre”.

DSC_1898.JPG

Deci coboară de pe bicicletă și pune-ți o dorință alături de persoana iubită, podul de pe Nyhavn e plin de lacățele ca simbol al dragostei și promisiunilor eterne (model luat de la Paris).

DSC_1941.jpg

  •  Bucură-te de o seară magică la muzeu 

DSC_1994.JPG

Copenhaga are o viață culturală foarte bogată și poți găsi muzee, expoziții și spectacole la tot pasul. Am avut plăcerea de a vizita 2 mari muzee aflate în clădiri istorice, reprezentative pentru frumusețea și arhitectura lor.

Carlsberg Glyptotek

DSC_0968 (2).jpgAcesta este muzeul care m-a impresionat cel mai mult nu atât prin exponatele sale cât prin măreția clădirii, prin ceea ce reprezintă pentru oraș și prin ideea de la care s-a pornit ridicarea acestuia.

DSC_0972.jpgDSC_1062 (2).jpgClădirea este situată în spatele  Grădinilor  Tivoli și a fost construită la sfârșitul secolului al 19-lea de către Dahlerup pentru a adăposti colecția de artă a lui Carl Jacobsen, fiul cunoscutului fabricant de bere (Calsberg) și care a numit-o „Glyptotek” după cuvântul grecesc pentru „depozit  de sculptură”:). Curtea interioară a muzeului reprezintă o oază de liniște alături de plantele luxuriante.  În plus față de expozițiile temporare aici se poate găsi și o colecție de artă daneză din secolul al 19-lea, camere grecești, romane cât și antichităti egiptene.

DSC_1096.JPG
Am avut parte și de o supriză foarte plăcută când am ajuns la muzeu deoarece era deschiderea oficială a expoziției temporare Gaugain iar intrarea era deja înclusă în biletul de bază (100 de coroane daneze).
DSC_1019 (2).JPG
DSC_1017 (2).JPGPrintre plantele exotice și statui se peridau cunoscători de artă ce purtau conversații savuroase la un pahar de bere Calsberg:).
Scările înguste și tavanul de sticlă par a recrea o atmosferă  cu adevărată intimă și eleganță.
DSC_0987.jpg
Dacă vrei să iei o gură de aer curat și să te eliberezi puțin din mirajul operelor de artă, poți să urci la terasa de la ultimul etaj și să admiri priveliștea unui oraș magic.
DSC_0996.JPG
DSC_0993.jpg
 SMK – Galeria națională de artă daneză
DSC_0020.jpg
La SMK este cel mai mare muzeu de artă din Danemarca unde se pot găsi colecții remarcabile de artă daneză și internatională din ultimele șapte secole. Am descoperit aici  o bogată selecție de artă – de la clasici europeni ai Renașterii la diversitatea copleșitoare a artei moderne și contemporane. Cladirea este absolut superbă și se află în imediata apropiere a castelului Rosenbourg și a parcului central. Cel mai important de menționat e că muzeul e deschis până la ora 20:00 și intrarea este gratuită la expozițiile permanente.

DSC_2007.JPGIstoria muzeului este legată în special de istoria colecțiilor de artă adunate aici de către monarhii danezi. Acesta este motivul pentru care povestea muzeului nu începe cu clădirea care se vizitează astăzi, ci începe cu jurnalul pictorului german Albrecht Dürer. În 1521 acest artist eminent a notat că regele Danemarcei, Christian al II-lea, a primit „cele mai bune copii ale tuturor amprentele mele.” Cu acest dar inedit a fost pusă și piatra de temelie a Galeriei Naționale a Danemarcei 🙂 .

DSC_1994.JPG
Este minunat cât de mult contează dezvoltarea culturii  în aceast oraș astfel încât accesul la ea să fie gratis, asta într-o țara în care absolut totul este exorbitant de scump:).  SMK este renumit atât pentru colecția sa frumoasă de artă daneză clasică și contemporană dar cât și pentru că adăpostește și una dintre cele mai mari colecții ale pictorului  Matisse din lume.
DSC_2011.JPG
Eu am petrecut 3 ore fascinante aici atât admirând tablouri dar și încercând câteva  lecții de desen în camere special amenajate pentru „artiștii” în devenire:).
DSC_2054.JPGM-a bucurat enorm că am putut  admira câteva tabouri  de Modigliani, unul dintre pictorii mei preferați, pe care nu îl găsesc prea des în muzeele Europei (din păcate).
DSC_2013.JPG
Muzeul are și o expoziție de artă modernă însă aceasa nu m-a pasionat niciodată, nu înțeleg povestea din spatele operelor și nici nu îmi transmite un anumit sentiment. Însă dacă ești un mare fan al picturii și sculpturii contemporane, poți găsi câteva camere pline cu astfel de „experimente”.
DSC_2097.JPG
Cunoscută că una dintre capitalele cu un design deosebit a Europei, întregul oraș reflectă o arhitectură specială, forme geometrice bine conturate, toate acestea prinse parcă într-un întreg curcubeu de culori. Pot spune clar că orașul  Copenhaga  e locul de vis pentru orice fotograf pasionat.
DSC_1063.jpg
Voi continua înșiruirea motivelor care m-au determinat să ador Copenhaga într-un alt articol în care voi vorbi despre parcuri, flori, distracție și mori de vânt la malul mării:).
DSC_0974.jpg

Kutna Hora -Orașul cu mister

Cehia oferă enorm de multe variante pentru a petrece timpul liber. Pentru unele dintre ele ai nevoie de zile întregi pentru a descoperi fiecare colțisor ( La pas prin Praga) iar pentru altele ai doar nevoie de o zi (Karlstein (Karlštejn) – castelul de lângă Praga) că să înțelegi minunățiile ce definesc acel oraș.

Unul dintre cele mai „ciudate” locuri pe care le-am vizitat vreodată a fost clar Kutna Hora-biserica ce a fost construită doar dn oase umane, păstrând însă o arhitectura cu adevărat deosebită, ce te lasă să vezi dincolo de macabrul situației.

DSC_0837Să începem deci să vorbim despre acest orășel atât de liniștit și elegant care și-a câștigat celebritatea datorită  acestei biserici ce depășește imaginația :).

DSC_0921.jpgÎn timpul Evului Mediu, minele de argint din Kutna Horă au adus faimă pământurilor coroanei cehe, ceea ce a făcut că acest oraș să fie cel mai bogat și cel mai puternic din regiune. Astăzi, orașul minier are mai multe situri Unesco și își păstrează arhitectura medievală, istoria și patrimoniul. Hutna Hora a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial Unesco în 1995,  atât pentru Centrul istoric al orașului, cât și pentru Biserică Sf Barbară și Catedrală Maicii Domnului de la Sedlec.

DSC_0862.jpg

 La Hutna Hora se poate ajunge cu mașina sau cu trenul de la Praga (durează că 1 oră și 15 minute și costă 105 coroane cehești).

Am ajuns aici într-o zi călduroasă de vară și am rămas surpinsă de agitația orașului din timpul zilei dar și de liniștea absolut apăsătoare din timpul nopții.

DSC_0392Străduțe pietruite, clădiri înnegrite de timp și istorie dar cu oameni deschiși care să împărtășească poveștile celei mai macabre și cunoscute biserici din Europa.

DSC_0850.jpg

  • Vizitează Biserica de Oase însoțit de un ghid 

DSC_0844.jpg

 

Dacă ai crezut, până la acest moment, că ai văzut totul în viață: gândește-te de două ori:). Această biserică te va suprinde nu prin arhitectură, nu prin modul în care atârnă candelabrul sau cum sunt create crucile ci prin faptul că absolut totul e creat din oase umane. Văzută de afară biserica nu are absolut nimic spectaculos, pare a fi o altă capelă de arhitectură gotică, încercuită de un cimitir micuț, ascunsă pe o stradă oarecare din Hutna Horă. Odată intrat vei află o poveste ce îți va face sângele să înghețe un moment, vei rămâne uimit că uneori sursa din care se crează arta poate fi atât de terifiantă.

DSC_0847.jpg

Deci care e povestea de care  tot vorbesc:)?

E necesar să ai un ghid pentru a afla și acele mici „intrigi” care nu apar mereu în cărțile de istorie:). Totul a început în 1278, atunci când regele ceh a trimis un preot local pe Pământul Sfânt (acum Ierusalim). În semn de respect față de această călătorie, părintele a adua un borcan cu pământ de pe Golgota, de la Biserica Sfântului Mormânt, locul unde fusese crucificat Iisus. El a pus acel pământ în cimitirul de langă capela din Hutna Hora, ceea ce a determinat foarte mulți localnici să își dorească să își îngroape morții aici, plătind uneori sume exorbitante către biserică pentru a putea avea această „onoare”.Mai mult decât atât, din cauza ciumei care a decimat Europa, foarte mulți veneau să moară aici, pentru a putea să fie îngropați în „pământul sfânt”.

DSC_0842.jpgIn secolul al 15-lea subsolul bisercii gotice  a fost folosit ca un osuar. Oasele au rămas acolo timp de secole, până când 1870, cand un sculptor local a primit sarcina de a aranja cumva acele sute de mii de oase, Frantisek Rint, iar ceea ce a creat a avut un rezultat impresionant și șocant in acelasi timp. Acesta a fost angajat de Casa Schwarzenberg – reprezentanți ai aristocrației din Boemia, ai cărei membri s-au ridicat din rândurile familiei regale din Sfântul Imperiu Roman. In semn de recunoaștere a patronilor săi, Rint  a replicat chiar și blazonul familiei Schwarzenberg pe un perete al osuarului; recreând fiecare detaliu, până și cioara care smulgea un ochi de cap retezat al unui soldat turc.

Capture.PNG

Ghidul a povestit că după al doilea război  mondial s-au cerut, de către reprezentanții comunității evreilor, să se demonstreze cu teste chimice că cele peste 40 000 de oase nu erau rămășițe ale victimelor Holocaustului. Testele au arătat că aceste oase erau vechi de sute de ani și că nu reprezentau urme are gazului utilizat în lagărele de concentrare pentru gazarea prizonierilor.

Am părăsit biserica cu un sentiment extrem de contradictoriu că uneori arta nu cunoaște limite și că, majoritatea care trec pragul acestul lăcaș, înțeleg că doar asta trebuie să admire: să lase la ușă orice sentiment de milă, să facă poze, să se minuneze și să plece fără să respire, închizând adânc orice legătură a acelor oase cu zeci de mii de trupuri, care cândva erau asemeni lor.

  •  Descoperă minunată catedrală Sfânta Barbara

DSC_0937.jpg

Cea de-a doua atracție a orașului  este catedrala gotică Sânta Barbară, considerată una dintre cele mai importante și valoroase pentru Republică Cehă. Drumul către aceasta este împrejmuit de un parc foarte frumos, vara plin de culori și parfumuri de la florile din grădină.  Legenda spune chiar că Barbara a fost convertită  la creștinism de către doica ei.

DSC_0857.jpg

Acestă bijuterie unică de arhitectură gotică târzie a fost începută în 1388 și  finalizată 500 de ani mai târziu. Catedrala a fost dedicată patronului minerilor Saint Barbara, orașul, fiind cunoscut, în timpurile medievale, pentru minele sale de argint. De la terasa de deasupra orașului,se poate vedea un număr mare de monumente de toate tipurile și stiluri de artă, care au determinat că zona să intre pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

DSC_0888.jpg

DSC_0955 (1).jpg

Interiorul e tipc catedralelor gotice, rece dar, în același timp, intim, cu vitralii superb colorate ce lasă să treacă doar fâșii de raze de soare.  Mă simț mereu atât de mică în bisericile acestea gotice, atât de insicnifianta în măreția lor.

DSC_0906.jpg

DSC_0898.jpg

După ce am ieșit din catedrală, am intrat în capela alăturată acesteia, unde avea loc o expoziție de artă. Cupole lărgi, aceeași liniște, aceași uitare de sine pe care le-am trăit și în superba Sfânta Barbara.

DSC_0912.jpg

Am pornit ușor, către centrul orașului, către o terasă aflată la umbra pomilor,  ascunsă atât de privirile turiștilor curioși cât de razele soarelui puternic de iulie:).

DSC_0960.jpg

DSC_0963.jpgAm plecat spre Praga cu zâmbetul pe buze că am reușit să descopăr un nou loc fenomenal. Așa că te laș  să  te bucuri și tude o excursie într-o locație plină de mister:).

DSC_0865.jpg

Karlstein (Karlštejn) – castelul de lângă Praga

Cehia are atât de multe locuri frumoase încât cu greu aș găsi timpul să scriu si să povestesc despre ele. Există numeroase orașele, sătuce și castele pierdute printre munți și dealuri ce pot vizitate într-o singură zi.

DSC_0936

Karlstein (Karlštejn) este unul dintre ele și se află în topul destinațiilor turistice din vecinătatea Pragăi.

DSC_1025.jpg

Azi este momentul să discutăm despre unul dintre cele mai frumoase castele, locul perfect unde să fugi câteva ore din agitația capitalei cehești și să descoperi o lume atât de misterioasă, ascunsă adânc în inima pădurii.

DSC_0914.jpgDSC_1032.jpg

De la Praga se poate lua trenul, care face cam 40 de minute și costă cam 200 de coroane cehești. Imediat ajunsă în gară din Karlstein am fost surpinsă de micul orășel, elegant și pierdut printre munți.

DSC_1055.jpg

Prima data când am ajuns să vizitez Karlstein, prin 2009, mi-a rămas în memorie ca acel castel ce semăna izbitor cu Bran ul de la noi. Revăzând zona în 2015, mi-am dat seama că, deși cu aceeași arhitectură medievală, castelul cehesc, avea un plus de eleganță față de mult mai cunoscut loc „al lui Dracula” :).

Întregul sătuc trăiește și se dezvoltă de pe baza turismului și tot ceea ce există împrejurul său are legătură cu mărețul castel.

DSC_0940

Castelul a fost construit în secolul al 14-lea (1365), locația sa, extrem de bine păzită de munți și păduri, transformandu-l în locul perfect de ascuns bijuteriile Imperiului Roman. Ridicat la inițiativa lui Carol al IV-lea, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului (de la stilul gotic la cel renascentist)  dar a jucat mereu un rol important în istoria Cehiei.

DSC_1061

  •  Rezervă biletele pentru a vizita castelul în avans 

Deoarece știam că cel mai indicat ar fi să rezerv un bilet pentru turul castelului înainte de ajunge la locație, din cauza aglomerației din timpul veri, am cumpărat biletul online (direct de pe site ul oficial).

DSC_1060.jpg
Primul tur include interioarele istorice ale camerelor imperiale și etajele superioare sau inferioare ale turnului Marian. Prețul turului e de 270 de coroane și durează în jur de o oră să parcurgi toate camerele și să  asculți povestea ghidului.

Cel de-al doilea tur constă într-o vizită a etajelor superioare ale castelului dar și panorama din vârful turnurilor de apărare. Biletul este 150 de coroane și trebuie să îți rezervi cam 40 de pentru a vedea tot ceea ce se poate.

DSC_1082.jpg
Cel de-al treilea tur este și cel mai complex dintre toate, cu o durată de aproximativ o oră și jumatate și un cost de 330 de coroane.  Acesta permite vizitarea capelei Sfintei Cruci (se că spune aici se mențin frânturi din crucealui Constantin), librăria și colecția de castelului cât și podul suspendat de lemn.

DSC_1052

  •  Ascultă cu atenție povestea ghidului 

Ceea ce mi s-a părut destul de interesant a fost că ghidul deținea un  buchet de chei ca să deschidă și să închidă toate ușile din castel. Pe masură ce treceam de la o cameră la alta, el era nevoit să închidă ușa din camera anterioară.   L-am întrebat de ce era necesară o astfel de  măsură de siguranță (eu  văzand-o mai mult că o relicvă a trecutului) și mi-a spus că aceasta era o acțiune pentru a preveni orice intrus să pătrundă și să deterioreze camerele în afara tururilor ghidate.

DSC_1081.jpgToate cele trei dintre clădirile principale de la Karlstejn au fost bogat decorate cu picturi murale, picturi panou și, într-o mai mică măsură, vitralii. Cele mai importante zone au fost decorate în relief de aur cu pietre dure încrustate. Așa cum am menționat și mai sus, castelul a suferit numeroase modificări de-a lungul vremii, păstrându-și încă frumusețea orginala.

DSC_0942.jpgCeea ce trebuie să știi, încă de la început, e că cele 3 tururi descrise mai sus nu sunt organizate pe toată durată anului. Ele sunt opționale pe perioadă verii, când Karlstein devine locul preferat pentru toți cei care doresc o mică excursie de câteva ore în afara mult mai vestitei, Praga.

Castelul este format din trei părți, amplasate pe trei terase la niveluri diferențiate; fiecare nivel are o poveste diferită. Pe cel mai jos nivel se afla Palatul Imperial (Císařský palác), deasupra sa este Turnul Marian (Mariánská věž) și, ultima terasa, Big Tower (Velká Vez).

DSC_0031.jpg

Se spune că piatra folosită la construirea turnului central a fost adusă de către mineri de la Kutná Horă prin tunelurile secrete. Aceste tuneluri au fost construite la peste 70 de metri adâncime pentru a aduce apa din râul Berounka. Lipsa apei curente la castel a fost mereu o problemă cunoscută doar de către  împărat și minerii care ajutau la aducerea sa prin tuneluri. După finalizarea construcției toți cei care au particpat la acest plan de deviere a apei în interiorul castelului au fost masacrați pentru a ascunde secretul.

Capela din complex face legatura printr-un pod de lemn, între camerele împăratului din castel,  și Marele Turn, care e si cel mai înalt punct al castelului.

DSC_1092.jpg

Dincolo de castel, Karlstein (Karlštejn) este un sat foarte dinamic și încântător Există numeroase terase, magazine de suveniruri dar și un muzeu micuț ce prezintă arta cristalului de Bohemia. Curtea muzeului este extrem de drăguță, o oază de liniște pe străzile agitate de turiștii obosiți de la urcușul scărilor către castel:).

DSC_0944.jpg

DSC_0928.jpg

  •  Admiră pădurea ce înconjoară castelul 

După ce ai încheiat turul  castelului, poți să te pierzi puțin în pădurea de lângă și să te bucuri de mult verde și multă liniște, alături de plante și mici vietăți protejate de lege.

DSC_1013.jpgDSC_0960.jpgDat fiind că această excursie va ocupa întreagă zi, nu uita să savurezi și o porție bună de mâncare cehească la una dintre multele terase pitorești de la poalele castelului.  Atenție mare la albine  pentru că sunt peste tot:)! 

Dar pe  lângă toate cele descrise mai sus, te invit să încerci să mai descoperi câteva lucruri intersante de făcut în acest sătuc străbatând străduțele mici și, uneori, încă prăfuite: )

DSC_0935 (1).jpg

Valencia – flamenco și sangria

Primăvara este momentul perfect pentru o scurtă vacanță în Spania pentru a ne bucura de paella și sangria, pentru a miroase flori de portocal și a ne „îmbăta” cu flamenco și mișcări senzuale de dans:).
DSC_0369.jpg
La începutul anului am decis că locația pentru city break ul de anul acesta să fie Valencia, cel de-al treilea oraș ca mărime și frumusete în Spania, care la sfârșitul lui martie se bucură de cel mai cunoscut festival al lumii iberice: Las Fallas.

DSC_0018.JPG

Valencia are un amestec de clădiri vechi și noi, oferindu-i imaginea perfectă a distracției și culturii. De la castele medievale și turnuri, la modernism și arhitectură art deco, și, desigur, o mulțime de locuri pentru a mânca, bea sau asculta spectacole live.

DSC_0290.jpg

Am aterizat la Valencia într-o sâmbătă seara (zbor cu Wizzair – plecare din București la 6:30 după-amiza) și am ajuns în timp pentru a ne bucura de ultima seară de festival Las Fallas.

Să începem să descoperim ce se poate face în câteva zile în acest oraș al distracției spaniole:) .

DSC_0309.jpg

  •  Distrează-te cu Las Fallas – cea mai mare fiesa a primăverii 

DSC_0005.jpg

Înainte de a descrie orice altceva în Valencia voi vorbi despre această sărbătoare a nebuniei și veseliei duse la extreme:). Las Fallas este principala fiesta din calendarul Valenciei, și este numărul 1 din lista de activități interesante de făcut în acest oraș atât de iubit al Spaniei. Festivalul ține o săptămana și se încheie pe data de 19 martie.

Ce am găsit când am ajuns în centrul orașului sambătă? Păpusi uriașe de carton și o mare de localnici în costume tradiționale, cântând și dansând alături de mii de turști. Peste 700 de focuri în aer liber sunt aprinse în ultima zi a festivalului, arzând păpusile incredibile, plasate în toate cartierele .

DSC_0019.JPG

Haosul părea că a pus stăpânire pe Valencia: sticle de bere, căni de ciocolată caldă, conuri de churros și buñuelos, o mare de oameni dornici să surpinda spectacolul de artificii ce lumina cerul constant, încercand și să se ferească de zecile de petarde aruncate la nimereală la picioarele lor.

DSC_0013.jpg

  •  Încarcă-te de energie în Piață Centrală 

DSC_0489.jpg

Piața Centrală (Mercado Central) este locata intr-o cladire superba iar  mersul pe jos printre aleile sale este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteți face în Valencia. Construita cu un secol în urmă, în stil Art Nouveau,  este cel mai mare centru dedicat produselor proaspete în Europa.

DSC_0116.jpg

DSC_0491.jpgPlimbați-vă pe aleile sale fermecătoare, fiecare marcată cu un alt nume și semn. Ascultă murmurul de voci care marchează ritmul vieții de zi cu zi. Cumpăra fructe recent culese din livezile din apropiere și bucură-te de un sandviș cu „hamon” (șuncă) și pâine proaspăt scoasă de la cuptor.

DSC_0487

DSC_0490

  •  Fă o plimbare în Grădinile Regale și Gradina Botanica

DSC_0515.jpgValencia e plină de parcuri și grădini iar spaniolii acordă o mare importantă spațiului verde și activitatirlor în aer liber. Cele mai frumoase și cunoscute  parcuri și grădini sunt Turia, Cabecera, Glorietă și Monforte.  Însă cele care îți tăie respirația cu frumusețea lor sunt Grădinile Regale și Botanică.

DSC_0285.jpgGrădinile Regale sunt extrem de frumoase – mai ales în contrast cu parcurile de pe malul râului, cum ar fi Turia. Populare și aproape de Universitate, grădinile regale pot fi extrem de ocupate într-o duminică după-amiază sau în timpul festivalului Fallas. Am mers în timpul săptămânii și era relativ gol ceea ce mi-a dat șansa să mă bucur de liniște și de spațiul atât de viu colorat.

DSC_0550.JPGGrădină botanică este o oază de liniște și pace, scăparea perfectă de la agitația orașului. Proprietate a Universității din Valencia, grădinile sunt pline de plante rare și floră mediteraneeană pe cale de dispariție. Grădina a avut inițial o locație diferită în 1567 și era axată pe studiul plantelor medicinale.

DSC_0407.jpg

DSC_0408.jpgCe am aflat aici? Pe lângă vasta expoziție de plante superbe, printre aleile grădinii botanice viețuiesc și 50 de pisici, adoptate de o asociație de protejare a acestora, fiecare dintre ele fiind botezată diferit. Chiar la intrare există și un mesaj care cere vizitatorilor să nu hrănească piscile deaorece acestea sunt atent îngrijite de către membrii asociației.

DSC_0394.jpgAm rămas plăcut impresionată de curățenia din parc și m-am lasta purtată de frumosul miros de flori de portocal și iasomie:). O carte și o cafea bună sunt igredientele perfecte ale unei după-amieze liniștite în Grădină Botanică din Valencia:)

DSC_0357.jpg

DSC_0367.jpg

  • Admiră orașul din vârful catedralei (turnul La Miguelete) 

DSC_0281.jpgOrașul vechi are un număr incredibil de lăcasuri de cult și multe dintre ele sunt incredibil de frumoase, merită o privire în interior dar și din vârful turnurilor. Catedrală din Valencia a fost construită între 1252 și 1482 pe locul unei foste moschei și, probabil, un templu român dedicat zeiței Diana.

Exteriorul complexului Catedrală din Valencia este în cea mai mare parte gotic. Neobișnuitele arcade sunt deschise în jurul absidei și orientate spre nord-mi-au amintit puțin și de Colosseumul roman.

 .DSC_0210.jpg

Turnul octogonal, La Miguelete (sau Micalet), are 207 trepte care pot fi escaladate pentru o vedere spectaculoasă asupra catedralei și orașului. Turnul este renumit pentru consacrarea sa în ziua de Sf. Mihail din 1418.

DSC_0192De sus orașul arată cu adevărat magic iar eu am ajuns acolo în Duminica de dinainte Paștelui Catolic, perioadă în care orașul arată ca un furnicar, cu zumzet de sărbătoare și credința. DSC_0155.jpgDSC_0194.jpg

  • Plimbă-te pe străduțe și admiră zidurile acoperite de graffiti 

DSC_0349.jpgValencia e renumită pentru muzeele sale și pentru respectul pe care îl acordă artei. Ceea ce trebuie însă menționat e că în Valenca există și un alt tip de artă decât cea clasică admirată doar în muzee: artă stradala (street art-graffiti). Datorită, în mare part, a doi artiști de stradă incredibil de talentați,  Escif  și Hyuro, Valencia se confruntă cu ceva ce seamănă cu epoca renascentistă în arta stradală.

DSC_0343.jpgM-am pierdut pe străduțe și de fiecare data nu m-am putut abține să nu fotografiez fiecare perete pe care apărea o explozie de culoare ce crea o poveste. Recunosc că nu sunt o mare cunoscătoare a artei graffitt ului însă este cu adevarat frumos să vezi o asemenea libertate de exprimare a unei altfel de arte: ceva modern dar atât de plin de talent:). DSC_0338.jpgAșa că îți sugerez să te oprești la una din terasele micuțe de pe lângă acești pereți plini de graffiti și să savurezi o cafea bucurându-te de spectacolul agitat al trecătorilor:).DSC_0215.jpg

  •  Petrece o zi la Muzeul Artelor și Științelor / Oceanograf

DSC_0653.jpgZona muzeului de Arte și Științe este că un mic oraș într-un alt oraș mult mai mare: Valencia:). Ea cuprinde un complex de șase clădiri futuriste și este atracția cea mai emblematică din Valencia. Preferatul meu absolut este Oceanograful!

DSC_0660.jpgÎnainte de a mă pierde câteva ore bune printre pești, balene și delfini, m-am oprit să admir imensitatea arhitecturală a complexului de Arte și Științe. O îmbinare perfectă de culoare, armonie a fiecăreia dintre cele 6 clădiri ce ascund miracole artistice:).

DSC_0689.jpgNu m-am așteptat să mă simt ca un copil entuziasmat care râde în fața acvariilor imense, care se lasă purtat de un vis atunci când se plimbă prin tunelul subacvatic de peste 70 de metri. Acesta este cel mai mare acvariu din Europa și adăposteste specii marine din întreaga lume, inclusiv din  Marea Arctică, apele tropicale și Marea Roșie.

DSC_0794Exista 12 clădiri, care recreează perfect toate ecosistemele marine de pe planetă. Speciile care populează aici includ balene beluga, pinguini, morse, broaste testoase, meduze și crustacee.DSC_0764.jpg

DSC_0784.jpgDincolo de minunăția de a te plimba „împreună” cu balenele și pisicile de mare, mai poți afla foarte multe detalii despre păsări care se găsesc în zonele umede, cum ar fi rezervația naturală din apropiere la’Albufera, sau despre specii care populează pădurile tropicale. În total, există peste 45.000 de animale de la peste 500 de specii diferite care trăiesc în Oceanograf. DSC_0808.jpgCeea ce m-a fascinat a fost insă spectacolul cu delfini. Nu mai fusesem de când eram mică la un asemenea show și am rămas uimită să văd conexiunea creată între antrenori și delfini, să cunosc mai multe despre salvarea acestora și cum aș putea acorda primul ajutor în cazul în care un asemenea manifer ar avea nevoie:).

DSC_0826.jpg Dicolo de spectacol a fost și o lecție pentru mine. Ceea ce pot spune însă e că întreaga poveste a fost exclusiv în spaniolă, așa că dacă nu stăpânești această limbă va fi destul de greu să înțelegi relatarea dincolo de muzică și acrobații cu delfini. DSC_0824 (2).jpg

DSC_0857.jpg

  •   Mănâncă, bea și distrează-te cu mișcări senzuale de flameco 

DSC_0438.jpgValencia are o viață culturală extrem de bogată așa că putem vorbi enorm de mult despre muzee, artă și istorie însă această mini excursie nu a fost despre toate acestea.  A fost un city break pentru a celebra primăvară și prietenia, de a ne bucura de muzică, artă culinară mediteraneană și sangria:).

DSC_0434.jpgAm ales să mergem la un spectacol minunat de flamenco: dans și muzică, armonie și candoare, senzualitate și bucurie absolută.

DSC_0448.jpgCafe del Duende susține de 2 ori pe săptămâna concerte de flamenco cu artiști locali intr-un spațiu mic și intim, în care pentru 10 euro primești o băutură (evident am optat pentru sangria) cât și un spectaol extraordinar.

DSC_0431.jpgDSC_0436.jpgCe am mai savurat în Valencia? Paella valenciană cu carne de pui, paella cu fructe de mare, creveți și calamari prăjiți cu usturoi, o bombă de savoare și gust pentru papilele gustative.

Valencia e renumită pentru tapas (aperitive) pe bază de pește și produse naturale. Am luat cina într-un local boem și elegant în care se serveau aceste „tapas” și am gustat sardine în ulei, ton cu salată de ardei copți și brânză cu măsline.

pic56.jpgRecomand cu căldură bristroul Racó del Turia, o afacere de familie încă din 1935, condus cu stoicism de o doamnă extrem de simpatică dar care va comunica fie doar în spaniolă sau în limbajul mâinilor:).

DSC_0617.JPGPentru un mic dejun savuros și plin de gust am apelat la o mică patiserie, Dulce de Leche Boutique pe care am găsit-o pe Google și care s-a dovedit o idee genială. Locul perfect de stat la cafea, prăjituri și bârfă cu fetele, în care să pierzi câteva minute bune în fața vitrinelor cu bunătăți, care mai de care mai savuroase și apetisante:). pic5.jpgDSC_0640.JPG

  •  Încheie călătoria cu o plimbare în port sau pe plajă și bucură-te de un oraș colorat și plin de viață:) 

DSC_0451Numărul de opriri al  navelor în Juan Carlos 1 Royal Marină este mereu în creștere.  Iubitorii de bărci au auzit de vase, cum ar fi regina Elisabeta a II, Navigatorul Mării și Strălucirea mărilor – care au făcut escală în Valencia de-a lungul timpului.

DSC_0454Este locul ideal penru o plimbare la prima oră a dimineții: liniște și flori și „parfum” de apă sărată:).DSC_0475.jpgNu uita că Valencia are și o plajă extrem de drăguț amenajă, care vara devine inima orașului și se transfomă în prima locație preferată de turiști și localnici. Noi am făcut o scurtă plimbare însă vremea nu a fost deloc favorabilă încât să ne bucurăm cu adevărat de soare și mare. DSC_0613.JPGAm avut în Valencia 4 zile cu adevărat relaxante în care cuvintele definitorii au fost Veselie și Prietenie:). 

DSC_0495.JPG

Istanbul – explozie de culoare și parfum

 Încă de când am văzut prima dată Istanbulul, m-a fascinat cu haosul său, cu explozia de culori și mirosuri tipice singurului oraș care se întinde pe două continente (Asia si Europa) legate printre ele de podul ce trece peste Bosfor.

DSC_0456.jpg

Podul ce face legatura intre partea asiatica si cea europeana a Istanbului

Istanbul este unul dintre marile orașe ale lumii faimos pentru monumentele sale istorice și frumusețile pitorești. Minunata capitală turcească are o istorie de peste 2500 de ani, și încă de la înființarea sa pe această intersecție strategică a terenurilor și a mărilor, orașul a fost important punct comercial al lumii vechi.

Este locația perfectă pentru o scurtă escapadă de primăvară fie cu avionul (există atât low cost pe rută București – Istanbul) sau cu mașina personală ( cam maxim 9-10 ore de condus).

Asta  am ales să  fac cu prietenii mei anul trecut: un scurt city break la Istanbul, 4 zile de bătut orașul,  admirat partea veche  a  orașului,  delectat cu baclavale  pierdut vremea la cafele și ceaiuri parfumate.

DSC_0766.jpg

Celebrul Turkish delight (rahat)

Să vedem deci ce putem facem câteva zile în minunata capitală și cum putem să ne organizăm cât mai bine, astfel încât să avem timp să vizităm aproape tot ce definește istoria și magia acestui oraș. Inutil să spun că Istanbulul este imens și să te pierzi în el nu este imposibil sau și, mai rău, să riști să stai mai mult în trafic decât vizitând obiective turistice.

Nu uita că hartă și măsurile de siguranță sunt absolut necesare într-o „nebunie” ca aceasta, unde fie și de la urlete de negustori sau claxoane de șoferi exasperați și tot ai toate șansele să te rătăcești:). Haos – așa aș descrie traficul turcesc.

De aceea primul sfat pe care îl dau (în cazul în care ați ajuns cu mașină personală) este să o parchezi undeva sigur (și pentru asta există un cost destul de măricel, necesar de altfel) și să străbateți Istanbulul cu mijloacele de transport în comun sau chiar pe jos (dacă ai o rezistentă foarte mare la efort:)).

Acum că am stabilit regulă de bază a unei vizite în Istanbul, să descoperim acele minunății istorice ce l-au făcut să fie una dintre destinațiile turistice preferate ale europenilor.

  •  Descoperă magia moscheelor încărcate de cultură și istorie 

DSC_0171 2.jpg

Orașul celor 2 continente e caracterizat de multitudinea lăcașelor de cult tipice unei țări musulmane, acestea fiind mai mult decât un simplu loc în care lumea se roagă: sunt simbolul unui popor care a condus jumate de Europă.

Fostul Constantinopol, pe  parcursul unui mileniu a fost stindardul civilizației și culturii europene medievale, păstrătoare ale tezaurului de cultură, artă și civilizație antică.

DSC_0635.jpg

 Cel mai frumos apel de rugăciune pe care l-am ascultat a avut loc între Moscheea Albastră și Hagia Sophia (care, deși nu mai este o moschee, incă mai păstrează o cameră de rugăciune). Un singur muezin cântă o parte din rugăciune și apoi cel de-al doilea răspunde din celălalt minaret. A fost un lucru magic de experimentat, așa că dacă te afli în zonă, în timpul rugăciunii, îți sugerez să iei un loc pe una dintre băncile din parc pentru a asculta acest cântec  cutremurător.

 Începe turul acestor moschei vizitând bijuteria coroanei: Hagia Sofia

DSC_0173.jpg

Hagea Sofia

Această minunată moschee a fost contruită între anii 532 și 537 și a fost martoră a peste 1000 de ani de istorie și civilizație. Bijuteria arhitecturală face legătura între epoca lui Constatin și Imperiul Otoman, fiind inițial biserică creștină și transformată abia apoi în moschee. În ziua de azi, Hagia Sofia este un muzeu laic și are doar o singură cameră destinată rugăciunii.

DSC_0611.jpg

Clădirea este un simbolic eclectic al istoriei Istanbului, cu frumoase mozaicuri creștine, îmbinată genial cu caligrafia islamică. Biserică Sfântă Sofia, se poate vizită în cartierul Sultanahmet în fiecare zi de marți până duminică de la 9:30 pană la 04:00.

 Oprește-te și admiră Moscheea Albastră 

DSC_0392 (1).jpg

Mosheea Albastra

Piața din față moscheei albastre este mereu plină de turiști, poate mai mult decât de credincioși. DSC_0495.jpg

Ahmed Sultan a fost determinat să construiască o moschee care ar fi putut rivaliza cu Hagia Sophia, aflată în apropiere, și cei mai mulți ar fi de acord că el a realizat această sarcină cu succes – sau cel puțin a fost aproape. De la începutul anilor 1600, Moscheea Albastră a fost simbolul culturii musulmane turcești și devenit una dintre cele mai mari atracții  turistice din vechiul Constantinopol.

DSC_0122 (1).jpg

Mosheea Albastra

Dincolo de turiștii plini de admirație și dincolo de miile de aparate de fotografiat ce își îndreaptă obiectele către Moschee, ea este un sit religios, este locul în care mii de credincioși vin și se roagă, așa că regulile trebuie respectate de absolut toată lumea care îi călca pragul (fie în timpul rugăciunii sau în afară acesteia). Femeile ar trebui să poarte vălul musulman, așa cum este obiceiul – acesta se poate împrumută de aici fără probleme. În același timp, absolut toată lumea trebuie să pășească pe covoarele pufoase desculță, la ieșirea din moschee fiecare primind șosete de plastic și o pungă pentru a-și purta propriile încălțări.

DSC_0386.jpg

Interiorul Moscheei Albastre

Denumirea vine de la culoarea cupolelor, de un albastru absolut magnific, acoperit cu modele aurite, ce te duc cu gândul la cerul înstelat. Eleganța, imensitatea, tăcerea pe care parcă o împune celor ce călca pe sub candelabrele sale, toate acestea o determină să rămană, după secole, simbolul măreției otomane.

DSC_0378.jpg

DSC_0374.JPG

Am văzut numeroase moschee în această excursie însă Moscheea Albastră mi s-a părut extravagantă și pioasă în același timp. Odată intrată în ea, am știut că orice alta pe care o voi vizita în Istanbul nu va mai putea să o echivaleze. Și așa a fost:).

  •  Simte viață regală a imperiului Otoman vizitând Palatul Topkapi
DSC_0321.jpg

Palatul Topkapi

Palatul Topkapi a servit sultanilor otomani între 1465-1856 şi este unul dintre cele populare atracţii din Istanbul. Palatul are o arhitectură strălucitoare, curţi interioare amenajate, exponate impresionante.  Topkapi a devenit oficial un muzeu în 1924, la scurt timp după sfârşitul erei otomane.

DSC_0358.jpg

Curtea interioara a Palatului Topkapi

Palatul Topkapı era centrul administrativ educațional și de arta din centrul Imperiului, de la Mehmed Cuceritorul până la Sultan Abdulmecid, care a fost sultanul cu numarul 31:).

Cu toate că Palatul a fost abandonat de dinastia otomană, prin mutarea la Palatul Dolmabahçe la mijlocul secolului al 19-lea, Palatul Topkapı a fost protejat de importanța sa de fiecare dată. Palatul Topkapi a fost, de asemenea, reședința Haremului imperial.

DSC_0327.jpgBiletele se pot cumpăra fie separat, pentru fiecare dintre atracțiile din incită palatului sau pentru toate la un loc (din păcate nu există un discount dacă optezi pentru un singur bilet cumulativ). Oricare ar fi alegerea ta, trebuie să iei în considerare nu doar coada de la mașinile pentru bilete (se pot cumpără fie de la un ghișeu sau de la roboței) ci și cozile infernale care se vor crea în față fiecăreia dintre expoziții.

DSC_0324.jpg

Grădinile palatulului sunt pline de flori și palmieri, porțile care se deschid pentru a face legătura între o curte și cealaltă, dau către Bosfost și te fac să visezi, fie și pentru o secundă, la povești cu sultani puternici, regine decăzute și haremuri pline de concubine frumoase.

DSC_0347.jpg

  •  Continuă să descoperi bogăția Imperiului Otoman în Palatul Dolmabahçe
DSC_0419.jpg

Palatul Dolmabahce

Palatul Dolmabahce a fos construit în secolul 19-lea și este unul dintre palatele cele mai strălucitoare din lume.  Acesta a fost centrul administrativ al defunctului Imperiului Otoman, ultimul sultan otoman având reședința acolo.

DSC_0421.JPG

Gradinile luxuriante – palatul Dolmabahce

După fondarea Republicii Turcia, la Ankara, Mustafa Kemal Ataturk (marele lor erou național) a transferat toate funcțiile guvernamentale aici iar  în vizitele sale la Istanbul, ocupa doar o cameră mică, la Palatul Dolmabahce. Noua replublică trebuia să renunțe la somptuozitatea și grandomania vechiului imperiu, însă palatul a rămas simbolul eleganței și rafinamentului.

DSC_0425.JPG

Palatul găzduiește enorm de multe colecții de pictură și tapiserie dar și, cel mai mare candelabru din lume. Acesta, făcut în întregime din cristal, a fost trimis cadou de către Regina Victoria a Angliei, și este creat  din 750 de becuri cu o greutate de 4,5 tone.

DSC_0428.jpg

  •   Fă o plimbare cu vaportul pe Bosfor și admiră imesitatea orașului   

DSC_0551.jpgÎnainte de a te urca pe vapor, savurează un sandviș cu scrumbie afumată și lămâie. Aici vin pescarii cu pește proaspăt pescuit din Bosfor, pe care îl pun pe grătar și îl servesc cu varză, lămâie și pâine proaspătă. Nu arată deloc fancy și nici prea igienic:) însă pot spune că a fost cel mai bun și savuros sandviș cu pește la grătar mancat vreodată:).

DSC_0742.jpg

Pescuitul la apus de soare

DSC_0548.jpg

Scrumbie proaspata la gratar pe malul Bosforului

Plimbarea pe Bosfor te va face să înțelegi de ce acest oraș a putut fi capitală unui Imperiu: Palatul Dolmabahçe, ruinele Rumeli, Turnul Maiden, și multe moschei, vile și grădini, toate acestea îți vor desena „harta” fostului Constantinopol din mersul lin al vaporului.

DSC_0739 (1).jpg

Peisaj de pe vapor

DSC_0184 (1).jpg

DSC_0696.jpgAm stat pe puntea vaporului timp de o oră și nu m-am putut sătura să admir priveliștea, să descopăr minunății arhitecturale pe ambele părți ale Bosforului, să caut diferență între partea elegantă Europeană și cea antică Asiatică.

DSC_0361.jpg

DSC_0142.jpg

  • Negociează chilipiruri în Marele Bazar

DSC_0471.jpg

Marele Bazar din Istanbul este un loc pentru cumpărătorii care au o pasiune de a negocia fiecare bănuț. Cu  mult peste 3.000 de magazine pe o suprafață de 61 de străzi, acest loc este amețitor. Vei observa că unele alei se specializează pe anumite mărfuri: genți de piele, obiece de argint, covoare, ceramică sau condimente. Majoritatea lucrurilor pe care le vei găsi aici sunt fake  ale unor nume din industria modei dar ceea ce cred că atrage cel mult, este acea nebunie de negocia orice, un fel de concurs cu cine țipa mai  tare: clientul sau vânzătorul:).

Trebuie să recunosc că a fost o experiență, una care nu mi-a adus prea mult beneficiu financiar deoarece unele suveniruri erau mai scumpe aici (fie și după negociat) decât la unele tarabe din centrul orașului:). Dar nu ești turist adevărat dacă nu ai fost păcălit măcar o data în Turcia:).
DSC_0476.jpg

  •  Pierde-te în Bazarul Egiptean de Mirodenii 

CSC_0825.jpg

Condimente, fructe uscate, brânzeturi, mezeluri, gemuri, nuci și semințe, rahatul turcesc cu numeroase gusturi (Turkish Delight) și alte alimente umplu cele mai multe magazine.

DSC_0753.JPG

Nu e de mirare că aceasta este spațiul prim de vânzare cu amănuntul, chiar la capătul sudic al podului Galata de pe Cornul de Aur, în districtul Eminonu, chiar lângă Moscheea Noua (Yeni Cami).
DSC_0186.jpg

Ceea ce m-a fascinat a fost că fiecare neguctor încerca să ne convingă să cumpărăm marfa lor, oferindu-ne să gustăm ceea ce aveau la taraba lor. După vreo 2 ore bune de plimbat printre tarabe, cântăream cu câteva kilograme mai mult de la baclavale, rahat, fistic și saraili. DSC_0768.jpg

Tot aici poți savura gustoasele fresh uri de rodie, tipic turcești, și să te bucuri de fructele proapete ce atârnă elegant la fiecare tarabă.

DSC_0494.JPG

  •  Savurează mâncarea turcească 

Așa cum spuneam la începutul acestei relatări, Turcia e parfum și e culoare și, mai ales, e gust:). Un gust de mâncare codimentată, plină de savoare și de pasiunea pentru gătit. Eu sunt din Dobrogea așa că am crescut cu aceste feluri de mâncare, bunica gătind foarte des suberek, musaka și baclavale:).

Cea mai bună mâncare pe care am servit-o a fost în acele „bodegi” de la marginea străzii, în care turiștii evită să intre. Doar în aceste locații kebab ul (iskender kebab) are gust autentic, Ayran ul e proaspăt și chelnerii (deobicei mici afaceri de familie) sunt cei mai fericiți să vadă turiști. Nu am fost țepuiti la preț (asta dupa ce în prima zi platisem mult și plecasem flămânzi dintr-un restaurant chiar elegant). Ne-am intors timp de 4 zile datorită ospitalității și bucuriei cu care eram întâmpinați la aceeași veche „bodegă” din Taksim:) .

Donner Kebab sau Iskender avea un gust absolut senzaținal pană și pentru o fată ca mine, care evită carnea de oaie, servit alături de un pahar mare de Ayran. Bineînțeles se poate face și cu carne de pui, vită sau chiar vegetarian însă rețetă autentică e cu oaie. Am băut cafea turcească la nisip sau ceai negru servit cu 2 cubulețe de zahăr în pahare pictate manual.

DSC_0751.jpg

 Dar ce ar fi Turcia fără dulciurile ei puternic însiropate, cu gust de fistic și migale sau miere?! Așa că dincolo de alte feluri de mâncare, eu am savurat din plin deserturile: budincă de orez cu de dulceața de trandafir (Sütlaç), baclavale, saraili, înghețată turcească ușor lipicioasă dar atât de bună (dondurma) sau fructe proaspete.

CSC_0824.jpg

DSC_0763.JPG

  •  Plimbă-te pe bulevardul Taksim și nu îți refuza o sesiune de shopping 

DSC_0738 (1).jpg

Taksim este strada lor principală de shopping, cu mărci pentru buzunarul tuturor. Piața Taksim a fost inițial punctul în care erau colectate rezervele de apa din alte părți ale orașului (de unde și numele – rezervor de apă). Această utilizare a zonei a fost stabilită de către Sultan Mahmud I.
Este un cartier turistic și de agrement, renumit pentru restaurante, magazine și hoteluri. Acesta este considerat inimă Istanbulului modern, cu stația centrală a rețelei de metrou din Istanbul. Într-una dintre zile poți merge să te bucuri de viață de noapte într-un bar cu muzică live.

CSC_0737.jpg

Tot ceea ce am scris mai sus arată cât de frumos și minunat și colorat e Istanbulul: tot ceea ce trebuie să ne determine să fugim câteva zile și să ne pierdem pe străzi și străduțe:). Însă nu trebuie să uităm că mergem într-o altă cultură, și oricât de europenizat e orașul, și oricât de bine dezvoltat economic, este până la urmă o urbe musulmană. Așa că trebuie să ținem cont să ne purtăm adecvat, să respectăm regulile nescrise la intrarea în moscheei, să îmbrăcăm decent încât să nu atragem priviri pe stradă.

Noi am ales un hotel, care pe booking.com, arată foarte bine dar care în realitate ne-a dat foarte multe emoții de la început. Situat, în teorie, foare aproape de Taksim, acesta se afla de fapt pe o strădută care ne-a dat emoții, lipsit de sigurantă și într-o zonă în care nu îți doreai să te pierzi după apusul soarelui. Cirrus Blue Suites s-a dovenit în prima fază o dezamăgire pentru mine și prietenii mei dar, după o ceartă cu managerul, am reușit să obținem camere foarte curate și chiar și un coș cu fructe :).

Dacă ai rezolvat toate chestiunile logistice (transport și cazare), încearcă doar să te bucuri de viața Istanbului: vie și animată:) .

DSC_0556.jpg

DSC_0355 (1).jpg

Varșovia – pasărea Phoenix a Poloniei (partea 2)

Așa cum spuneam în prima parte a descrierii mele despre Varșovia, în această a doua povestire voi încerca să dau câteva sugestii despre cum ne putem relaxa atunci când nu mai avem chef de muzee și de istorie (orice legat de distrugerea armatei naziste).

Să mergem deci să cunoaștem parcurile din Varșovia, restaurantele și cluburile în care putem să savurăm un cocktail și muzică bună.

DSC_0318.jpg

Varsovia noaptea

  •  Fă o plimbare lungă în Łazienki Park

Parcul Łazienki este cel mai mare din Varșovia, încărcat de istorie și cultură, cu peste 76 de hectare de „verde”, este unul dintre cele mai importante destinații în timpul unei mici excursii în capitală.

DSC_0383.JPG

Lazienki toamna tarziu

Łazienki oferă o gamă largă de activităti și evenimente culturale, pe  lângă plimbările în aer liber. Este, de asemenea, un loc important pentru iubitorii de muzică. Timp de 50 de ani, lângă cel mai faimos monument Frederic Chopin,  în zilele de weekend,  pe timpul verii, au loc concerte gratuite de pian, locul fiind preferat atât de turiști dar și de iubitorii de muzică.
DSC_0350.JPG

Statuia lui Chopin din parc

Grădinile Regale Łazienki  fost create de către regele Stanislaw  secolul  XVIII-lea conținând Palatul de pe  Insulă si Orangeria, ambele transformate azi  muzee.
Stanisław a transformat Palatul de pe insulă intr-un muzeu vila in care a prezentat cele mai valoroase picturi din colecția sa (peste 2.289 de opere de artă ai marilor artiști europeni). 
DSC_0476.JPG

Castelul de pe apa

DSC_0521.JPG

Grădinile regale din Łazienki reprezintă o soluție relaxantă atât pentru părinții încântați  de viată culturală bogată cât și pentru copiii îndrăgostiți de micile vietăti de pe lângă palat: fazani, veverițe, lebele, rațe și gâște:)).
DSC_0581.jpg
IMG_3119.jpg
Intrarea în Palatul de pe Insulă  se poate face între orele 11:00  16:00 pm, în  fiecare zi a săptămânii iar biletul  jur de 25 de zloți (reduceri fiind aplicate copiilor, studenților și pensionarilor).
DSC_0637.JPG
Palatul Myślewicki este o  atracție din parcul Łazienki cu o bogată istorie si viata artistică. Inițial acesta  fost locuit de curtenii regelui iar mai târziu de către nepotul acestuia, Józef Antoni Poniatowski.  După secolul al 19-lea, palatul  a fost folosit pentru vizitele oficiale ale unor mari personalității ale lumii precum Napoleon sau președintele SUA, Nixon.
DSC_0406.JPG
Vechia Orangerie a fost construită pentru a găzdui copaci și plante exotice în sezonul de iarnă. Teatrul Regal este situat în Orangerie împreună cu Galeria, care conține și colecția personală de sculpturi a lui Stanislaw.
DSC_0399.JPG

Vechia Oramgerie

Atât Orangeria (ridicată în anii 1785-88) cât și Teatrul Regal sunt dintre puținele care au supraviețuit în forma orginala, ultimul fiind chiar unul dintre singurele teatre autentice judiciare din secolul al XVIII-în Europa.

DSC_0405.JPG
Teatrul a fost deschis pentru prima dată la 6 septembrie 1788 și a fost descris ca având o arhitectură de o calitate izbitoare  în grandoare și opulență .

DSC_0420.JPG

DSC_0413.JPG

Teatrul din Orangerie

Plimbările pe aleile largi, înconjurate de arbori seculari, crează mereu idea unei întoarceri în trecutul furtunos al Poloniei.
Sunt multe de văzut în acest parc așa că te invit să descoperi și alte minunății doar străbătând Grădinile japoneze sau admirând templul Afroditei.
DSC_0675.JPG

Templul Afroditei

DSC_0488.JPG
  •  Păstrează un moment de reculegere la mormântul soldatului necunoscut 

 Deși nu recomand în general astfel de activități, acest lucru este aproape inevitabil într-un oraș ca Varșovia, marcat de război și lupte de independență.

DSC_4076.JPG

Mormantul soldatului necunoscut

Mormântul este constant luminat de o flacără și pazit de către Batalionul Reprezentant al armatei poloneze. Aici au loc majoritatea comemorarilor militare oficiale unde reprezentanții străini pot depune un omagiu istoriei tumultoase a orașului. Să te oprești aici nu e un „must done” al unei excursii însă vizita poate fi ușor încorporată într-o lungă plimbare prin parc sau o mică pauză în piața largă de lângă.

DSC_4080

Dacă tot ai ajuns până aici, este indicat să admiri statuile, să patinezi (dacă e iarnă) sau să te bucuri de o tură cu bicicletă (în anotimpul cald).

DSC_4083

DSC_4090.JPG

  •  Bucură-te de bucătaria poloneză și savurează băuturile locale

O vizită în Polonia fără a gusta din bucătele tradițioanale nu este completă. În Varșovia există numeroase restaurante cu mâncare tipic poloneză dar și multe cu bucătărie internațioanală. Am preferat dintodeauna să gust din mâncarea locală pestru că este un alt mod de a cunoaște o cultură și de a te bucura de gusturi cu adevărat inedite:).

Pierogi sau îmbinarea perfectă între bucătăria poloneză și cea rusească:).

Pierogi sunt găluște umplute  de origine est-europeană. Ele sunt realizate prin înfășurarea de buzunărele de aluat nedospit în jurul unei umpluturi sărate sau dulci și gătită în apă clocotită. Aceste găluște sunt populare în slavă (poloneză, rusă, slovacă, ucraineană), baltice (Letonia, Lituania), nu sunt deloc o mancare ușoară dar foarte gustoasă.  Cele sărate pot fi servite cu sos de unt sau jumări prăjite iar cele dulci cu dulceață de vișine, căpșuni sau smântâna dulce.

IMAG1779-02.jpeg

Pierogi cu carne si branza cu sos de jumari prajite

Eu le-am evitat îndelung din cauza aportului caloric însă odată gustate am dorit să știu cat mai multe despre cum sunt făcute pentru a încerca și eu:). Restaurantul preferat a fost Zapiecek , un fel de paradis al găluștelor poloneze și al băuturilor tradiționale:)

DSC_0865.JPGAș sugera chiar să încerci ca la cele sărate să adaugi un shoot de vodkă (Żubrówka) iar la cele dulci o bere fiartă cu gust de ghimbir:).

IMG-20160308-WA0002.jpg

Bere fiarta cu suc de ghimbir

Zapiekanka sau pizza poloneză:).

FullSizeRender.jpg

La fel ca shaworma de la noi, Zapiekanka este mancarea preferată a tinerilor după nopțile lungi de dans 🙂 asta și pentru că merge perfect după vodkă :)).

Zapiekanka este de fapt un sandwich făcut pe jumătate dintr-o baghetă sau altă rolă lungă de pâine, acoperit cu ciuperci albe sote, brânză și opțional alte ingrediente, și prăjită, până când brânza se topește. Servit la cald cu ketchup, acesta este un popular aliment stradă în Polonia. Originea sa datează din 1970 și este asociat cu vremurile austere ale regimului comunist din Polonia, dar se bucura  de succes reînnoit în secolul 21, mai ales printre tineri.

Żubrówka sau „apa zeilor”

800px-Zubrowka-Bottles

Vodka mea preferata

Am încercat această vodkă acum 3 ani și, deși nu sunt un mare fan al băuturilor spirtoase, am gustat-o de nenumărate ori fie simplă sau cu suc de mere verzi (combinația tradițională:)). Zubrowka este o vodkă distilată din secară și îmbuteliată la 40% alcool. Aroma sa este unică și cu diferite gusturi de vanilie, nucă de cocos și note de migdale.
Un firicel de iarba zimbrului, care crește în Pădurea Bialowieza, este plasat în mod tradițional în fiecare sticlă de Zubrowka, deși acest lucru este în mare măsură decorativ.

  •  Pregăteș-te de o noapte albă de distracție 

Polonia este o altă țara care, ca și România, pune foarte multt preț pe distracție:). Varșovia are numeroase cluburi și locuri care după lăsarea întunericului se transformă în locuri de dans și amuzament pentru toate categoriile de vârste.

Unde să bem cele mai bune cocktailuri și cea mai bună bere din Varșovia:)?

NaLato (http://na-lato.com/– un clubuleț cochet cu muzică gen oldies goldies, care ziua ține loc de restaurant tradițional iar seara servește cele mai bune cocktailuri. Am încercat shooturi cu vodkă de piersici sau lămâie senzaționale.

poza.jpeg

Browarmia Królewska este un restaurant care își produce berea în casă, după o rețetă veche, atât bere brună cât și blondă sau nefiltrată. Prețurile nu sunt chiar mici (în jur de 12/15 zloți paharul mare) însă gustul e unul foarte bun. Nu aș recomanda mâncarea de aici însă berea făcută este clar de încercat:) .

DSC_0869.JPG

Am scris suficient despre Varșovia și am încercat să ofer câteva idei de la muzee la restaurante și mai ales alcool:), așa că tot ce mai rămâne e să te distrezi și să te pierzi pe străzile capitalei  descoperind și singur(a) cât mai multe suprize frumoase:).

DSC_3875.JPG

 

 

Navigare în articole